Cartofii, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Cartofii, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Cum de-au nimerit tocmai ei doi la curăţat cartofi nu se puteau dumiri! Poate fiindcă lălăiau toată ziulica prin tabără: „O, cartofule de aur, aur, aur, aur, / Noi pe tine te iubim-bim-bim!” Ce-i drept, melodia era frumoasă, versurile nostime, iar cartofii prăjiţi erau slăbiciunea amândurora. De aceea, când grupa de serviciu îşi împărţise sarcinile «Noi doi culegem albăstrele şi nu-mă-uita pentru împodobirea meselor, voi doi faceţi lună tacâmurile, voi trei desenaţi cartoanele cu „La revedere, tabără dragă!” etc.», nimeni nu se mirase când la bucătărie fuseseră trimişi Lică şi Mişu.

- Voi doi curăţaţi cartofii!

Numai că aici a început drama... de fapt câteva minute mai târziu, când s-au aflat în faţa cratiţelor pline vârf cu cartofi.

Îi priveau, se foiau pe scăunele, zâmbeau stingheriţi, tuşeau şi niciunul nu avea curajul să mărturisească adevărul: Habar n-aveau cum se curăţă cartofii!

- Va să zică noi doi vom curăţa cartofii ăştia! mormăi Lică, luând un cartof şi privindu-l lung, parcă ar fi fost un meteorit.

- Mi-ai mai spus-o de cinci ori! bombăni Mişu, privindu-l furios.

- Şi de ce nu te-apuci de treabă? îl întreabă celălalt.

- Dar tu de ce nu te apuci?

- Începe tu!

Mişu zvârli cartoful în cratiţă şi tăcu bosumflat. Se aflau în odăiţa din stânga bucătăriei, iar soarele trimitea un snop de raze exact pe creştetul cartofilor. Acum chiar că păreau de aur. De afară răzbăteau frânturi de cântece şi chemări. Copiii se pregăteau pentru ultima excursie. Tabăra lua sfârşit...

Lică îşi privi prietenul. Stătea cu mâinile pe genunchi privind în gol, undeva, înspre centrul geometric al cratiţei sau poate al unui cartof. Izbucni, aproape plângând:

- Şi, la urma urmei, de ce nu începi?

Aşteptă răspunsul şi - pentru că nu venea - zise gâtuit:

- Să nu-mi spui că nu te pricepi!

- De ce? Şopti Mişu aproape neauzit.

- Ar fi o nenorocire: nici eu nu mă pricep. De câte ori era pe acasă o treabă dintr-asta o trimiteam...

- Ştiu! Pe soră-ta.

- De unde ştii?

- Aşa făceam şi eu.

Se lăsă din nou tăcere. Dinspre bucătărie pătrundea până la ei hârşâitul marmitelor pe plită, se auzea şiroitul robinetelor. Cineva toca ceapă. Mişu lăcrima.

- Şi acum?

- E acasă! Are şi ea vacanţă.

- Te întrebam de cartofi.

- Mda! Ei n-au vacanţă. Să-i curăţăm, ce să facem?

- Dar cum? Cum?

- Ştiu şi eu? Aşa cum se curăţă orice! îşi dădu el părerea. Cu apă şi săpun.

- Nu orice se curăţă cu apă şi săpun. Mama, de pildă, şterge geamurile cu gaz.

- Şi mama! recunoscu obidit Lică.

- Ei, vezi! Şi totuşi cartofii nu miroseau niciodată a gaz.

- Dar nici a săpun.

- Atunci îi spălăm numai cu apă. E clar, nu? Hai, pune mâna... Şi aşa am pierdut destul timp! zise Mişu, apucând cratiţă grea.

- Ce vrei?

- Să-i ducem la baie. E apă caldă, apă rece, cadă, duş...

O jumătate de oră spălaseră cu nădejde fiecare cartof... unul câte unul. Acum erau din nou în cratiţă, frecaţi cu peria de duşumea, dar cei doi nu erau mulţumiţi.

- Au pete, nu vezi?

- Văd, dar petele nu ies!

- Nu...

- Şi totuşi, vorbi posomorât Mişu, cu ceva trebuie să iasă şi ele. În farfurie, acasă, nu aveau niciodată petele astea.

Celălalt îl privea, muşcându-şi pumnul.

- Parc-aud că o să ne strige de la bucătărie, iar cartofii-s necurăţaţi...

- Daca nu ies petele! sughiţă Mişu.

- Lasă, lasă! Mă gândesc la ceva...

- Să întrebăm la bucătărie? Niciodată! Mai bine plec din tabără... acum!

- Nu, nu întrebăm, sigur că nu! vorbi speriat celălalt Mă gândesc că şi petele trebuie să iasă cu ceva. Doar soră-mea sau mama nu-i duceau la curăţătoria chimică. Nu miroseau nici a neofalină, nici a... hidrosulfat de acid oxalic...

- Ce-i ăla?

- Nu ştiu! Dar cu de-ăsta mi-au curăţat acolo trenciul când m-am aşezat pe farfuria cu sardele... Poftim, cu peria frecăm de-o jumătate de oră şi nu iese o pată...

Lică îşi privea degetele roşii.

- Eu cred că tot prin frecare ies! Numai că trebuie frecaţi cu altceva!

Mişu parcă nu-l auzea, îşi muşca buzele şi râcâia în neştire, cu ciudă, un cartof lunguieţ.

- Extraordinar! explodă deodată Lică. Asta e! Uite, frec cu unghia şi iese pata...Freacă şi tu cu... cu unghia mare... Râcâie!

Frecau de câteva minute, minunându-se:

- Tii, ce simplu!

Apoi, deodată, Mişu se opri:

- Nu prea! Mă doare degetul. Ah, de-aş avea un degetar...

- Degetar? Nu degetar, Mişule! O lamă, un briceag, ceva...

- Am eu o ascuţitoare...

- Şi ce? încape un cartof în ea? Nu, mă, ziceam să curăţăm cu un briceag!

- Da? Lică vorbi cu îndoială. Dacă-i aşa, uite... pe fundul cratiţei mele un cuţit. Ce zici, merge?

- Ştiu eu!? N-o fi prea... brutal?

Mişu luă cuţitul. Întâi cu teamă, pipăindu-i tăişul, apoi cu mai mult curaj.

- Merge! Dar ştii... formidabil! Lică, dar asta-i o mare descoperire! Ia te uită ce simplu e totul! Şi când te gândeşti că gospodinele îi curăţă cu hidrosulfit de nu ştiu ce... Îţi dai tu seama ce economie e cu cuţitul? Ca să vezi ce descoperire, nu crezi?

- Mda! Uite, am făcut şi eu o descoperire asemănătoare pe fundul cratiţei mele. Uite! şi îi arătă un cuţit asemănător.

- Ştii, era de la început acolo! Se vede că l-au pus cei de la bucătărie. Pentru curăţat cartofii...

- Şi atunci?

- Eu zic să păstrăm secretul!

Izbucniră în râs. Din depărtare se auzeau frânturi de cântece.

Acum fiecare masă era împodobită cu câte un buchet de albăstrele, bănuţi sau nu-mă-uita, cristalele erau lună, pe mese bileţele colorate spuneau voios şi discret ceea ce fiecare urma să spună tare, dar cu o lacrimă în glas, peste câteva ceasuri: „La revedere, tabără dragă!”

Mirosul de cartofi prăjiţi umplea sala de mese. Copiii scandau în cor: „Foaie verde, frunze mici, / Bravo grupei de servici...” Lică şi cu Mişu purtau printre mese tăvile cu cartofii aurii, şi - din când în când - încrucişându-se, se pomeneau râzând, dar duceau repede degetul la buze:

- Secret!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …