Caracterizarea personajului Zoe Trahanache din drama „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi. Caragiale satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, toate acestea fiind îmbrăcate în mantia transparentă a unei spoieli de cultură, a unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifestă nu la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale.

Comedia O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.

Piesa O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri sociale şi politice, în care Caragiale ilustrează dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de „intelectuali independenţi” - şi membrii partidului de guvernământ - Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale şi politice ale vremii.

Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Zoe întruchipează tipul cochetei, este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze.

Comicul de caracter reliefează însuşirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele doamnei Trahanache, iar în mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga varietate a comicului.

Zoe este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Zoe vrea să pară o doamnă distinsă, o soţie fidelă şi o familistă autentică, însă esenţa caracterului său este minciuna, adulterul şi perfidia. Atunci când pierde scrisoarea de amor este disperată din cauza pericolului de prăbuşire a întregului eşafodaj de moralitate pe care şi-l construise cu atâta abilitate.

Comicul de situaţie defineşte structura imorală a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8 ani, o relaţie amoroasă cu prefectul Ştefan Tipătescu şi este, în piesă, pretextul dramatic din cauza căruia se declanşează toată agitaţia deoarece pierde, din neatenţie, scrisorica de amor primită de la amant. Documentul devine instrumentul şantajului politic în mâna lui Caţavencu, adversarul politic al soţului şi al amantului ei. Caţavencu o ameninţă că publică scrisoarea în „Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu capătă în schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se dovedeşte o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea.

Pentru a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii - „Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine”, după care trece la ameninţarea cu sinuciderea - „Trebuie să-mi cedezi, ori nu şi atuncea mor şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”. Cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, ea se dovedeşte a fi o combatantă aprigă şi ameninţă: „Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”.

Deşi în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, ea îşi impune candidatul, pe Nae Caţavencu, în numele unui interes strict personal, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin: „Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Caţavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu. În sfârşit, cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine...”.

Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei - „al dumneavoastră, coane Fănică şi-al coanii Zoiţica”- (Pristanda). Are asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă, săvârşind cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă „scrisorica”, asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolându-l că aceasta „nu-i cea din urmă Cameră”. Cetăţeanul fermentat închină şi el: „în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.

Caracterizarea Zoei se face atât în mod indirect, prin vorbele, faptele şi gândurile eroinei, precum şi direct de către celelalte personaje. Pe lângă dialog şi monolog, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse în didascalii (parantezele autorului) ori indicaţii scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în zilele noastre.

Didascaliile sunt, la Caragiale, adevărate fişe de caracterizare directă. De pildă, atunci când Zoe îl întâlneşte pe Trahanache prima oară după aflarea despre existenţa scrisorii, dramaturgul notează: „(începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe)”, pentru a sugera şiretenia femeii de a părea sensibilă şi distrusă de supărare, iar puţin mai jos , „(toţi o îngrijesc)”, care trimite aluziv la ideea că Zoe se bucura de simpatia bărbaţilor, asupra cărora exercita o seducţie deosebită. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: „(începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe)”, („zdrobită)”, „(revenindu-i deodată toată energia)”, „(cu energie crescândă)”.

În comediile sale, I.L. Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul: „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …