Caracterizarea personajului Zaharia Trahanache din drama „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, este o comedie realistă de moravuri sociale şi politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi.

Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de „intelectuali independenţi” - şi membrii partidului de guvernământ - Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale şi politice ale vremii. Personajele sunt tipologii umane şi fac „concurenţă stării civile” (Garabet Ibrăileanu), fiecare dintre ele având o trăsătură dominantă de caracter, ilustrând aşadar un tip anume.

Zaharia Trahanache, şeful partidului de guvernământ, întruchipează tipul încornoratului, dar ca om politic el îndeplineşte importante funcţii în judeţ: „prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului şcolar, comitetului agricol şi al altor comitete şi comiţii”. Şeful partidului din judeţul X, el se bucură de o veche şi solidă autoritate, de prestigiu recunoscut chiar şi de opoziţie „am ţinut la dumneata ca la capul judeţului nostru” (Caţavencu).

Comicul de caracter se defineşte prin însuşirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele venerabilului politician, iar în mod direct din didascalii sau din opiniile / relaţiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga varietate a comicului.

Zaharia Trahanache este un personaj ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. „Prezidentul” partidului de guvernământ din judeţul X este numai aparent naiv, fiind în esenţă un politician abil, care dirijează cu o mână forte interesele partidului, deoarece „de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru...”.

Cu toate că pare „moale” şi neîncrezător în autenticitatea scrisorii, o învaţă pe dinafară cu uşurinţă şi i-o explică prefectului cu o subtilă ironie, deşi aparent este lipsit de energie, găseşte imediat poliţa falsificată de Caţavencu pentru a avea o armă de contraşantaj şi chiar dacă se pare că nu ştie despre relaţia amoroasă dintre Fănică şi Zoe, el îi este recunoscător prefectului pentru că „i-a făcut şi-i face servicii”.

„Venerabilul neică Zaharia”, „stâlpul” local al partidului de guvernământ, deşi susţine ideea integrităţii morale a societăţii, practică înşelăciunea atât în familia sa, cât şi ca şef al partidului. El falsifică listele cu alegători şi, împreună cu Farfuridi şi Brânzovenescu, calculează voturile simpatizanţilor, chiar dacă aceştia nu mai aveau averea necesară care să le confere dreptul electoral şi ar fi trebuit şterşi de pe liste: „Ai puţintică răbdare... Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi?”.

Atunci când prestigiul şi reputaţia lui sunt în pericol, se plânge de matrapazlâcurile politice şi constată „A, ce coruptă soţietate, nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul”. Totuşi, ambiţia politică şi comoditatea vieţii îl fac să păstreze cu străşnicie „enteresul” de a fi prieten cu prefectul, care „i-a făcut şi-i face servicii” atât politice, cât şi conjugale. Politician abil, ştie că funcţia sa în partid depinde de şefii de la „Centru” şi se lasă manevrat cu uşurinţă de aceştia. El susţine, disciplinat, „candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg” şi aplică în practică deviza: „de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru...”.

Zaharia Trahanache este încornorat, dar îi convine - din comoditate şi din calcul - triunghiul conjugal, care-i asigură o viaţă tihnită în familie. Vanitos şi ridicol prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă, „venerabilul” şi paşnicul Trahanache reacţionează brutal atunci când este acuzat de trădare politică. Deşi senil şi ramolit, plat în gândire, el este numai aparent naiv, pentru că pregăteşte cu abilitate contraşantajul, fără niciun scrupul. El găseşte imediat poliţa falsificată de Caţavencu şi-l şantajează la rândul său, ameninţându-l că o va da publicităţii.

Ignoranţa personajului reiese, indirect, din comicul de limbaj, dovadă fiind ticul verbal „ai puţintică răbdare”, iar incultura se manifestă şi prin repetarea mecanică a unor truisme, ilustrate de frazele împrumutate de la fiul său „de la facultate”, pe care-l citează cu emfază: „Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are”.

Numele său este definitoriu pentru comicul onomastic, atât de expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugerează zahariseală, moliciune, lentoare, iar Trahanache, faptul că poate fi modelat uşor (trahana = cocă moale) de către superiorii „de la centru” sau de „enteres”, dar mai ales de Zoe. Numai că, aparenta lentoare a lui Trahanache - „ai puţintică răbdare” - este, în fond, o abilă armă politică, pe care personajul o foloseşte cu pricepere.

Comicul de situaţie este relevant în scena 4 din actul I, când Trahanache îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea de amor este o plastografie (un fals) ordinară, deşi scrisul seamănă atât de bine, încât „să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!”.

Duplicitar, Trahanache îi redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, explicaţiile împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei doi, amplificând cu subtilitate spaima prefectului: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică...”.

Dramaturgul accentuează, în mod direct, în didascalii, atitudinea aluzivă şi perfidă a lui neică Zaharia, care stârneşte reacţia disperată a prefectului: „priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei”. Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate şi sugestive, în conturarea trăsăturilor remarcându-se comicul de situaţie, de caracter, de limbaj şi de nume. Dialogul şi monologul dramatic sunt alte modalităţi de caracterizare indirectă, ca şi vorbele, faptele şi gândurile personajului, caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg.

Zoe şi Tipătescu îl imploră pe Trahanache să anunţe candidatura lui Caţavencu şi astfel să capete înapoi scrisorica de amor, dar el refuză cu încăpăţânare, deoarece descoperise o poliţă falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la Societatea „Aurora Economică Română”, pe care o conducea. În acest fel, el răspunde şantajului cu şantaj şi anunţă hotărât, aşa cum venise ordinul de la „centru”, numele lui Agamiţă Dandanache.

Prin didascalii (parantezele autorului) şi indicaţii scenice (sugestii regizorale), care sunt adevărate fişe de caracterizare directă, dramaturgul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în zilele noastre. Lângă numele lui Trahanache, dramaturgul scrie „(placid)”, „(cu candoare)”, sugerând „zahariseala”, dar şi calmul imperturbabil ori „diplomaţia” personajului în faţa inamicilor politici.

În comediile sale, I.L. Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul: „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …