Caracterizarea personajului Veta din drama „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale

Dramaturg şi prozator, I.L. Caragiale a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie.

El foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este „realismul tipic”.

Comedie a moravurilor de mahala, O noapte furtunoasă (1878), ilustrează aspecte sociale şi psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri şi „ambiţuri” de familişti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patimă.

Veta este personaj secundar şi unul dintre cele două personaje feminine din comedia O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale. Ea întruchipează adulterina de mahala, este soţia lui Jupân Dumitrache Titircă şi amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu generează un comic spontan şi transparent, fiind de vârstă matură şi având o înfăţişare placidă, de ţaţă, trăsături cu totul nepotrivite pentru o amantă atrăgătoare.

Ea stârneşte râsul spectatorului mai ales după ce s-a terminat piesa. Nevasta este ştearsă şi penibilă în rolul de amantă şi, aşa cum afirma Ibrăileanu, „Veta nu numai că nu e ridicolă, dar nu e nici comică măcar, ca Ziţa”. Ea marchează în comedie triunghiul conjugal.

Prin comicul de caracter se disting însuşirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele eroinei, iar în mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga varietate a comicului.

Veta este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Nevasta lui Jupân Dumitrache este o femeie matură de mahala, care vrea să pară o persoană onorabilă, demnă de respect şi fidelă soţului, dar, în esenţă, este desfrânată şi făţarnică, înşelându-şi soţul cu dezinvoltură, fără nici un pic de remuşcare, reproşându-i amantului că ia în serios „prostiile şi bănuielile lui bărbatu-meu”.

Veta este deprimată, suferă îngrozitor şi are gânduri morbide, deoarece se certase cu amantul gelos, iar relaţia lor părea terminată. Motivul care-l făcuse pe Chiriac s-o bănuiască de necredinţă fusese cauzat de spaima lui Jupân Dumitrache privind pericolul în care se află onoarea lui de familist.

Într-o seară, aflându-se la grădină la „Iunion” cu nevastă-sa, Veta şi cu sora acesteia, Ziţa, Jupân Dumitrache observă cum „un prăpădit de amploiat” îi face ochi dulci consoartei, ba chiar se ia după ei când pleacă spre casă. Teama de a nu-i fi înşelată „onoarea de familist” o împărtăşeşte cu omul său de încredere, Chiriac, în grija căruia o lăsa pe Veta atunci când negustoria îl silea să lipsească de acasă: „De! când lipsesc eu de-acasă, cine să-mi păzească onoarea?”.

În calitate de amant, Chiriac face o criză de gelozie şi o acuză pe Veta că-i place să se ducă la „Iunion” ca „să te curtezi cu amploiatul dumitale”. Ca urmare, Veta este tristă şi absentă, cum precizează Caragiale în didascalii: „(... este obosită şi distrată, vorbeşte rar şi încet)”. Cu gândurile în altă parte, nu se poate concentra la ceea ce-i povesteşte Ziţa despre afrontul pe care i-l făcuse Ţircădău pe maidan.

Comicul de situaţie pune în valoare profilul imoral al femeii, în scena împăcării cu Chiriac, Veta, sceptică, refuză mai întâi să se jure încă o dată că nu avea nicio vină, pentru că el tot n-ar crede, apoi devine mânioasă şi îi reproşează la rândul ei că ţine seama mai mult de „prostiile şi bănuielile lui bărbatu-meu” decât de declaraţiile ei amoroase sincere.

Atunci când Chiriac ameninţă că se sinucide cu „spanga de la puşcă”, Veta este disperată, capătă brusc energie şi se luptă cu el ca să împiedice nenorocirea, devenind patetică: „Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe mine! (se luptă din putere) Chiriac!... Nu ţi-e milă ţie de mine? Toate, toate de un an şi mai bine le-ai uitat într-o zi?...”. Ca să-l convingă, ea apelează la jurăminte înduioşătoare, într-un limbaj propriu, de mahala: „să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viaţa ta, să nu mai apuc măcar o zi fericită cu tine - na! ce mai vrei? - dacă ştiu eu ceva la sufletul meu din câte ţi le-a sporit dumnealui”.

Printr-un monolog dramatic, Veta îi relatează Tui Chiriac chinurile sufleteşti prin care trecuse. Superstiţioasă, ea se aştepta să aibă „un necaz mare”, pentru că „mi se făcuse semn: răsturnasem de dimineaţă candela...”.

Toată seara petrecută la „Iunion” Veta se gândise numai la Chiriac, „n-am văzut nimic, n-am auzit nimic! Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?”. Pentru că răsturnase candela şi i se bătea şi ochiul drept, Veta fusese foarte îngrijorată ca nu cumva să se întâmple o nenorocire, pentru că atunci când plecaseră de acasă Chiriac se apucase să-şi cureţe puşca şi exista pericolul ca aceasta să se descarce: „dacă s-o descărca, Doamne fereşte! puşca în mâna lui, ce să mă fac eu când l-oi găsi mort întins acasă!...”.

Mărturisirea femeii l-a „biruit cu desăvârşire”, notează Caragiale în didascalii, aşa că cei doi se îmbrăţişează, îşi cer iertare reciproc, îşi fac declaraţii amoroase, apoi rămân încremeniţi când aud vocea lui Dumitrache. Acesta îşi făcea rondul şi îl strigă din uliţă pe Chiriac ca să-l mai roage încă o dată să fie „cu ochii-n patru, d-aproape de tot: mă ştii că ţiu când e la o adică...”. În această scenă este evident comicul de situaţie, deoarece Chiriac, „strângând pe Veta cu putere” la piept, îi răspunde convingător soţului îngrijorat de infidelitatea soţiei: „Lasă, jupâne, mă ştii că consimt la onoarea dumitale de familist!...”.

O altă situaţie comică se petrece atunci când bărbaţii îl caută disperaţi şi ameninţători pe „bagabont”, iar Veta este îngrijorată să nu se rupă schelele cu Chiriac: „Vrei să te prăpădeşti?”. Veta o ceartă pe Ziţa acuzând-o că ea este vinovată că s-au dus la „Iunion”, că ea i-a „dat nas amploiatului să se ţină după noi” şi mai ales că din cauza ei „mi-am găsit beleaua cu Chiriac”. Ziţa este uimită că soră-sa se plânge de necazuri din partea lui Chiriac, dar Veta se corectează repede şi se lamentează de isteria soţului.

Veta este o componentă a triunghiului conjugal, îşi înşală soţul fără a avea vreun sentiment de vinovăţie sau mustrare de conştiinţă. În finalul comediei, Caragiale fixează în didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neapărat şi cele conjugale: „(Toţi se dispun a se retrage; Rică e cu Ziţa, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu)”.

Veta şi Ziţa reprezintă tipul mahalagioaicei în două ipostaze diferite: prima fiind ştearsă, mărginită, limitată, cealaltă vioaie, energică şi plină de viaţă. În dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrată mai mult din punct de vedere psihologic, al mentalităţii locuitorilor, idee exprimată de criticul literar Garabet Ibrăileanu: „Mahalaua, pe care o satirizează Caragiale, nu e o categorie socială [...]. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologică”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …