Caracterizarea personajului Unchiul din schiţa „Greu de azi pe mâine… sau Unchiul şi nepotul”, de I.L. Caragiale

Unchiul din schiţa Greu de azi pe mâine... sau Unchiul şi nepotul, de I.L. Caragiale, este un „bărbat foarte sus-pus”, ministru, ca să fim mai exacţi - şi, pe deasupra, „ excesiv de scrupulos - o adevărată anomalie într-o vreme şi într-o societate care, dacă ne putem exprima astfel... - în fine, scrupulos prea din cale afară!”, personajul titular al schiţei o amână de trei-patru ori, iar o dată nici n-o primeşte, pe cucoana care îi solicită protecţie pentru fiul său „care de şase luni s-a întors din străinătate cu diplomă de doctor în drept şi... nu poate căpăta o slujbă cât de mică”.

De asemenea, îl tratează cu bruscheţe şi pe timidul tânăr în cauză, deşi să vezi şi să nu crezi! - mama şi fiul sunt verişoara bună şi, respectiv, nepotul ilustrului. La intervenţia intrigată a autorului în favoarea proaspătului doctor în drept, ministrul îi replică principial, ţinându-i un spici bine simţit despre nefericita sistemă naţională care impune ca „românul să se nască bursier, să trăiască funcţionar şi să moară pensionar”, după care se dezlănţuie într-o vehementă diatribă împotriva nepotismului ca „dar funest pe care ni l-a făcut epoca neagră şi infama memorie a fanarioţilor”.

La observaţia - altfel, îndreptăţită a autorului că excesul în combaterea nepotismului riscă să devină o formă de persecuţie a nepoţilor merituoşi (cazul în speţă), înaltul personaj lasă deschisă poarta unui compromis („...om mai vedea... să ne mai gândim...”), nu înainte însă de a formula câteva consideraţii iritate despre „fumurile juvenile”, impetuozitatea şi veleităţile care îi definesc pe „toţi tinerii” din ziua de azi care „îşi închipuiesc că-n faţa unei diplome, cu care vin de pe băncile şcoalei, are să le cază toată lumea-n genunchi şi să-i urce-n cap”, încheind cu opinia şi ea îndreptăţită - că „un tânăr trebuie să fie modest”.

Finalul schiţei ne lasă să înţelegem că „această delicată afacere de familie” îşi găseşte o rezolvare fericită prin numirea tânărului în postul de procuror din urbea X. Faptul că el se arată a fi, în această calitate, promotorul scoaterii la lumină a „potlogăriilor fostei administraţii” care comisese un veritabil „jaf în avutul public” ori, dimpotrivă, „procurorul zbir” numit de „ministrul fără de lege” căruia îi face jocurile politice infame, dovedindu-se „nedemnul nepot demn de unchiul nedemn” (remarcabil jocul de cuvinte!) rămâne sub semnul întrebării, calificativele contradictorii din cele două hebdomadare de orientări diferite plasând adevărul în zona unei adânci ambiguităţi. Amuzantă rămâne exclamaţia dintr-unul dintre titlurile evocate: „Sunt judecători la Berlin!...”. Înlocuiţi Berlin cu Strasbourg şi vă veţi convinge!

Textul schiţei nu oferă nici un reper ferm în măsură să valideze presupunerea (extrem de probabilă, nimic de zis, dar simplă presupunere, totuşi!) că nepotul ajunge procuror în urbea X ca urmare a deciziei Unchiului. Să nu uităm că junele şomase o jumătate de an până la intervenţia naratorului, iar până la atestarea faptului că a obţinut slujba mai trece aşijderea „câtăva vreme”. Dar să admitem că numirea se datorează rubedeniei sale sus-puse - care ar fi problema? Nepotul „e un tânăr model: aplicat la-nvăţătură, examene strălucite”, care nici ca om n-are vreun cusur, refuzând, de exemplu, să se facă o „unealtă oarbă a unor ranchiune de partid” (în teorie, cel puţin...).

Cât priveşte activitatea sa ca procuror în urbea X, iarăşi nu avem nici un argument de natură s-o aşeze indubitabil sub semnul condamnabilului, aprecierile flagrant diferite ale ziarelor din care se citează nefiind în măsură să edifice cititorul dacă, în realitate, tânărul se ia de piept cu corupţia sau doar plăteşte (eventual, la comandă) poliţe politice. În atare condiţii, posibila intenţie satirică a lui Caragiale cam rămâne fără obiect, semnificaţia socială a faptelor se estompează. Unchiul (ca şi nepotul, de altfel) înfăţişându-ni-se ca două personaje cu opinii dintre cele mai stimabile, al căror unic defect comun rămâne, într-adevăr, acela că sunt scrupuloşi „prea din cale afară”.

 

Schiţa nu trăieşte însă în primul rând prin pregnanţa personajelor, ci prin construcţia savantă, bazată pe rafinamente stilistice şi pe savoarea reluării aceloraşi fraze în împrejurări total diferite procedeu ce se soldează cu efecte comice memorabile.

Check Also

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Iniţiativa…”, de I.L. Caragiale

În schiţa Iniţiativa…, de I.L. Caragiale, Mitică este părintele azvârlit pe culmile disperării din cauza …