Caracterizarea personajului Ştefan Tipătescu din drama „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi.

Sarcastic şi necruţător, Caragiale satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, toate acestea fiind îmbrăcate în mantia transparentă a unei spoieli de cultură, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se manifestă nu la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale.

Comedia O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.

O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri sociale şi politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de „intelectuali independenţi” - şi membrii partidului de guvernământ - Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale şi politice ale vremii.

Ştefan Tipătescu este prefectul judeţului pe care îl administrează ca pe propria moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: „moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Trahanache, babachii” (Pristanda). Comicul de caracter reliefează însuşirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele prefectului, iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga varietate a comicului.

Ştefan Tipătescu este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Prefectul vrea să pară sigur de sine, o autoritate politică de necontestat, care conduce cu o mână de fier judeţul, în esenţă fiind total supus lui neică Zaharia şi Zoei, lui lipsindu-i cu desăvârşire calităţile de a-şi exercita independent funcţia politică, pentru care se bazează pe sprijinul lui Trahanache şi pe amorul Zoei („eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare şi al meu”).

Tânăr, prezentabil, tip de june-prim, Tipătescu este orgolios, abuziv, încalcă legea, dacă „o cer interesele partidului” şi admite, amuzat, matrapazlâcurile poliţaiului: „ai tras frumuşel condeiul”. Socoteşte că Ghiţă se află în serviciul său personal, şi nu al comunităţii, de aceea îl pune să adune informaţii necesare despre tot ce se întâmplă în oraş, iertându-i micile furtişaguri, pentru că acesta este „scrofulos la datorie”.

Tipătescu este ipocrit şi demagog, face caz de amoralitatea lui Caţavencu - „Mizerabilul!”-, când el însuşi este corupt şi imoral, fiind amantul Zoei şi înşelând, astfel, încrederea pe care o are în el „nenea Zaharia”. Zoe Trahanache pierduse scrisoarea de amor, care ajunge întâmplător în mâna inamicului politic, Nae Caţavencu, care-i şantajează cu publicarea acesteia în ziarul său, „Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu este ales deputat.

Printr-un comic de situaţie realizat magistral, spaima prefectului este amplificată cu subtilitate de Trahanache, deoarece tocmai el este cel care îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară, deşi scrisul seamănă atât de bine, încât „să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!”.

Tulburat la culme, tânărul amorez trece prin emoţii chinuitoare atunci când „venerabilul” îi redă, din memorie, textul scrisorii, accentuând aluziv explicaţiile împrejurărilor concrete, precise, întrucât el identificase exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei doi: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică...”.

Dramaturgul accentuează, în mod direct, în didascalii, atitudinea aluzivă a lui neică Zaharia, care stârneşte reacţia disperată a prefectului: „(priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)”. Deoarece Trahanache se arătase indignat şi refuzase să creadă că scrisoarea este autentică, Nae Caţavencu îl ameninţă că o va publica în ziarul „Răcnetul Carpaţilor”, al cărui proprietar era şi va afişa originalul „în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti”. Impulsiv şi nestăpânit, Tipătescu este „turbat” de mânie, cum notează dramaturgul în didascalii.

Teama pentru aflarea adevărului, acela că este amantul Zoei, îi provoacă prefectului o agitaţie nestăpânită, o pierdere totală a controlului de sine, stare emoţionala sesizată de Trahanache, care-l caracterizează direct: „E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect”. Venerabilul consideră că un om politic ar trebui să ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici, „nu face pentru un prefect”, deoarece în politică „nu merge s-o iei cu iuţeală”.

Infatuat şi orgolios, Tipătescu are o atitudine de superioritate şi este dispreţuitor faţă de Farfuridi atunci când îl acuză de trădare: „Cum să nu mă iuţesc, onorabile? D-voastră veniţi la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera şi am rămas între d-voastră, ca să vă organizez partidul - căci fără mine, trebuie să mărturisiţi, că d-voastră n-aţi fi putut niciodată să fiţi un partid - d-voastră veniţi la mine acasă să mă numiţi pe faţă trădător... A! asta nu pot să v-o permit...”.

Comicul de situaţie accentuează atitudinea tânărului care este conştient că singura cale de a parveni este amorul, sentiment de care ştie să profite cu fler şi diplomaţie pentru a obţine postul de prefect şi protecţia venerabilului Trahanache. Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate de an după ce Zaharia se însurase a doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fănică.

Trahanache este foarte mulţumit de „serviciile” pe care tânărul prefect i le face atât în plan personal, cât şi în probleme de partid: „De opt ani trăim împreună ca fraţii şi niciun minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău... Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica... şi la dreptul vorbind, Joiţica a stăruit mai mult...”.

Talentul de amorez reiese, indirect, şi din scena în care Zoe apelează la toate tertipurile feminine pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l aleagă pe Caţavencu, iar acesta cedează ca un îndrăgostit autentic: „În sfârşit, dacă vrei tu... fie! [...] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!...”. Încadrarea tipologică a personajului este argumentată şi prin comicul de nume: Tipătescu, trimite la cuvântul „tip”, al cărui sens de june-prim, om rafinat, amorez abil, aventurier completează structura caracterială a prefectului.

Caracterizarea prefectului se face atât în mod indirect, prin vorbele, faptele şi gândurile lui, precum şi direct de către celelalte personaje. Pe lângă dialogul şi monologul dramatic, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse în didascalii (parantezele autorului), ca indicaţii scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă şi credibilitate, făcându-le atât de reale, încât trăiesc şi în zilele noastre.

Didascaliile sunt, la Caragiale, adevărate fişe de caracterizare directă. Notaţiile autorului - „(plimbându-se înfuriat)”, „(în prada agitaţiei)”, „(supărat)” - ilustrează mentalitatea de stăpân medieval, infatuarea şi orgoliul care-l definesc pe Ştefan Tipătescu.

În studiul intitulat Comediile d-lui Caragiale, Titu Maiorescu apără valoarea artistică a operei şi demonstrează că întreaga creaţie artistică ilustrează realitatea politică şi socială a epocii, dând astfel o replică usturătoare inamicilor scriitorului: „Căci pentru orice om cu mintea sănătoasă este evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul îşi ia persoanele sale din societatea contemporană cum este, pune în evidenţă partea comică aşa cum o găseşte, şi, acelaşi Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi tombateră şi îşi va bate joc mâine de fraza reacţionară, şi, în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil”.

Criticul susţine în continuare rolul moralizator al artei, care îşi propune să îndrepte tarele şi moravurile politice şi sociale, iar în cazul lui Caragiale, acestea se corijează prin râs.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …