Caracterizarea personajului Sevastiţa Stănescu din schiţa „Întârziere”, de I.L. Caragiale

Un personaj interesant, în ordine literară, această „madam Sevastiţa Stănescu, născută Vasilescu” din schiţa Întârziere, de I.L. Caragiale. Bucureşteancă măritată la Văleni, revine frecvent în Capitală unde locuiesc rudele şi părinţii „domnul Cristache Vasilescu, casele ale frumoase din Popa Chiţu... tata”.

Scriitorul narator îi desenează acest succint portret: „E o damă de vreo treizeci de ani, foarte frumuşică şi bine făcută - afară de mâini, care poate n-ar strica să fie mai micşoare, şi, dacă trebuie să judec după botine, şi despre picioare aş îndrăzni să zic acelaşi lucru. E destul de şic îmbrăcată: un corsaj de mătăsică roşie, fustă de mătase neagră şi o pălăriuţă de mult gust...”.

Urcată, ca şi povestitorul, într-un accelerat cu ora de sosire în Bucureşti 9 şi 10 minute, ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproape trei ceasuri din cauza unui accident feroviar petrecut pe traseu. Din conversaţia celor doi aflăm, în afara detaliilor biografice menţionate, că madam Sevastiţa Stănescu se transportează în Capitală pentru a merge „la dandist... am un dinte...” (adicătelea, cum ar veni, pentru o consultaţie stomatologică).

Spre deosebire de narator, care suportă vicisitudinea întârzierii trenului cu seninătate şi resemnare balcanice, ba chiar văzând în neplăcuta întâmplare o şansă de a racola cunoştinţe noi, cu care să facă conversaţie, impulsiva cucoană este iritată la culme şi profund nemulţumită de calitatea serviciilor prestate de cei de la drumul de fier care „nu bagă de seamă” (nu evită producerea accidentului) şi-şi „bat joc de pasajeri aşa” - motive suficiente şi, obiectiv vorbind, îndreptăţite pentru a-i gratula periodic cu câte un „fir-ar ai dracului!” ce alternează, pentru variaţie, cu exclamaţia plină de năduf „ce dobitocie!”.

După graba cu care coboară din vagon şi-l îndeamnă pe hamal „să meargă mai iute” rezultă că pricina surescitării persoanei rezidă în faptul că se ştie aşteptată. Comportamentul ei vizavi de această aşteptare este diametral opus celui al lui Lache din O lacună... Într-adevăr, „pe peron o întâmpină un tânăr şi frumos ofiţer de călăraşi, care o primeşte cu efuziune în braţe”.

Naratorul - un omolog al lui Niţă şi Ghiţă din C.F.R., - ricanează cu tembelă satisfacţie: „Am înţeles... Bun dandist are cocoana”, convins fiind că a intrat pe firul unei afaceri amoroase ilicite. Cei doi sunt însă (iarăşi ca în C.F.R.!) frate şi soră, ceea ce îl dezamăgeşte crunt: acceptă invitaţia la aceeaşi masă a locotenentului cu un „mă rog” la fel de morocănos şi „plistisit” ca şi celebrele „atunci, n-am făcut nimic” şi „nu mai ai nici un haz!” ale lui Ghiţă, respectiv, Niţă.

Din nou, ieşirea din „scenariu”, din imaginarul ambiguu şi reducţia la pedestra geografie a realului banal şi nespectaculos - provoacă frustrări. Între altele, lumea lui Caragiale este şi una frisonată de o permanentă dorinţă de transcendere a cotidianului şi de căutare a senzaţionalului.

Aşadar, madam Sevastiţa Stănescu nu e nevricoasă fiindcă împrejurări vitrege o obligă să-şi facă amantul să aştepte. Şi nici fiindcă ar fi ea însăşi nerăbdătoare să ajungă în patul lui. Un argument în plus că locotenentul îi este, într-adevăr, frate: cei doi nu se grăbesc înfriguraţi spre alcov, aşa cum ar fi fost firesc în caz de ceva.... cumva.... ei se instalează paşnici într-o berărie. Ce mai rămâne atunci interesant din comportarea surescitată a personajului dacă eliminăm prezumptiva sa motivaţie amoroasă? Tocmai asta: lipsa de obiect, gratuitatea ei.

Abia scoaterea de sub imperiul determinismului concret, imediat, plasează starea de agitaţie a Sevastiţei Stănesecu pe un teren propice interpretărilor. În dorinţa aprigă de a ajunge acolo unde-i aşteptată, ea este mai puţin o Ana lui Manole - fie şi depreciată prin impacienţă comică agrementată cu sonorităţi vocale de mitoc - cât, mai degrabă, avant la lettre, un Godot feminin, conştient de existenţa vag aşteptândă a unor nesemnificativi Vladimir şi Estragon. Exageraţiuni? Poate. Şi ce dacă?!

Check Also

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Iniţiativa…”, de I.L. Caragiale

În schiţa Iniţiativa…, de I.L. Caragiale, Mitică este părintele azvârlit pe culmile disperării din cauza …