Caracterizarea personajului secundar Gheorghiţă din romanul „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu

Romanul Baltagul, de Mihail Sadoveanu, a apărut în noiembrie 1930 şi este un adevărat „poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o «Mioriţă» în dimensiuni mari” (George Călinescu). Versul motto, „Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă şi-un câne”, argumentează viziunea mioritică a morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenţei duale ciclice, succesiunea existenţială de la viaţă la moarte şi din nou la viaţă.

Romanul Baltagul a fost scris în numai 17 zile şi publicat în 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, fiind primit cu „un ropot de recenzii entuziaste” de către exegeţii vremii. Romanul are ca surse de inspiraţie balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi motive mitologice româneşti: Salga (setea de împlinire a actului justiţiar, de înfăptuire a dreptăţii ce domină toate faptele eroinei), Dolca (ideea profundei legături a omului cu animalul credincios) şi Mioriţa (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, concepţia asupra morţii sunt numai câteva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regăsesc şi în roman).

Romanul este tradiţional, deoarece ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii.

Gheorghiţă - fiul lui Nechifor şi al Vitoriei Lipan, este personaj secundar şi realist, aflat la începutul romanului la vârsta adolescenţei, având doar 17 ani. Flăcăul parcurge, alături de mama lui, un drum al iniţierii către formarea lui ca bărbat, experienţa acumulată într-un timp scurt îl maturizează rapid: „de-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău”.

Portretul fizic sugerează, indirect, trăsăturile morale ale tânărului. „Gheorghiţă era un flăcău sprâncenat”, cu ochi adânci ca ai Vitoriei şi nu prea vorbăreţ, dar când „întorcea un zâmbet frumos ca de fată”, cu mustăcioara abia mijită, se vădeau timiditatea şi nesiguranţa adolescentină, însă emana un farmec deosebit care stârnea admiraţia mamei.

Trăsăturile morale decurg în mod indirect din faptele, atitudinea şi vorbele personajului. Fiu iubitor şi inteligent, el îşi cunoaşte bine mama, observă toate schimbările care se petrec cu dânsa şi, deşi sfios şi supus, îi ghiceşte toate gândurile: „Privi spre maică-sa; o văzu zâmbind şi înţelese că i-a dat răspunsul pe care nu-l putea gângavi în ajun”.

Cu un ascuţit spirit de observaţie şi o înţelepciune precoce, Gheorghiţă cugetă că „femeile-s mai viclene [...], mai iscusite la vorbă; iar bărbaţii îs mai proşti; însă mai tari de vârtute”. Deşi nu înţelege toate măsurile pe care le ia mama lui privind călătoria, el se supune ascultător şi încrezător în hotărârile ei: „M-oi duce, dacă spui; dar e bine să-mi arăţi ce şi cum, ca să ştiu ce să fac”.

Iniţierea sa începuse încă din copilărie, când sensibilitatea şi puritatea vârstei îl făceau să se simtă stăpân peste „pârâul cu bulboanele [...], potecile la zmeură şi mai sus la afine, când ocolea aşa de bună-voie, umblând după turmele ciobanilor. [...] Ştia să cheme în amurgit ieruncile şi căpriorii.” Lipsa de veşti de la tatăl său şi suspecta absenţă a acestuia constituie o situaţie cu totul nouă pentru Gheorghiţă, care simte că „a intrat la slujbă grea şi la năcaz”, bănuind că „tatu-său Nechifor va fi căzut pe undeva ş-a pierit, ori l-au omorât hoţii”.

Devenirea sa ca bărbat are loc brusc, odată cu veghea din râpă a osemintelor tatălui său, când se simte înfricoşat şi „o nelinişte fierbinte i se porni din măruntaie şi-l fulgeră în creştet. [...] Sângele şi carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în paşi, în zboruri, în chemări”. Un argument indirect, ce motivează desăvârşirea formării lui Gheorghiţă ca bărbat este scena finală, când flăcăul îl loveşte pe ucigaşul tatălui său cu baltagul, împlinind dreptatea: „feciorul mortului simţi în el crescând o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului. [...] Apoi îl lovi scurt cu muchea baltagului, în frunte”.

Gheorghiţă îşi îndeplineşte astfel datoria de fiu, înfăptuind un act justiţiar ca pe un prim pas către maturitate. Gheorghiţă parcurge experienţa iniţiatică şi împlineşte dreptatea asemenea unui Făt-Frumos din basmele populare, dar faptul că el evoluează de la pubertate la statutul de bărbat îl înscrie între personajele tipice din operele realiste.

„Făurit anume în vederea expediţiei justiţiare (iniţiatică pentru băiat) şi blagoslovit de preot, baltagul nu are altă întrebuinţare decât simbolică şi magică, rămânând pur, nepătat de sânge; lovitura răzbunătoare e dată de Gheorghiţă cu alt baltag, cu al ucigaşului însuşi.” (Alexandru Paleologu - Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu)

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …