Caracterizarea personajului secundar Alecu Ruset din romanul „Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă”, de Mihail Sadoveanu

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, de Mihail Sadoveanu, a apărut în anul 1929 şi constituie culmea prozei sadoveniene ce evocă perioada istorică de suferinţă şi de decădere a Moldovei, urmând volumelor Neamul Şoimăreştilor şi Vremuri de bejenie.

Mihail Sadoveanu porneşte în crearea romanului de la documentele cronicarilor, dar şi din literatura populară care reţine în creaţiile folclorice cele mai importante evenimente ale istoriei neamului românesc. Romanul evocă imaginea Moldovei, aflată în decădere economică şi sărăcie cruntă în care se zbate poporul în vremea domniei lui Duca-Vodă, precum şi lupta acestuia pentru a-şi păstra tronul la cea de a treia domnie, prin lăcomia de „dăjdii” puse în spatele moldovenilor, pentru ca el să-şi poată plăti birurile care-l ţineau domn.

Alecu Ruset este fiul fostului domnitor, Antonie Ruset, ce fusese înlăturat de la tron prin intrigile lui Duca-Vodă, care-i şi luase locul la conducerea Moldovei. Noul domnitor îl alungă de la curte pe Alecu Ruset, însă îl ţine sub o strictă supraveghere, urmărindu-i toate mişcările. El este prigonit de vodă pentru că deţinea secretul unor scrisori compromiţătoare pentru Duca, pe care tânărul le avea în păstrare la nişte prieteni în Polonia. Fatalitatea sorţii făcuse ca el să se îndrăgostească puternic de Catrina, fiica despotului Duca.

Alecu Ruset apare în capitolul al doilea al romanului ca însoţitor al abatelui de Marenne în călătoria sa prin Moldova până la Istanbul, fiindu-i recomandat de un prieten comun, polonezul Vladislav. El vine .să-l întâmpine pe abate în fruntea unui pâlc de opt-zece călăreţi şi străinul vede „un boier tânăr moldovean pe-un arăbesc roib”.

Îmbrăcămintea tânărului nu face o impresie bună asupra rafinatului abate, pentru că „straiul nu-i era strălucit, aşa precum ar fi fost de aşteptat de la un fecior de Domn” şi nici faptul că „deşi avea nume de bun oştean, se înfăţişa cam palid şi subţiratic”, călărea după „moda necredincioşilor ismailiteni”, având „pe obraz un zâmbet nesilit”.

Tânărul beizadea se confesează abatelui de Marenne, explicându-i duşmănia lui  cu Duca-Vodă, despre care crede că este „nebun şi cu puţină minte”, că-i plac peste măsură petrecerile şi vinul şi care îi stă ca „un spin pe care cu greu îl sufere şi pe care ar dori să-l smulgă şi să-l calce-n picioare”.

Alecu Ruset este un tânăr instruit, poate prea evoluat pentru epocă, vizitase Franţa, studiase în Polonia, cunoştea cultura Bizanţului şi pe cea slavă, vorbeşte bine limba franceză, fiind un fin observator al lumii prin meditaţii subtile asupra realităţilor vremii, explicându-i străinului firea moldovenilor, mentalitatea lor de viaţă, răbdarea şi echilibrul lor interior luate de la natură.

Impetuos şi îndrăzneţ până la inconştienţă, el îl şantajează pe Duca-Vodă cu scrisorile pe care le deţine ca mărturie a trădării domnitorului. Ruset intuieşte cu inteligenţă psihologia oamenilor, reacţiile lor, dovedind curaj, abilitate şi stăpânire de sine în situaţii limită, cum este aceea a întâlnirii tânărului cu Duca-Vodă: „Măria-ta, ştii bine că în privinţa asta sunt fără de nicio vină şi n-ai nicio dovadă. [...] Afară de asta, zâmbi el subţire, îndulcindu-şi glasul, socotinţa cea fără de greş a măriei tale înţelege că nu-i nevoie să mă mişc şi să uneltesc eu. Fac alţii asta. [...] lăcomia lor nimene şi nimic n-o poate istovi”.

Vodă se cutremură de cutezanţa tânărului de a-l şantaja, „holbă ochii şi privi lung la feciorul cel nebun al lui Antonie. [...] Numele pe care l-a purtat părintele tău ţi s-ar potrivi mai bine ţie. Lui Antonie-Vodă îi zicea înaintea domniei, Chiriţă Dracu”. Ruset zâmbi cu satisfacţia victoriei, „se închină şi sărută mâna Domnului; apoi trecu mândru la ieşire”. Ca urmare, Duca-Vodă îl caracterizează direct pe duşmanul său, spunând: „îl cunosc îndrăzneţ şi în stare să săvârşească orice faptă smintită”.

Alecu Ruset se îndrăgostise de fiica lui Vodă, Catrina şi iubirea este reciprocă, dar domnitorul hotărăşte s-o mărite cu Ştefan-beizadea, fiul lui Radu-Vodă, „un schilod pe care fata nu-l putea suferi” şi faţă de care „avea o respingere din fundul măruntaielor, ca pentru o mâncare rea”. De aceea, nesăbuitul Alecu va înfrunta primejdii şi pericole mari pentru a-şi vedea iubita.

Cei doi îndrăgostiţi se întâlnesc prin complicitatea Măgdălinei, dădaca ţigancă a domniţei Catrina şi cu toţii sunt cuprinşi de teamă şi de grija de a nu fi descoperiţi de tiranicul vodă sau de slujitorii lui. Căsătoria pusă la cale de Duca-vodă are la bază importante interese politice, el urmărind tronul Ţării Româneşti pentru fiul său, Constantin.

Ruset se confesează abatelui, mărturisindu-i chinurile şi suferinţele pe care le îndură pentru că nu-şi poate împlini iubirea: „Am pe mine cămeaşa lui Nessus”. De Marenne are pentru tânărul îndrăgostit, pe care-l vede „într-o sclavie iremediabilă”, o simpatie deosebită şi o înţelegere blândă, voind cu toată puterea şi sinceritatea să-l ajute. Îl prezintă Padişahului în cuvinte elogioase şi cu o căldură protectoare: „Acel prieten al meu e un bărbat din neam, şi, din câte am înţeles e un supus credincios al maiestăţii voastre. Împotriva lui s-au ridicat duşmanii şi vor să-l sugrume”.

Refuzând să se mărite cu Ştefan-beizadea, domniţa Catrina este trimisă la mănăstire, timp în care Duca-Vodă plănuieşte nunta. Ruset are un destin tragic, din cauza firii sale impetuoase şi a naivităţii cu care îl percepe pe maleficul Duca-Vodă. Fără să asculte sfaturile înţelepte ale abatelui, Alecu Ruset pune la cale răpirea mirelui, chiar în ziua nunţii, dar este prins de oamenii domnitorului şi dus înaintea acestuia.

Fiind zi de mare sărbătoare pentru Duca-Vodă, pentru că-şi mărita fata, vel-hatmanul Sandu Buhuş, aducându-l în faţa domnului pe Alecu Ruset, care este acum o „rămăşiţă”, „o fiinţă slabă, palidă, cu mustăţile încurcate de aţe de sânge”, îşi exprimă nădejdea că „ar fi bine să-l primeşti cu linişte, cum se cuvine într-o zi ca asta”, mai ales că „mirele s-a întors la gazda lui fără nicio stricăciune”.

Dar Duca-Vodă „înălţă de la spate în sus buzduganul şi păli în frunte, între ochi, pe Ruset”, iar tânărul, „sub năvala sângelui”, „se abătu într-o parte; după aceea înainte; şi căzu cu faţa în jos, lovind cu fruntea lespezile”. Asistând la scenă, doamnele de la curte fugiră înfricoşate, doar mireasa, „învăluită în hobotul ei strălucit”, rămase încremenită, apoi „îşi încovoie fruntea pe genunchi, lăsându-şi manile albe să atârne într-o parte, ca şi cum ar fi fost străine de dânsa”. Iubirea scurtă şi nefericită dintre Alecu Ruset şi domniţa Catrina este menită a da romanului o însufleţire sentimentală, care să treacă dincolo de limitele descriptive ale unei epoci istorice.

„Alecu Ruset nu deschide, astfel, seria unei tradiţii eroice a Ruseştilor. El nu e un răsfăţat neîmpăcat cu rezistenţele unei soarte potrivnice. În declanşarea patimii lui primejdioase a intrat mai ales orgoliul. Deşi e viteaz, el nu e la înălţimea istorică a lui Şoimaru. Energia şi îndrăzneala sa, inteligenţa şi iscusinţa sa în lupte se risipesc fără urmă, indiferente istoriei şi năzuinţelor ei.” (Savin Bratu)

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …