Caracterizarea personajului principal Şuşteru din nuvela „Dincolo de nisipuri”, de Fănuş Neagu

Fănuş Neagu s-a inspirat adesea din lumea fabuloasă a Bărăganului şi a meleagurilor natale ale Brăilei, pe care a ilustrat-o în nuvele - Cantonul părăsit, Vară buimacă şi romane - Îngerul a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Scaunul singurătăţii. În peisajul literaturii contemporane, Fănuş Neagu ocupă un loc aparte, deoarece proza lui îmbină realul cu miticul, scriitorul apelând la o metaforă inedită, care-l individualizează stilistic.

Nuvela Dincolo de nisipuri a fost publicată în volumul Cantonul părăsit din 1964, fiind, aşa cum o numea Eugen Simion, „o naraţiune aproape fantastică, povestea, pe scurt, a unui miraj într-un cadru de viaţă debordantă”. În creaţiile lui Fănuş Neagu, faptele mărunte ale vieţii capătă importanţă şi valoare, devenind adevărate-evenimente care determină destinele eroilor, iar acţiunile şi obsesiile lor reliefează puternic trăsăturile lor de caracter.

În nuvela Dincolo de nisipuri, Fănuş Neagu sugerează existenţa unui ideal spre care tinde să ajungă eroul principal, Şuşteru, eşecul fiind determinat de nesiguranţa şi de speranţa iluzorie şi sugerat prin metafora nisipurilor.

Şuşteru este personajul principal al nuvelei, individualizat atât prin zbuciumul interior, cât şi prin acţiunile şi gesturile exterioare. Şuşteru este totodată un personaj-simbol al suferinţei, dar şi al speranţei ţăranilor ce se zbat în sărăcie pe aceste meleaguri aride, în care seceta se instalase parcă pentru totdeauna. Trăsăturile fizice sunt exprimate în mod direct, prin descriere. Şuşteru este „mic şi slab”, cu un aspect neîngrijit, „cămaşa atârnându-i peste pantaloni”, înfăţişare ce sugerează sărăcia cumplită a eroului, cauzată de seceta prelungită.

Portretul moral se conturează, prin introspecţie, din stările interioare ale personajului, declanşate, în principal, tot de secetă şi sărăcie, care-i provoacă o adevărată obsesie a foamei. Seceta, care dura de „două veri”, uscase toate grădinile, nu mai crescuse nimic şi de aceea foametea se răspândise în tot ţinutul Buzăului. Pentru Şuşteru, foamea este o obsesie înrădăcinată, fapt ce reiese în mod indirect prin monologul interior de la începutul nuvelei.

Deşi era la amiază, Şuşteru se trezeşte cu greu, cu „ochii cârpiţi de somn” şi primul lui gând este la mâncare, poftind la „o legătură de lăptuci” şi constată că toţi ai casei sunt plecaţi: „Sunt după mâncare [...] s-au împrăştiat prin sat ca făina orbilor”. Visase că plouă şi că grădina este plină de zarzavat, „ca în anii buni”, dar realitatea este dramatică, monologul interior accentuându-i suferinţa: „Se vede treaba, îşi zicea, că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă omul deloc”.

Satul este pustiu şi Şuşteru, lipsit de vlagă asemenea tuturor locuitorilor, coboară pe malul râului, care se întindea „ca o omidă cenuşie”, cu albia petrificată. Un puternic imbold lăuntric îl determină să „zgârie cu vârful piciorului o cruce în nisip”, amintindu-şi de practici ritualice şi credinţe străbune, când crucea desenată pe pământ marca locul sub care se afla izvorul.

Şuşteru este ferm şi tenace, trăsături ce reies indirect, din faptele şi atitudinile personajului. El este cel căruia i se arată mesagerul misterios, care aduce vestea că „a plouat la munte” şi strigă bucuros că „vine gârla”. După ce se dezmeticeşte din surpriza produsă de mesajul călăreţului, bărbatul trece la acţiune, cu o energie nebănuită: „a scos luntrea din şopron şi a târât-o prin praful uliţei până dincolo de râu”, se apucă de „curăţat şanţurile”, se ceartă cu moşul care îşi pregătise undiţele, acuzându-l că sperie peştele, pune urechea la pământ să asculte cum vine gârla, apoi călăreşte cu avânt în fruntea cetei de ţărani.

Ambiţios şi stăpânit de dorinţa de a nu mai simţi povara secetei, îşi continuă solitar (singur) călătoria în întâmpinarea apelor, pentru că simţea „mereu în faţă răcoarea valurilor”, credincios idealului său. Dialogul cu ceilalţi săteni reliefează, indirect, firea dârză şi încrâncenarea personajului, care susţine cu tărie iluzia apei: „- Adineauri s-auzea, vorbi el. Venea aşa ca un bubuit de departe”. Suspicios, Şuşteru îi acuză pe locuitorii dinspre deal că le opresc apa şi este hotărât să organizeze o expediţie ca să împiedice furtul apei: „N-o să vie la noi nici într-o săptămână, dacă nu mergem să-i luăm de păr”.

Şuşteru trăieşte o dramă profundă, dezvăluită de mirajul apei şi de dorinţa obsesivă a transformării iluziei în certitudine şi a suferinţei în bucurie. Iazurile morilor n-au niciun strop de apă, locuitorii de aici nu aflaseră că ar fi plouat la munte, aşa că tovarăşii cu care Şuşteru pornise la drum renunţă unul câte unul, abandonând în cele din urmă călătoria. Numai el nu poate renunţa la speranţa de care se agaţă cu toată puterea: „mai sus, la morile celelalte, acolo trebuie să mergem”.

Imaginea finală a eroului este un simbol al consecvenţei şi al perseverenţei cu care îşi urmăreşte împlinirea idealului „dincolo de nisipuri”. Celelalte personaje ale nuvelei au rolul de a completa imaginea terifiantă (înspăimântătoare) a satului, care se zbate pentru supravieţuire în condiţiile vitrege cauzate de lipsa unui element vital pentru omenire - apa.

Tragismul nuvelei Dincolo de nisipuri reiese din măiestria lui Fănuş Neagu de a contura - prin naraţiune - imaginea terifiantă, dezolantă a satului de pe malul Buzăului şi drama profundă a oamenilor chinuiţi de foame şi suferinţa îndelungată provocată de lipsa apei. Faptele mărunte capătă semnificaţii majore, declanşează evenimente care marchează viaţa eroilor. Monologul interior, dialogul, gesturile şi atitudinile exterioare ale personajelor, dar mai ales obsesia secetei scot în relief trăsături caracteriale deosebite.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …