Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. Iată-l în Ţal!..., de I.L. Caragiale, caşetând timid drama eşuării din neşansă a vocaţiei de elită în meschinăria unei ocupaţiuni pedestre: „- Eu, nene Iancule, n-am avut noroc să dispun de părinţi care să-nţeleagă de ce fel de copil dispuneau, pe onoarea mea! Păcat că nu m-au dat să-nvăţ filosofia! eu ieşeam filosof, să nu crezi că spun mofturi: asta era nacafaua mea, nu negustor!”. Avem aici de-a face cu o durere înăbuşită autentică, amplificată, prin sugestie, de împrejurarea că malaxarea ei se consumă auster în intimitatea frământată a personajului.

Lui Mitică-Solitarul îi urmează, în lanţul surprizelor Mitică - Marele Mut. Guralivul, locvacele, palavragiul, risipitorul de vorbe, cel pentru care imperativul „a se tăcea!” reprezintă o sintagmă interzisă, se retrage sumbru într-o linişte rău prevestitoare şi refuză îndelung dialogul la care este provocat. În pofida insistenţei celor trei camarazi cu care adoptă o singură formă, regresivă, de comunicare gestul.

Când, în sfârşit, concede să deschidă gura şi să scoată câteva sunete, Mitică este sibilinic şi oracular, emisia lui sonoră având nevoie de translaţia, în limbaj articulat, a chelnerului. Cine este acest personaj cu alură de Sfinx singuratic, pus de Caragiale să vegheze impenetrabil pe malul Stixului? A se observa că el este ultima fiinţă care îl vede pe nenea Anghelache înainte ca mânuitorul de bani publici să comită inextricabilul gest fatal.

Nu cumva este Celălalt Mitică pe care, de un secol, ne încăpăţânăm să nu-l vedem când ne privim în oglinda sinelui şi să nu-l pricepem, deşi el vorbeşte pe-nţeles, sclavi ai unei imagini deformate despre noi înşine cu care defilăm inconştienţi şi alienaţi pe versanţii istoriei? Căci, mă întreb, ce poate fi mai explicit şi mai edificator, în această ordine de idei, decât dialogul următor: „La birt, Costică (dulce): - Ce mai faci, Mitică? Mitică (mâncând cu lăcomie): - Mă apăr de moarte, monşer!”. Poftă bună, Mitică!

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Iniţiativa…”, de I.L. Caragiale

În schiţa Iniţiativa…, de I.L. Caragiale, Mitică este părintele azvârlit pe culmile disperării din cauza …