Caracterizarea comunităţii de săteni din nuvela „Dincolo de nisipuri”, de Fănuş Neagu

Fănuş Neagu s-a inspirat adesea din lumea fabuloasă a Bărăganului şi a meleagurilor natale ale Brăilei, pe care a ilustrat-o în nuvele - Cantonul părăsit şi Vară buimacă, şi romane - Îngerul a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe şi Scaunul singurătăţii. În peisajul literaturii contemporane, Fănuş Neagu ocupă un loc aparte, deoarece proza lui îmbină realul cu miticul, scriitorul apelând la o metaforă inedită, care-l individualizează stilistic.

Nuvela Dincolo de nisipuri a fost publicată în volumul Cantonul părăsit din 1964, fiind, aşa cum o numea Eugen Simion, „o naraţiune aproape fantastică, povestea, pe scurt, a unui miraj într-un cadru de viaţă debordantă”. În creaţiile lui Fănuş Neagu, faptele mărunte ale vieţii capătă importanţă şi valoare, devenind adevărate evenimente care determină destinele eroilor, iar acţiunile şi obsesiile lor reliefează puternic trăsăturile lor de caracter.

În nuvela Dincolo de nisipuri, Fănuş Neagu sugerează existenţa unui ideal spre care tinde să ajungă eroul principal, Şuşteru, eşecul fiind determinat de nesiguranţă şi de speranţă iluzorie şi sugerat prin metafora nisipurilor.

În nuvela Dincolo de nisipuri, Fănuş Neagu fixează de la început timpul desfăşurării acţiunii, în vara anului 1946, într-o realitate dramatică: „Era în 1946, an de secetă cumplită”. Absenţa apei creează o atmosferă de coşmar, halucinantă, ca şi starea sufletească a oamenilor din sat, care se constituie în personaj colectiv-simbol pentru o dramă umană, o situaţie limită din care nu există ieşire. Şuşteru nu este lămurit dacă i se pare sau chiar zăreşte venind un călăreţ, care strigă şi arată cu mâna în spatele lui, ţipând disperat că „vine gârla”: „A plouat la munte şi vine gârla. Vine Buzăul”.

Vestea este vitală pentru toată suflarea acestor meleaguri şi se stârneşte o agitaţie electrizantă între săteni. Clopotele bisericii adună satul întreg pe malul gârlei, toţi locuitorii sunt cuprinşi de frenezie: bărbaţii sapă, sparg movilele de pământ, femeile îşi ţin strâns copiii, de teamă să nu fie luaţi de viitură, iar un bătrân îşi pregăteşte cârligele pentru pescuit şi intră în conflict cu Şuşteru, care-l acuză că sperie peştele. Bărbaţii îşi suflecaseră pantalonii până mai sus de genunchi, „ca să nu li se ude mai târziu îmbrăcămintea”, pentru că „restul boarfelor le schimbaseră pe mălai la bogătanii şi morarii din satele de sus”.

Agitaţia care a cuprins tot satul devine absurdă, reflectând letargia în care zăcuseră până atunci oamenii din cauza secetei apăsătoare şi sufocante. Ei sunt energizaţi acum de un optimism exagerat din dorinţa acumulată atâta vreme, aceea ca albia râului să se umple cu apă şi natura să-şi reia cursul normal. Înserarea amplifică nerăbdarea, din ce în ce mai greu de stăpânit, a sătenilor, iar când Şuşteru pune urechea la pământ să audă venirea apei, încă cinci oameni se trântesc imediat pe burtă, dornici să asculte sunetul apei.

Sigur pe intuiţiile sale, Şuşteru emite ideea că „morarii din satele de sus ne-au tăiat apa” şi-i acuză de hoţie. Agăţându-se de cea mai mică speranţă, oamenii îşi amintesc că şi în alţi ani avuseseră probleme cu morarii care furau apa şi înclină să-i dea dreptate. Revoltaţi, sătenii se avântă pe cai şi pornesc, cuprinşi de un fel de disperare a speranţei, „ca o unitate de cavalerie”, spre satele dinspre munte, ca „să aducă gârla, altfel piereau”.

Lumina fantastică şi ciudată a lunii amplifică imaginea halucinantă a grupului de săteni, pentru care drumul este anevoios şi lung. Ajunşi cu greu la prima moară constată că iazul era secat. La a doua moară, ceata se redusese la jumătate, iazul era gol, iar jgheaburile erau „pline până la jumătate cu ţărână. Niciun fir de apă nicăieri”. Când albia secată a râului începe să se zărească dreaptă, până în depărtare, oamenii se întorc din drum, renunţând să mai caute mirajul, numai Şuşteru îşi continuă cursa de unul singur, stăpânit de obsesia idealului de a trece „dincolo de nisipuri”.

Personajul colectiv este ilustrat - aşadar - de toţi locuitorii satului, care, la aflarea veştii că „vine gârla”, reacţionează ca un singur om, într-o unitate de gândire şi de acţiune, aşa cum împărtăşiseră până atunci aceeaşi soartă nemiloasă.

Cuprinşi de vitalitate, de energie şi speranţă, sătenii se adună pe malul gârlei secate, făcând aceleaşi gesturi, într-o unitate de mişcare: „Bărbaţii au tăbărât cu sapele şi cu târnăcoapele să spargă movilele de pământ care astupau intrarea în şanţuri”; „Femeile [...] ţineau copiii lângă ele, fiindcă valurile puteau să-i tragă în vâltoarea lor”.

Reacţiile şi gesturile lor sunt absurde, ilustrând profunda suferinţă, drama omului aflat în situaţie limită şi ajuns la capătul răbdării. Apa este motivul central al nuvelei, ca simbol al vieţii, în antiteză cu nisipul, care înseamnă prăbuşire, inutilitate, eşec.

Tragismul nuvelei Dincolo de nisipuri reiese din măiestria lui Fănuş Neagu de a contura - prin naraţiune - imaginea terifiantă, dezolantă a satului de pe malul Buzăului. Faptele mărunte capătă semnificaţii majore, declanşează evenimente care marchează viaţa eroilor. Monologul interior, dialogul, gesturile şi atitudinile exterioare ale personajelor, dar mai ales obsesia secetei scot în relief trăsături caracteriale deosebite.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …