Caracteristicile, formarea şi evoluţia reliefului României

Armonia şi proporţionalitatea reliefului

Relieful ţării noastre reprezintă substratul pe care se desfăşoară toate activităţile social-economice. Totodată, pe suprafaţa reliefului interferează factorii naturali (climă, hidrografie, vegetaţie, soluri, alcătuire geologică, forme şi tipuri de relief) şi social-economici (populaţie, aşezări, activităţi economice, amenajări antropice), creându-se un teritoriu calitativ nou, denumit spaţiu geografic. Acesta include deopotrivă elemente vizibile (peisaje geografice), fenomene şi succesiuni (ale mediului geografic privit ca sistem), precum şi anumite caracteristici calitative care îi conferă atributul de mediu înconjurător (înţeles ca mediu înconjurător al omului şi al societăţii omeneşti).

Elementul care conferă o mare diversitate şi specificitate caracteristicilor generale, regionale şi locale ale spaţiului geografic este relieful. Acesta imprimă anumite particularităţi peisajului, caracteristicilor de mediu şi, în ultimă instanţă, aspectului geografic al locurilor. Relieful este, în acest fel, elementul central şi uneori cel mai important al spaţiului geografic. Relieful ţării noastre trebuie privit în cele trei aspecte complementare: trepte de relief, forme {şi tipuri) de relief şi unităţi de relief. Caracteristicile reliefului României sunt următoarele: proporţionalitate, dispunere concentrică, varietatea mare a formelor şi complementaritatea unităţilor de relief.

Proporţionalitatea

Proporţionalitatea reliefului se referă la existenţa celor trei trepte de bază (câmpii, dealuri şi podişuri, munţi); acestea se găsesc în proporţii aproximativ egale, care reprezintă, fiecare, 1/3 din întinderea ţării. Treapta câmpiilor cuprinde porţiunile situate între 0 şi 200 m (pe alocuri chiar mai mult). Aceasta treaptă este formată din regiunile propriu-zise de câmpie şi porţiunile joase (sub 200 m) ale dealurilor şi podişurilor. În cadrul treptei câmpiilor se poate identifica o parte mai joasă, formată din Lunca Dunării şi luncile principalelor râuri. Treapta dealurilor şi a podişurilor (200-800 m) cuprinde porţiunile de dealuri joase (200-500 m), dealurile mai înalte şi chiar munţii cu altitudini reduse (500-800 m). Treapta munţilor cuprinde toate înălţimile mai mari de 800 m. Pe cele mai mari întinderi munţii sunt mici (sub 1.200 m) şi mijlocii (între 1.200-1.800 m), iar pe suprafeţe reduse, apar şi munţii înalţi (cu peste 2.000 m).

Dispunerea concentrică

Dispunerea concentrică a reliefului are următoarele aspecte:

- treptele de relief sunt concentrice (în centru se află situaţi munţii, în jurul acestora, dealuri şi podişuri şi, la periferie, câmpii;

- formele de relief se succed, de asemenea, concentric (de la relieful montan la cel de dealuri şi câmpii);

- unităţile de relief sunt tot concentrice: în partea centrala se află Carpaţii şi Depresiunea Colinară a Transilvaniei, urmaţi spre exterior de dealuri pericarpatice (Dealurile de Vest, Subcarpaţii, Podişul Mehedinţi, Podişul Getic), apoi câmpii şi podişuri exterioare (Câmpia de Vest, Câmpia Româna, Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei);

- hidrografia urmează aceasta structură concentrică a reliefului, care este evidenţiată de caracterul radiar al reţelei de râuri.

Varietatea mare a formelor de relief

Pe o suprafaţă de întindere relativ redusa, se întâlneşte o mare varietate de forme şi tipuri de relief. Astfel, în zonele montane există un relief influenţat de caracteristicile rocilor, cu forme mai masive pe rocile dure etc., relief glaciar (la cele mai mari înălţimi), relief carstic (pe calcare), vai adânci, chei, depresiuni intramontane, culmi netede, creste ascuţite şi altele. Regiunile deluroase au depresiuni, culmi, abrupturi datorate caracteristicilor rocilor, alunecări de teren, văi largi, platouri netede sau uşor înclinate. În regiunile de câmpie întâlnim suprafeţe netede, orizontale (pe mari întinderi), terase ale râurilor, văi şi lunci largi, acumulări de nisip şi altele. De asemenea, Delta Dunării are forme specifice de relief, iar în lungul ţărmului Marii Negre găsim un relief litoral. Există, de asemenea, o mare varietate de forme şi tipuri de relief, influenţate de alcătuirea geologică a substratului şi de vechimea rocilor.

Complementaritatea unităţilor de relief

Dispunerea unităţilor de relief (din partea centrală spre exterior) arată un caracter concentric al acestora, dar şi multiple elemente de complementaritate. Astfel, spre exemplu, Carpaţii Meridionali reprezintă o unitate de relief, care are atât spre nord, cât şi spre sud, unităţi de relief mai joase. Carpaţii Occidentali, Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest sunt trei trepte care scad altitudinal spre vest, dar sunt străbătute de aceeaşi reţea hidrografică şi sunt situate în succesiune. Resursele energetice de bază, care au un caracter complementar între ele, se află situate în unităţi geografice diferite: hidroenergie şi huilă în Carpaţi, petrol în zonele extracarpatice, gaz metan în Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Reţeaua hidrografica, depresiunile şi culoarele de vale creează posibilitatea reală de a se realiza legături strânse între unităţile de relief mai apropiate sau mai îndepărtate.

Formarea şi evoluţia reliefului

Relieful ţării noastre este rezultatul unei evoluţii îndelungate în timp, determinate de evoluţia generală a scoarţei terestre (îndeosebi tectonica plăcilor), etapele de formare a munţilor (orogeneze), de caracteristicile geologice ale substratului şi de acţiunea agenţilor modelatori externi. Datele care atestă această evoluţie se pot grupa în două categorii: caracteristicile geologice ale substratului - categorii de roci, diferite vârste ale acestora, modul de aranjare a straturilor, reperele cronologice - şi aspectul exterior al reliefului - diferite tipuri şi forme de relief care atestă anumite condiţii de formare şi o anumită succesiune în timp.

Din analiza acestor date se poate schiţa evoluţia generală a reliefului din timpuri îndepărtate până în prezent. Cele mai vechi urme ale unui uscat continental au fost identificate în fundamentul Podişului Moldovei. Acesta face parte din cel mai vechi nucleu continental european (denumit Platforma Est-Europeană); în fundamentul Podişului Moldovei, relieful acestui vechi continent se află în adâncime (acoperit de state sedimentare mai noi), dar spre estul continentului se află situat la suprafaţă.

Partea centrală a Podişului Dobrogei (denumită Podişul Casimcei) este formată din roci specifice (şisturi verzi), care sunt cele mai vechi roci de pe teritoriul ţării noastre situate la suprafaţă. Aceasta porţiune a făcut parte dintr-un lanţ muntos (Munţii Caledonieni) format într-o veche orogeneză (denumită orogeneză caledoniană), ale cărui urme se întâlnesc pe suprafeţe mai întinse în Peninsula Scandinavă şi Insulele Britanice. Acest lanţ muntos reprezintă a doua mare porţiune a continentului european adăugată vechiului nucleu continental. Eroziunea îndelungată a transformat lanţul muntos într-un podiş jos, erodat. În nordul aceluiaşi podiş se află urme ale unor munţi care s-au format într-o etapă ulterioara (orogeneză hercinică): Munţii Măcinului.

Între continentele nordice şi sudice ale Terrei a existat un teritoriu întins (cu aspectul unui ocean) de acumulare îndelungată a sedimentelor, pe locul căruia s-a format, în urma orogenezei alpine, sistemul muntos alpino-himalayan, din care face parte şi lanţul Munţilor Carpaţi cu regiunile sale înconjurătoare. Cele mai vechi porţiuni ale Carpaţilor, care s-au format şi s-au ridicat primele în timp, au fost cele acoperite cu roci tari (îndeosebi şisturi cristaline), după care au apărut regiunile cu state sedimentare cutate („fliş”, cu suprafeţe mai întinse în Carpaţii Orientali). Odată cu apariţia şi ridicarea lanţului carpatic, în interiorul acestuia s-a produs o scufundare, în urma căreia s-a format o regiune de acumulare a sedimentelor (în prezent, Depresiunea Colinară a Transilvaniei).

Ultima ridicare mai importanta a Carpaţilor a determinat şi ridicarea Depresiunii Colinare a Transilvaniei, formarea Subcarpaţilor şi a lanţului vulcanic din Carpaţii Orientali, transformarea succesivă, în uscat, a Podişului Moldovei, Dealurilor de Vest, Podişului Getic şi a regiunilor de câmpie. Formarea celor două regiuni de câmpie (Câmpia de Vest şi Câmpia Româna) s-a realizat prin umplerea unor resturi ale marilor din trecut cu sedimente aduse de râuri şi transformarea lor în regiuni de uscat; acest fenomen continuă astăzi în Delta Dunării. Într-o perioadă geologică recentă (ultima glaciaţiune), datorită instalării unui climat foarte rece, pe cele mai înalte vârfuri ale Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Rodnei s-au instalat gheţari, care au format relieful glaciar actual.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …