Caracterele generale ale perioadei de trecere la feudalism (secolele IV-X d.Hr.) în Dacia

Lupta maselor asuprite, precum şi atacurile triburilor libere dinafară, au dus la prăbuşirea sistemului sclavagist în Dacia mai devreme decât în alte provincii ale imperiului roman. Acest din urmă fapt se explică prin vecinătatea nemijlocită a unor populaţii aflate în stadiul descompunerii orânduirii comunei primitive, când expediţiile militare pentru pradă şi cucerire de noi teritorii capătă o importanţă deosebită.

Odată cu eliberarea Daciei de sub stăpânirea statului roman, societatea omenească de pe teritoriul României a păşit într-o nouă perioadă de dezvoltare istorică, perioada de trecere la feudalism, care durează de la sfârşitul secolului al III-lea până în secolul X d.Hr. Cu toată durata ei neobişnuit de lungă, ea rămâne o perioadă tipică de trecere de la un mod de producţie la un alt mod de producţie.

Procesul de apariţie şi formare a unor relaţii de producţie superioare calitativ vechilor relaţii care dominaseră în Dacia romană, a avut o durată aşa de lungă datorită atât condiţiilor specifice interne, în speţă relaţiilor diverse care i-au servit ca punct de plecare (relaţii gentilice, sclavagiste, de colonat), ca şi factorilor externi ce au influenţat pozitiv sau negativ în decursul veacurilor, respectiv populaţiilor migratorii.

Începutul acestei perioade în Dacia se caracterizează prin coexistenţa mai multor tipuri de relaţii social-economice diferite. În urma retragerii stăpânilor de sclavi, a marilor proprietari funciari, ca şi a organelor de stat pe care se sprijinise dominaţia lor de clasă, modul de producţie sclavagist s-a prăbuşit, în noile condiţii, oraşele şi-au pierdut rolul lor social-economic şi administrativ şi au încetat de a mai exista ca atare, căpătând un pronunţat caracter rural.

Aceleaşi condiţii au pecetluit şi soarta colonatului, care în Dacia nici nu fusese prea dezvoltat şi care şi-a încetat existenţa, nemaiputând juca nici un rol în naşterea relaţiilor feudale. Populaţia daco-romană, eliberată de sub exploatarea statului sclavagist roman, s-a strâns în obştile săteşti, agricole şi păstoreşti, care dăinuiseră şi în perioada stăpânirii romane.

Asemenea obşti s-au menţinut, în secolele IV-VI, şi pe teritoriul din dreapta Dunării, rămas sub stăpânirea imperiului. Ele au fost principala formă de organizare la populaţiile din Dacia şi au avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea feudalismului, deoarece în sânul lor s-au constituit, într-un proces de lungă durată, clasele fundamentale ale orânduirii feudale.

Dacii liberi pătrunşi pe teritoriul Daciei romane, în primul rând carpii, se aflau încă în etapa de destrămare a relaţiilor gentilice. Popoarele migratoare erau de asemenea purtătoare ale relaţiilor de comună primitivă, în faza democraţiei militare. Concomitent, în sudul Daciei, stăpânirea romană care s-a menţinut pe o fâşie de teren din Banat, Oltenia şi Muntenia, sprijinea colonatul caracteristic epocii târzii a imperiului roman, iar în Dobrogea şi, în general, în provinciile aflate la sud de Dunăre, continua, alături de colonat, modul de producţie sclavagist în faza sa de dezagregare, precum şi obştile ţărăneşti.

În asemenea condiţii, în cursul migraţiilor triburilor germanice şi populaţiilor de nomazi de stepă ce au stăpânit vremelnic teritoriul României, procesul de transformări economice şi sociale s-a petrecut mai lent. Migraţia popoarelor, pe lângă rolul pozitiv, pe care l-a avut în desfiinţarea exploatării sclavagiste, a jucat şi un rol de frână în dezvoltarea societăţii.

Căci, găsindu-se pe o treaptă inferioară din punct de vedere social-economic, populaţiile migratoare din secolele III-VI nu numai că n-au contribuit la dezvoltarea forţelor de producţie, ci, dimpotrivă, le-au ţinut pe loc, ceea ce a avut ca rezultat o stagnare a dezvoltării sociale. Economia a revenit la agricultura extensivă şi păstorit, iar meşteşugurile au decăzut, luând un caracter precumpănitor casnic. Aşa cum arată Karl Marx, „în evul mediu satul este punctul de plecare al istoriei, a cărei dezvoltare are loc apoi sub forma opoziţiei dintre oraş şi sat…”.

De-abia din secolul al VII-lea, când se întrerupe pentru mai bine de două secole valul migraţiilor, populaţia daco-romană are posibilitatea să se dezvolte într-un ritm din ce în ce mai viu, în condiţiile convieţuirii cu slavii, în aşa măsură încât, începând cu sfârşitul secolului al IX-lea, constatăm deja existenţa unor organizaţii politice de tip feudal timpuriu.

Chiar dacă apariţia acestor formaţiuni este documentată numai în câteva regiuni (la graniţa de vest a ţării, în Transilvania şi în Dobrogea), totuşi este suficient pentru a considera secolul al X-lea ca hotarul de sfârşit al perioadei de apariţie şi formare a relaţiilor feudale, spre deosebire de istoricii care legau aceasta de formarea ţărilor româneşti de sine stătătoare. Căci, apariţia relaţiilor feudale timpurii, fie şi în sânul unor formaţiuni dependente, încadrate în state feudale străine mai cuprinzătoare, cum erau, în cazul nostru, primul tarat bulgar sau imperiul bizantin, reprezintă din punct de vedere social-economic un fapt mai semnificativ decât formarea unor state feudale independente.

Concomitent cu transformările economico-sociale, în perioada de trecere la feudalism s-a petrecut şi procesul de formare a limbii şi a poporului român. Aşa cum se va vedea la locul cuvenit şi acest proces poate fi considerat încheiat, în liniile lui esenţiale, către sfârşitul secolului al IX-lea d.Hr.

Check Also

Celţii pe teritoriul Daciei

Celţii formau ramura cea mai de vest a indo-europenilor. Din punct de vedere lingvistic, ei …

Continuitatea daco-romană pe teritoriul fostei provincii Dacia

Răstimpul cuprins între anul 271 şi începutul secolului X d.Hr. reprezintă o vreme de tranziţie …

Feudalismul timpuriu între Carpaţi şi Dunăre în secolul al XII-lea

Dominaţia cumanilor pe o bună parte a teritoriului României în secolul al XII-lea şi în …

Decebal şi cucerirea Daciei de către romani

Reunificarea triburilor dacice Ameninţarea tot mai serioasă pe care o reprezenta pentru Dacia prezenţa Romei …

Dacia, Populaţie, Daco-romani

Originea poporului român şi a limbii române a constituit subiectul unor polemici istorice în centrul …