Cântec de leagăn

Cântecul de leagăn a luat naştere din necesitatea practică de a crea o atmosferă de calm, de monotonie, necesară adormirii copilului mic.

Aceste creaţii destinate prin excelenţă celor mici se caracterizează prin simplitate, muzicalitate şi bogate valori afective. Pe lângă intenţia practică, mama exprimă propriile stări sufleteşti, gândurile sale în legătură cu viitorul copilului, relevate artistic într-un context de „stabilitate stilistică” generat de tradiţie. Prin sfera tematicii, cât şi prin trăsăturile muzicale se apropie de folclorul copiilor.

Deoarece cântecul de leagăn este rostit de mamă cu emoţie şi ardoare, într-o atmosferă caldă de seninătate şi duioşie, el are aspect de urare şi incantaţie: „Culcă-mi-te mititel / Şi te scoală măricel / Să te duci cu vacile / Pe câmpul cu fragile / Să te arză soarele, / Să te duci cu oile / Pe câmpul cu florile / Să te plouă ploile”

Cântecul de leagăn conservă tonalităţi de poezie arhaică. Unele expresii par să descindă dintr-o magie a adormirii, prin formule ezoterice sau invocaţii adresate animalelor: „Haide, luică / De mi-l culcă; / Şi tu cioară / De mi-l scoală; / Şi tu peşte / De mi-l creşte; / Şi tu raţă / De-l răsfaţă; / Şi tu ţarcă / De-l îmbracă”

Diferenţiate după sex, cântecele de leagăn urează fetei să fie frumoasă, iar băiatului să fie voinic, harnic şi viteaz: „Nani, nani, copiliţă / Draga mamii garofiţă / Că mama te-a legăna / Şi pe faţă te-a spăla / Cu apă de la izvoare / Ca să fii ruptă din soare”. Sau „Culcă-mi-te mititel / Şi te scoală măricel, / Să te faci un viteaz mare / Ca domnul Ştefan cel Mare”.

Cântecele de leagăn sunt spuse şi de copii, fraţilor sau surorilor şi chiar păpuşilor: „Nani, nani, draga mamei / Nani, nani, cu oiţa / Nani, nani, cu văcuţa, / Nani, nani, cu viţelul, / Nani, nani, na / Că mama ţi-o da ceva, / Bombonele sau halva”.

Diminutivele puişor, măricel, bujorel, merişor, prânzişor, copiliţă, îngeraş, mititel sunt corespondente ale sufletului copilului şi psihologiei acestuia pentru primii ani de viaţă. Mama, moaşa, bunica desfăşoară un veritabil ritual atunci când fac baie copilului asociind cuvintele şi magia în dorinţa de a-l feri de forţele malefice şi pentru a-i determina un drum norocos pentru perioada în care va deveni adult în apa scăldătorii se pune busuioc aducător de dragoste şi frumuseţe, bani de argint să aducă bogăţie, iar după baie trupul este uns cu mir pentru a fi puternic şi rezistent.

Conţinutul cântecelor de leagăn exprimă într-o notă de idealism şi forme poetice „naive” orizonturile gândirii populare în ce priveşte viaţa din sat, ocupaţiile, concepţia despre lume şi împlinirea unui destin.

Concepţia populară a conservat în legătură cu viitorul copilului o gândire mitică în care ursitoarele - ca personaje fabuloase „urzesc” calea vieţii în „întâia noapte a naşterii” sau, după alte mărturisiri, în primele trei nopţi de la venirea pe lume. Ursitoarele vin noaptea şi se aşează la „masa ursitoarelor” unde se pune „ceapă, pâine, ţuică, vin, carte” (băieţi), „cusături şi fuioare” (fete), spre a hotărî zodia omului până la moarte.

Cântecul îl imaginează pe copil umblând în casă şi făcând treburi gospodăreşti întocmai ca părinţii: „Să faci mamii trebuşoară / Care ţi-o fi mai uşoară / S-aduci mamii surceluţe / Apuşoară la cofiţă / Să te văd umblând la şcoală / Să-mi fii ajutor la boală / Lui, lui, lui, puiul mamii, / Să te văd umblând la şcoală / Să te văd în câmp lucrând, / Şi cu fete mai giucând / Sara cu flăcăi umblând / Logodnică alergând, / Să te ieie la cătane / Să mănânci prifont cu carne / Şi-apoi, mamă, să te-nsori, / Să fii mamii de ajutor”.