Campania otomană din Moldova (1538)

Conflictul militar al lui Petru Rareş pentru Pocuţia (1531) şi faptul că a pornit la luptă împotriva oastei regelui Poloniei, Sigismund I, nesocotind porunca sultanului au condus la deteriorarea situţiei internaţionale a Moldovei. Cu toate tratativele duse cu reprezentanţii Poloniei, Petru Rareş nu a consimţit să renunţe la pretenţiile sale asupra Pocuţiei. Rareş a participat cu oaste la capturarea şi uciderea, la Mediaş, a lui Aloisio Gritti (1534), trimis de sultanul Suleyman Magnificul să mijlocească o împăcare între Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg. De fapt, Gritti plănuia unificarea „Daciei”, deci să ia în stăpânire ţările române.

Aşteptându-se la reacţia sultanului, Petru Rareş a intrat în tratative secrete cu Ferdinand de Habsburg. Însă regele Boemiei şi Ungariei nu i-a trimis lui Rareş întăririle cerute, 15.000 de ostaşi, Ferdinand suspectându-l pe domnul de la Suceava că vrea să unifice Transilvania cu Moldova. De asemenea, Rareş a încetat să mai trimită tributul la Poartă. Riposta sultanului a întârziat, acesta participând la un război cu Iranul, în timpul căruia otomanii au cucerit Irakul (1533-l534). Incitat de solii polonezi să intervină în problema Moldovei şi temându-se ca regele polon să nu ocupe ţara lui Rareş, Suleyman Magnificul a vrut să i-o ia înainte. Dar principala cauză a expediţiei sultanului a constituit-o alianţa lui Rareş cu Ferdinand.

La 25 iulie 1538, sultanul a ţinut un sfat de război la Adrianopol, poruncind cu această ocazie expediţia împotriva Moldovei. Efectivele oştii sale, potrivit mărturiilor vremii, ar fi fost de 200.000 de oameni, însă, în fapt, erau de aproximativ 100.000 de ostaşi, la care se adăugau tătarii hanului Crimeei, Sahib Ghirai (aproximativ 30.000 de călăreţi), care urmau să atace Moldova dinspre răsărit. Informat de solul său de la Poartă de acest plan de campanie, regele Poloniei, Sigismund I, a decis să atace şi el Moldova. Începând cu 18 august, oastea condusă de Jan Tarnowski a început asediul Hotinului. Atât ofensiva polonă, cât şi cea a hanului l-au împiedicat pe Rareş să-şi concentreze eforturile îh vederea stopării expediţiei conduse de sultan.

Războiul a fost declarat oficial la 27 iulie, iar la 7 august în tabăra sultanului s-a prezentat o solie a lui Petru Rareş, care declara că domnul este fidel Porţii. Sultanul i-a poruncit lui Rareş să se prezinte personal în tabăra sa pentru a-şi dobândi iertarea. Domnul Moldovei dorea însă să se împotrivească expediţiei sultanului prin forţa armelor. Şi-a chemat supuşii la oaste, sub steagurile sale strângându-se, potrivit izvoarelor timpului, 70.000-80.000 de oameni, deşi cifra pare exagerată.

Oastea Moldovei a fost concentrată în partea de nord a ţării, pentru a executa manevre pe linii interioare în zonele Suceava, Iaşi şi Chişinău, şi a lovi pe rând grupările de forţe ale inamicilor cu scopul de a le împiedica să facă joncţiune. La Botoşani, la vadul de pe Jijia au fost săpate şanţuri şi au fost construite palisade din trunchiuri de copaci. Avangarda tătară a fost înfrântă la Ştefâneşti, iar garnizoana Hotinului a rezistat asediului polon. Pentru ca ameninţarea dinspre Polonia să înceteze, constrâns de situaţie, Rareş a renunţat la pretenţiile sale asupra Pocuţiei.

La 21 august 1538, oastea otomană a trecut Dunărea pe la vadul Obluciţei. Peste zece zile, oastea sultanului traversa Prutul pe la târgul Fălciu. Oastea hanului a trecut şi ea râul, îndreptându-se spre Iaşi şi Botoşani. Deşi domnul vroia să reziste, marea boierime a preferat tratativele cu sultanul. Solii boierilor s-au „închinat” în tabăra otomană a lui Mehmed Bey, comandantul oştii din Semendria, cunoscut mai târziu ca marele vizir Mehmed Sokollu. Sârb din Bosnia, convertit la Islam, acesta era rudă cu soţia lui Rareş, doamna Elena Brancovici.

Petru Rareş a fost nevoit să se refugieze cu familia şi apropiaţii săi în Transilvania, iar oastea sultanului a intrat fără luptă în Suceava. Aici a capturat tezaurul ţării - monede de aur şi argint, odoare preţioase, haine de ceremonial, cărţi şi arme scumpe, printre care şi spada lui Ştefan cel Mare, expusă azi la Istanbul, la Muzeul Topkapî. Sud-estul Moldovei, cu cetatea Tighina (Bender), a fost încorporat Imperiului Otoman. Benderul (poartă, în limba turcă) asigura legătura între posesiunile otomane şi nordul pontic tătăresc şi, pe de altă parte, constituia un avanpost otoman care supraveghea Moldova şi Polonia.

În 1539, otomanii ocupaseră în întregime teritoriul dintre Prut şi Nistru, dar răscoala moldovenilor şi presiunile diplomatice ale Poloniei au făcut ca Poarta să-şi retragă oastea din zonele nordice şi centrale ale acestui teritoriu. Zona sudică, Bugeacul, a fost colonizată cu tătari. Această retragere se explică prin faptul că atât sultanul, cât şi regele Poloniei doreau ca Ţările Române să rămână state tampon între Imperiul Otoman, Polonia şi posesiunile habsburgice. O graniţă comună între otomani şi poloni ar fi trezit îngrijorarea Poloniei, care s-ar fi apropiat de Habsburgi.

Pe lângă ocuparea Bugeacului, o altă măsură menită să limiteze autonomia Moldovei a fost instalarea la Suceava a 500 de ieniceri pentru supravegherea domnului, pretextându-se că asigură paza acestuia. Noul domn, Ştefan Lăcustă (1538-1540), trebuia să se prezinte personal, din doi în doi ani la Poartă, pentru a preda haraciul (tributul) şi a reînnoi legământul de supunere faţă de sultan. Totuşi, domnul Moldovei era ales în continuare de divanul ţării şi doar confirmat de sultan.

Check Also

Bătălia din Iutlanda (31 mai – 1 iunie 1916)

Bătălia din Iutlanda (31 mai – 1 iunie 1916) este singura mare confruntare dintre flota …

Bătălia din Golful Mobile (5 august 1864)

Bătălia din Golful Mobile (5 august 1864) este o bătălie navală în timpul Războiului Civil …

Bătălia din Golful Manila (1 mai 1898)

Bătălia din Golful Manila (1 mai 1898) este o bătălie navală disputată în cadrul Războiului …

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944)

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944) este o bătălie navală şi aeriană decisivă în …

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813)

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813) este o victorie decisivă a Statelor Unite asupra …