Caius Traian Dragomir

Caius Traian Dragomir (16 iulie 1939, Slatina, judeţul Olt) - poet şi eseist. Este fiul Polixeniei (născută Negreanu), profesoară de menaj, şi al lui Coriolan Dragomir, medic veterinar.

Urmează Liceul „Radu Greceanu” din Slatina, absolvit în 1956, şi cursurile Universităţii de Medicină din Bucureşti, între 1957 şi 1963. Face o carieră de medic şi cercetător în domeniul medicinei: asistent universitar, şef de laborator la Institutul „Victor Babeş” din Bucureşti (1971-1989), cercetător, director (din 1999) al aceleiaşi instituţii, director general al Institutului „Ana Aslan”, profesor de biopsihologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (1995-1997). În 1971, obţine titlul de doctor în ştiinţe medicale.

Între 1985 şi 1987, beneficiază de o bursă Fulbright pentru studii de filosofia ştiinţei la North Carolina University din Statele Unite. Participă la conferinţe şi simpozioane în străinătate. Este autorul a numeroase articole de specialitate, publicate în reviste internaţionale. Din 1998, este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.

După 1990, desfăşoară şi o activitate politică şi publică intensă: secretar de stat, şeful Departamentului de Informaţii Publice al Guvernului României (1991-1992), candidat independent la preşedinţia României (1992), ambasador al României în Franţa (1994-1997) şi Grecia (din 2001), organizatorul unor simpozioane politice naţionale (1992-1994), participant la manifestări politice internaţionale, publicist şi editorialist în principalele periodice româneşti. A fost decorat cu ordinul brazilian „Rio Branco” în grad de cavaler pentru dezvoltarea relaţiilor culturale dintre Brazilia şi România şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de ofiţer.

Debutează în revista „Steaua”, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească”, „Caiete critice”, „România literară” etc. Din 1997, este redactor-şef al revistei „Viaţa românească”.

Intimitatea verbului anunţă un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărţi nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoaşterea, adevărul, memoria, existenţa / inexistenţa, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub semnul principiului coincidenţei contrariilor („Drumul în sus şi drumul în jos, sunt unul şi acelaşi?”). Poemele, multe cu o ritmică muzicală, chiar dacă sunt construite aparent eteroclit, au o logică sinuoasă, oscilând între afirmaţia şi negaţia metaforică, fiind uneori discursive, cu o structură de tipul premise-concluzie, unde premisele iau forma unor poveşti-alegorii cu personaje simbolice, cu ambigue implicaţii livreşti, biografice ori filosofice.

Tratat de tehnica renunţării (1982) cuprinde proză poetică: poeme în stil aforistic, variaţiuni eseistice despre muzică şi reverberaţiile ei sufleteşti, „istorii”, false poveşti-parabole abstracte cu personaje emblematice (filosoful şi zeiţa). Scrisoarea lui Hipparc (1984) este un lung poem ermetic-filosofic în 12 capitole, un babilon livresc scris într-un limbaj abstract, neologic, în cadenţe largi, amintind de sonurile peanilor antici. În volumul Pluralitate (1988) se remarcă al treilea ciclu de poeme, cu versuri scurte, distihuri ori terţine, în care aceleaşi teme sunt tratate într-un limbaj care abandonează abstracţia pură, optând pentru definiţia metaforică.

Aspecte naturale (1989) propune un lirism mai degrabă evaziv, ambiguu, impresionist. Prozele poetice din ciclul Aşteptare şi hotărâre şi lungul poem în proză Orlando, animat de un vizionarism febril, amintesc de un rimbaldian anotimp al „semnelor”. Limbajul condensat, lirismul reflexiv, discursiv, retorica filosofic-livrescă rămân mărcile stilistice ale poemelor şi prozelor poetice ale lui Dragomir. Odele morţii şi alte poeme (1991), volum de proză poetică organizat sub forma unui mozaic compus din scurte texte, este un arabesc impresionist-vizionar de imagini şi reflecţii.

Cele cinci volume de Eseuri (1992-1997), intitulate Psihologia libertăţii şi psihologia sclaviei, Tranziţia politică actuală, Corpul şi spiritul indiscriminabile, Iosif şi Ruben şi Semnificaţie şi valoare, abordează, dintr-o perspectivă interdisciplinară, istoria, religia, politica, morala, cultura, psihologia individului şi cea colectivă, complexele naţionale (româneşti în context comparat), în general metamorfozele sistemelor de semnificaţii umane. În autorul eseurilor convieţuiesc fertil medicul, psihologul, psihanalistul, omul de cultură, poetul, omul politic şi publicistul.

Dragomir are o perspectivă enciclopedista integratoare a dualismelor, o viziune care îmbină psihanaliza, platonismul şi conştiinţa evoluţiei, a degradărilor şi a scindării identităţii umane din diversele spaţii ale culturii şi civilizaţiei, propunând, de fiecare dată, un model soteriologic, o posibilă terapie.

Opera literară

  • Intimitatea verbului, Bucureşti, 1981;
  • Tratat de tehnica renunţării, Bucureşti, 1982;
  • Scrisoarea lui Hipparc, Cluj Napoca, 1984;
  • Pluralitate, Cluj Napoca, 1988;
  • Aspecte naturale, Bucureşti, 1989;
  • Odele morţii şi alte poeme, Bucureşti, 1991;
  • Argument pentru o estetică a ştiinţei - teoria cunoaşterii, Cluj Napoca, 1990;
  • Eseuri, I-II, Cluj Napoca, 1992; III-V, Bucureşti, 1992-1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …