Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Revista nouă” nr. 2 din 15 ianuarie 1888.

Înaintea titlului e desenată o roată de căruţă, culcată în aşa fel încât să se distingă buceaua şi căpăţâna. Nu reproducem desenul.

Versurile sunt din Viaţa lumii, poem publicat prima oară de B.P. Hasdeu în „Satyrul” nr. 10 din aprilie 1866, „dar cu versuri întregi remaniate şi altele omise de către editor”, după cum observă P.P. Panaittscu, Miron Costin, Opere, Bucureşti, 1958.

În versurile citate de Hasdeu roată lipseşte din ediţia lui P.P. Panaitescu: „Hălăduiţi de lume” (nu: „De roată hălăduiţi”). Cuvântul roată e folosit însă în poem de două ori cu sens figurat: „Trece veacul desfrânat, trec ani cu roată”; „Caută la ce l-au adus înşelătoarea roată”.

B.P. Hasdeu

Aceleaşi sensuri are şi cuvântul corespunzător din albaneză: nuse „nevastă; nevăstuică”.

Termenul e cunoscut şi în albaneză: gllavine „căpăţâna roţii”, intrat, probabil, din sârbă şi bulgară.

În dicţionarele albaneze mai noi: bucete „căpăţâna roţii”, sinonim cu gllavine.

Check Also

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a …