Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Columna lui Traian” nr. 3-6 din martie-iunie 1883.

Trebuie precizat însă că de la început până la pasajul care începe cu: „... Dacă însă cuvântul nule este la noi de origine dacică...”, deci aproape jumătate, studiul a fost tipărit mai întâi în Principii de filologie comparativă. Am retipărit ambele variante nu numai pentru că există unele deosebiri de la una la alta, ci şi pentru că, fiind vorba de o etimologie, scopurile autorului au fost de fiecare dată altele.

În varianta din cursul universitar, etimologia lui melc ilustrează teza metodologică potrivit căreia elementele autohtone româneşti pot fi cercetate prin raportare directă la diverse limbi indo-europene în vederea reconstrucţiei pe această cale a etimonurilor din limfa dacă: „Dacă limba dacică ne-ar fi cunoscută d-a dreptul, precum ne sunt cunoscute d-a dreptul sanscrita, greaca sau latina, nu ne-ar mai fi permis de a compara zendicul muraka cu românul melc, ci am fi datori a-l pune orizontal faţă-n faţă cu dacicul miliku, de unde apoi ne-am pogori vertical la melc”.

B.P. Hasdeu

În versiunea din 1883, care e mult mai amplă, intenţia autorului a fost aceea de a dovedi, pe de o parte, că variantele codomelc şi culbec corespund albanezului kethmil, toate presupunând un etimon trac kadmiliku, iar pe de alta, că sinonimul bourel e un derivat diminutival al lui bour (din lat. bubalus); în (coarne) boiereşti s-a produs o etimologie populară. O notă mai largă asupra lui melc am întocmit la studiul Cine sunt albanezii, unde Hasdeu şi-a spus ultimul cuvânt referitor la etimologia acestui termen. Hasdeu întocmise un rezumat al etimologiei lui melc în Cuvente den bătrâni, vol. I.

  • Totuşi rom. chingă, cheag se explică din forme cu metateza lui l produsă chiar în latina dunăreană: clinga (< cingula), clagum (< coagulum) (conferă Dicţionarul etomologic al limbii române).

  • Singularul învechit şi regional paştii este, după cum spune şi Hasdeu, refăcut după pluralul paşi, dar cârnaţ provine nu din cârnat, ci dintr-un lat. carnacius (conferă Dicţionarul etomologic al limbii române); pentru înlăturarea omonimiei de număr s-a creat pe teren românesc sing. cârnat, prin aplicarea alternanţei t:ţ (sing, vechi cârnaţ există încă şi astăzi).

  • Explicaţia pol. melz din rom. melciu (în pronunţarea moldovenească) o susţinea în varianta din Principii de filologie.

  • Pentru rom. măr se porneşte de la varianta melum din lat. vulgară.

  • În latina clasică, siccus, cu i (scurt).

  • În cercetările actuale s-a impus ipoteza că năpărtică e o formă anterioară faţă de năpârcă (rom. corn. năpârtecă, conferă Theodor Capidan în OR), deci Hasdeu a văzut bine raportul dintre cele două variante.

  • În afară de „orbita ochiului”, melc (mai des varianta melciu) mai poate denumi partea cartilaginoasă a nasului, cotorul cozii animalelor, partea osoasă a urechii etc. (conferă Dicţionarul limbii române, s. melc).

  • În studiul Cine sunt albanezii? Hasdeu renunţă la părerea că acest popor descinde din ramura „sudică a vechilor traci”. E interesantă însă ideea că între daci şi traci „cată să fi fost o diferinţă numai de dialecte, nu de limbă”.

  • Numele lui Francesco Maria da Lecce revine adesea şi în cercetările lui Hasdeu. Franciscan italian care a trăit mult timp în Albania de nord, Da Lecce este autor al celei dintâi gramatici albaneze, cu titlul Osservazioni grammaticali nella lingua albanese, Roma, 1716, scrisă pentru misionarii italieni în Albania.

  • Johannes Thunmann e citat şi de Hasdeu pentru Untersuchungen ueber die Geschichte der östlichen europäischen Völker, Lipsia, 1774, cea dintâi cercetare în care se atrage atenţia asupra câtorva trăsături pe care le au în comun limbile balcanice (în special albaneza şi româna).

  • Totuşi în Dicţionarul limbii române, codomelc e considerat cuvânt compus din melc şi coadă (lat. cauda); în Dicţionarul etomologic al limbii române, s. coadă, se evită această etimologie.

  • Forma albaneză corectă este, chiar în sursele folosite de Hasdeu , kethmil.

  • Adevăr se explică din lat. ad-de-verum, iar adăpost din lat. ad-de-positum, deci nu e vorba de intercalarea unei vocale între d şi o labială.

  • G. Creţu, Câteva specimene de etimologie poporani română, în „Columna lui Traian” nr. 3-6 din martie-iunie 1883.

  • Rom. bour (vechi buor, buăr) provine din lat. bubalus, cum propunea Creţu, iar nour (vechi nuor, nuăr) din lat. nubilum.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a …