Bătălia pentru Moldova (1600)

După luarea în stăpânire a Transilvaniei, Mihai Viteazul s-a confruntat cu o situaţie politico-militară complicată. Polonia, adversara Habsburgilor, nu privea cu ochi buni gestul domnului Ţării Româneşti, prezenţa acestuia la nord de munţi fiind un pericol pentru Moldova. Ieremia Movilă, domnul de la Iaşi, şi vasal Poloniei, găzduia pe Sigismund Bathory şi făcea, la rândul său, planuri de înlocuire a lui Mihai cu fratele său Simion Movilă. Nici relaţiile cu împăratul Rudolf nu erau foarte bune, Habsburgii fiind nemulţumiţi de faptul că Mihai Viteazul a refuzat să le cedeze Ardealul.

Cucerirea Moldovei răspundea, prin urmare, unor necesităţi strategice şi politico-diplomatice, Mihai Viteazul dorind prin acest act să îmbunătăţească raporturile cu Habsburgii şi să elimine un adversar periculos. Lupta pentru Moldova, sublinia cu îndreptăţire P.P. Panaitescu, era între Habsburgi, dornici să refacă alianţa antiotomană din 1594 şi Polonia, care avea relaţii foarte bune cu Imperiul Otoman. Totuşi, Habsburgii erau temători să declanşeze conflictul cu Polonia şi de aceea au încercat să-l convingă pe Mihai să nu înceapă expediţia în Moldova, sugestie căreia acesta nu i-a dat curs. Tot P.P. Panaitescu a arătat că una dintre cauzele campaniei în Moldova a fost şi dorinţa lui Mihai Viteazul de a asigura oştii sale neplătite, hrană şi pradă, idee care a generat o amplă dezbatere în istoriografia română, dar care se dovedeşte întemeiată la o analiză atentă a izvoarelor.

Pregătirea campaniei din punct de vedere diplomatic şi militar s-a realizat cu multă atenţie. Mihai a obţinut din partea sultanului pentru el şi fiul său, Nicolae Pătraşcu, steaguri de domnie pentru Transilvania şi Ţara Românească. A stabilit contacte cu ţarul Rusiei, Boris Godunov, cu tătarii şi cazacii. De asemenea, s-a înţeles cu o parte din boerimea moldoveana, ca aceasta să-l părăsească pe Ieremia Movilă. În vederea campaniei, Mihai l-a lăsat în Transilvania pe logofătul Teodosie cu 3.000 de cazaci pentru asigurarea ordinei şi a concentrat o armată de circa 45.000 de oameni pe care a împărţit-o în trei grupări, ce au acţionat pe direcţii diferite.

Prin acest mod de dispunere a forţelor, Mihai Viteazul a realizat, ca şi în campania anului 1599, o manevră pe direcţii exterioare, prin care şi-a surprins adversarul, care a fost, astfel, obligat să-şi fracţioneze dispozitivul. Ieremia Movilă dispunea de 13.000 de ostaşi dintre care 3.000 erau poloni. Corpul principal de oaste, circa 20.000 de ostaşi, dintre care 8.000 de călăreţi, cu 24 de tunuri, concentrat în regiunea Braşovului, s-a deplasat, începând cu 4 mai 1600, sub comanda personală a domnului, pe valea Oituzului. La Târgul Trotuş a angajat prima ciocnire cu adversarul, pe care a câştigat-o.

Corpul de oaste din stânga, de circa 10.000 de oameni, a înaintat în nordul Moldovei pe direcţia Bistriţa - Năsăud - Câmpulung Moldovenesc de unde, cu o parte din forţe s-a deplasat spre Suceava, iar cu o alta către Hotin. A treia grupare de forţe, tot cu un efectiv de aproximativ de 10.000 de militari, a trecut frontiera pe la Focşani, de unde a acţionat pe două direcţii - pe valea Siretului, spre Bacău şi valea Bârladului, spre Vaslui şi Iaşi. În faţa acestei ofensive concentrice, Ieremia Movilă a căutat, într-o primă fază, să blocheze, fără succes, inamicul la graniţă, apoi, la sfatul polonilor, s-a retras spre nord, încercând să întărească cetăţile Suceava, Neamţ şi, în special, Hotin.

Mihai Viteazul a acţionat cu rapiditate, la 6 mai, corpul principal de oaste făcând joncţiunea la Bacău cu detaşamentul ce venea din Ţara Românească. La 8 mai 1600 forţele din nord au ajuns la Botoşani şi Hotin, unde au angajat ciocniri cu trupele moldo-polone. Cea mai însemnată confruntare a avut loc la Verbia, pe malul Jijiei, localitate dispărută, aflată pe locul actualului sat Dămăcheni, de lângă Dorohoi. Aşa cum relatează Miron Costin, lupta a ţinut circa trei ore, fiind o confruntare între avangărzile celor doi domni, Ieremia Movilă acoperind drumul spre Hotin.

La 11 mai, Mihai Viteazul se găseşte la Roman, de unde le scria bistriţenilor, cu poruncă straşnică, să trimită hrană. În zilele următoare s-a îndreptat spre cele două cetăţi - Neamţ şi Suceava, care i s-au închinat. Referitor la ultima, documentele consemnează o răscoală a ostaşilor moldoveni care, după ce au omorât 400 de poloni, au trecut de partea lui Mihai. La 16 mai domnul se afla la Suceava, iar două zile mai târziu sosea în faţa cetăţii Hotin, unde se retrăsese Ieremia Movilă cu o parte din oastea sa, compusă din autohtoni şi polonezi. Le-a trimis celor închişi acolo un ultimatum, dar încercările de preluare a cetăţii au dat greş. Cum nu avea posibilităţi pentru un asediu de lungă durată, a renunţat la intenţia cuceririi acesteia. Un corp de oaste, condus de Baba Novac, a făcut o incursiune în Pocuţia, asediind cetatea Snyatin, teritoriul disputat odinioară de Ştefan cel Mare şi urmaşii săi.

A revenit la Suceava (21-26 mai), apoi a plecat spre Iaşi, capitala ţării, unde a luat măsuri pentru instaurarea propriei administraţii. Între altele, el a dorit să pună domn pe Ştefan, un fiu al lui Petre Şchiopul, dar boierii moldoveni l-au cerut, în scaunul de la Iaşi, pe fiul său, Nicolae Pătraşcu. În cele din urmă a numit la conducerea Moldovei un grup de patru boieri din Ţara Românească, dar cancelaria sa a emis documente prin care el se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”. De asemenea, s-a confecţionat o stemă comună a celor trei state - Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Pentru prima dată, cele trei Ţări Române se aflau sub aceeaşi cârmuire, ceea ce era un eveniment remarcabil, chiar dacă semnificaţiile lui n-au fost înţelese de contemporani.

Campania din Moldova a fost o faptă de arme remarcabilă, în două săptămâni întregul teritoriu dintre Carpaţi şi Nistru, cu excepţia cetăţii Hotin, fiind în posesia lui Mihai Viteazul. Ea s-a remarcat printr-o temeinică pregătire politică, diplomatică şi militară, o justă repartiţie a forţelor şi mijloacelor şi o ingenioasă manevră pe direcţii exterioare, căreia adversarul, Ieremia Movilă, nu a putut să-i facă faţă. Prestigiul militar al lui Mihai Viteazul a ajuns la apogeu, faptele sale de arme fiind cunoscute şi apreciate de întreaga Europă.

Check Also

Bătălia din Iutlanda (31 mai – 1 iunie 1916)

Bătălia din Iutlanda (31 mai – 1 iunie 1916) este singura mare confruntare dintre flota …

Bătălia din Golful Mobile (5 august 1864)

Bătălia din Golful Mobile (5 august 1864) este o bătălie navală în timpul Războiului Civil …

Bătălia din Golful Manila (1 mai 1898)

Bătălia din Golful Manila (1 mai 1898) este o bătălie navală disputată în cadrul Războiului …

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944)

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944) este o bătălie navală şi aeriană decisivă în …

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813)

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813) este o victorie decisivă a Statelor Unite asupra …