Bătălia de la Bucureşti (23-28 august 1944)

La 23 august 1944, în momentul trecerii României de partea Naţiunilor Unite, în Bucureşti şi în împrejurimi se afla cea mai mare grupare de forţe germane din „zona de interior” a României: circa 8.000, respectiv, 6.000 de militari germani. Pentru înfrângerea lor, Comandamentul Militar al Capitalei (comandant: generalul Iosif Teodorescu) a constituit două grupări de forţe: „interioară” (comandant: generalul Constantin Constantin) şi „exterioară” (comandant: generalul Gheorghe Rozin), care urmau să desfăşoare acţiuni militare în Capitală şi mai ales la nord de oraş şi să nu permită intervenţia puternicei grupări inamice din zona Băneasa-Otopeni.

Pentru a asigura succesul deplin al acţiunii, şeful Marelui Stat Major român, generalul Gheorghe Mihail (delegat de regele Mihai I cu conducerea tuturor forţelor armate române), a ordonat deplasarea spre Bucureşti a Diviziei 9 infanterie din Dobrogea şi a altor unităţi din vestul Munteniei, fapt care a făcut ca, în final, totalul efectivelor române din zona Capitalei să se ridice la circa 40.000 de oameni.

La rândul său, după primele ore de derută şi surprindere, care au urmat trecerii României de partea Naţiunilor Unite, Comandamentul german a trecut la constituirea unor „puncte tari” de rezistenţă în interiorul oraşului şi a format în exterior, în special în partea de nord, puternice nuclee de forţe, întărite în zilele următoare cu elemente transportate pe calea aerului din Iugoslavia, care au primit misiunea să-şi deschidă cu orice preţ drum spre Bucureşti.

Concomitent, germanii au recurs la bombardarea violentă, cu aviaţia, a obiectivelor militare şi civile din Capitală, provocând mari daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Cu toate acestea, desfăşurarea luptelor din Bucureşti şi împrejurimi a fost permanent sub controlul ferm al Comandamentului român care, procedând la o judicioasă distribuire a forţelor şi mijloacelor de luptă, a dispus blocarea concomitentă şi atacarea succesivă a focarelor de rezistenţă germane, fapt care a antrenat inclusiv lupte de stradă.

În unele zone, trupele germane au fost dezarmate în urma unor somaţii ultimative. Cele mai grele lupte s-au desfăşurat în zona localului Prefecturii Ilfov de pe Splaiul Independenţei (unde îşi avea sediul Misiunea Militară Germană pentru Armata Aerului), la Şcoala Superioară de Război (unde funcţiona Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat), în cartierele Rahova, Cotroceni, Şerban Vodă etc., precum şi la barierele oraşului, în special la Băneasa şi la ieşirea spre Alexandria.

Prin lupta eroică a militarilor români, trupele germane din Bucureşti au fost înfrânte în cea mai mare parte până în seara zilei de 25 august 1944. Până la acea dată, forţele române dislocate la nord de Bucureşti au desfăşurat lupte de apărare, de fixare şi de hărţuire a trupelor inamice pentru a le împiedica să pătrundă în Capitală. Apoi, cele două grupări de forţe menţionate au declanşat atacul decisiv, concentric, asupra forţelor inamice din zona Băneasa, Pipera şi Otopeni.

Sub presiunea continuă a trupelor române, în noaptea de 27 spre 28 august 1944, resturile forţelor germane au rupt lupta şi s-au retras spre nord, fiind capturate la 28 august la Gherghiţa (25 km sud-est de Ploieşti) de unităţi ale Armatei 4 române, repliate de pe frontul din Moldova. Concomitent cu puternicele lovituri primite din partea trupelor române, un rol important în slăbirea dispozitivului de luptă german de la nord de Bucureşti l-a avut şi bombardamentul efectuat de avioanele americane, în după-amiaza zilei de 26 august 1944, care decolaseră de pe aerodromurile din sudul Italiei.

Bătălia pentru Bucureşti a fost astfel câştigată pe deplin de către trupele române, înainte ca forţele sovietice să pătrundă în Capitală, la 30 august. În timpul acţiunilor militare au fost capturaţi circa 7.000 de militari germani, între care 500 de ofiţeri şi 1.200 de subofiţeri. Pierderile trupelor române s-au ridicat la aproximativ 1.400 de militari ucişi şi răniţi. Lichidarea puternicei grupări de forţe germane din zona Capitalei a avut o importanţă strategică deosebită, înlăturându-se într-un timp foarte scurt şi definitiv pericolul instituirii unui control militar german, cu consecinţe imprevizibile pentru desfăşurarea imediată a evenimentelor.

Check Also

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944)

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944) este o bătălie navală şi aeriană decisivă în …

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813)

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813) este o victorie decisivă a Statelor Unite asupra …

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …