Bătălia de la Braşov (10 iulie 1611)

Principele Transilvaniei, Gabriel Bathory (1608-1613), nutrind ambiţii nemăsurate de dominaţie, a reluat planul „dacic” al lui Sigismund Bathory, plan care urmărea supunerea Ţării Româneşti şi a Moldovei. Deşi era legat printr-un tratat, încheiat la 31 mai 1608, de domnul Ţării Româneşti, Radu Şerban (1602-1611), principele a făcut pregătiri minuţioase pentru a-l înlătura pe domn în ultimele luni ale anului 1610. Cunoscând intenţiile principelui, Radu Şerban a reluat relaţiile cu imperialii, în octombrie 1609, şi cu regele Poloniei, Sigismund al III-lea (1587-1632), la 10 iulie 1610, şi s-a aliat cu domnul Moldovei, Constantin Movilă (1607-1611), care îl asigura că, în caz de nevoie, va primi un loc de refugiu şi ajutor militar.

Gabriel Bathory a invadat Ţara Românească de Sfintele Sărbători de Crăciun, oastea sa dedându-se la jafuri şi silnicii, omorând până şi câinii întâlniţi în drum. Pentru a nu fi prins între oastea principelui transilvan şi forţele otomane de la linia Dunării, Radu Şerban s-a retras împreună cu oastea şi boierii săi în Moldova. În tabăra sa de la Roman, Radu Şerban a încheiat un tratat (10/20 februarie 1611) cu solii arhiducelui Mathias (devenit la 28 mai 1611 rege al Boemiei şi în anul următor împărat), prin care era prevăzută cooperarea cu trupele imperiale împotriva principelui Transilvaniei. Deşi ocupase tronul de la Târgovişte, Gabriel Bathory nu primise încuviinţarea Porţii şi a trebuit să se retragă în faţa oştilor otomane, care l-au instalat domn în Ţara Românească pe Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623), viitor domn al Moldovei (1616-1619, 1623-1626), fiul lui Mihnea al II-lea „Turcitul” (1577-1583, 1585-1591), deci fiul unui renegat, care devenise paşă otoman.

Oştile lui Radu Şerban au intrat în Ţara Românească în iunie, sub conducerea lui Nicolae Pătraşcu - fiul lui Mihai Viteazul - şi a marelui spătar Mârza. Radu Mihnea şi-a căutat scăparea la garnizoana otomană din Giurgiu. Pregătirile de luptă s-au făcut în tabăra de la Buzău, unde s-a concentrat oastea de ţară. La începutul lui iulie 1611, Radu Şerban s-a îndreptat spre valea Teleajenului şi a traversat Carpaţii Meridionali pe un drum de plai cunoscut de neguţători, dar despre care se credea că nu poate fi străbătut de oşti, pe la Schiuleşti, Plaiul Şerban Vodă, spre Săcele şi Braşov. Itinerarul oştii muntene şi înţelegerea secretă a lui Radu Şerban cu patriciatul săsesc din Braşov au constituit o totală surpriză pentru Gabriel Bathory, ai cărui ostaşi păzeau păsurile montane prin care oştile traversau în mod obişnuit munţii.

Bătălia a avut loc lângă Braşov, la 10 iulie 1611. Oastea lui Radu Şerban, numărând 8.000-11.000 de ostaşi, a înfruntat pe cea transilvană, care avea un efectiv dublu. De menţioant că tunurile şi bagajele oştii domnului Ţării Româneşti se aflau în urmă, în munţi, Radu Şerban primind de la braşoveni trei tunuri mici. La marginea de nord a Braşovului, pe câmpia de lângă satul Sânpetru, oastea lui Radu Şerban a intrat în dispozitiv de luptă. La centru se afla domnul cu călărimea roşiilor, cea boierească şi pedestrimea munteană. Flancurile erau alcătuite din cavalerie munteană şi pedestraşi moldoveni. Rezerva, care va constitui factorul hotărâtor al victoriei, era formată de 1300 de husari poloni, călărime grea dotată cu platoşe şi lănci,, joimiri călări” care au fost bine ascunşi la Moara de Hârtie şi de care inamicul nu a prins de veste.

Aripa dreaptă a oştii ardelene cuprindea curtenii comandaţi de Gabriel Bethlen, nobilimea şi haiducii călări. La centru se afla cavaleria magnaţilor şi 500 de pedestraşi, sub comanda lui Gabriel Bathory. Aripa stângă cuprindea pe secui şi mercenarii unguri. Lupta a început pe câmpia dintre Braşov şi Sânpetru, fiind deschisă de o salvă de artilerie. Avantajaţi de superioritatea numerică, ostaşii transilvăneni au reuşit să respingă gruparea din flancul drept al oştii lui Radu Şerban şi o parte din centrul acesteia.

Luptând în centru, în prima linie, pentru a-şi încuraja ostaşii, Radu Şerban a fost străpuns în coastă cu o suliţă de un inamic, iar oastea sa a suferit pierderi grele. Oastea lui Gabriel Bathory şi-a oprit atacul pentru a prăda pe cei căzuţi în luptă. În acele momente decisive a intervenit atacul rezervei husarilor, ascunşi în spatele Morii de Hârtie. Pedestrimea transilvană, care terminase muniţia, a fost contraatacată de flancul stâng al oştii lui Radu Şerban. Surprins, atacat din flanc şi din spate de rezerva oştii lui Radu Şerban, şi în pericol de a fi încercuit, Gabriel Bathory a dat semnalul retragerii. Centrul oştii transilvane s-a retras fără luptă, fiind urmat de ostaşii din aripa dreaptă. Ostaşii ardeleni din flancul stâng, iniţial victorioşi, au fost loviţi puternic de contraatacul lui Radu Şerban şi în mare parte nimiciţi. Lângă Sânpetru, călărimea roşiilor a ajuns din urmă pe cea a magnaţilor, care a suferit o înfrângere zdrobitoare. Oastea lui Gabriel Bathory a pierdut 10.000-12.000 de oameni şi 120 de steaguri, iar cea a lui Radu Şerban 4.000 de ostaşi.

Principele şi-a găsit refugiul între zidurile Sibiului. Cetatea a rezistat asediului, din august 1611, al trupelor aliate ale lui Radu Şerban şi al celor imperiale (15.000 de ostaşi) comandate de Sigismund Forgach. O oaste otomano-tătară de 30.000 de ostaşi a intrat în Ţara Românească, unde l-a reinstalat la tronul din Târgovişte pe Radu Mihnea şi apoi a pătruns în Transilvania (7/17 septembrie). Cum mercenarii unguri ai lui F6rgach au trecut de partea lui Gabriel Bathory, raportul de forţe a devenit nefavorabil generalului imperial şi domnului muntean. Radu Şerban a fost obligat să se retragă în Moldova, unde la Lunca Mare (Lunca Asău) catafracţii poloni au fost nimiciţi de tătari la începutul lui octombrie 1611.

Radu Şerban a ajuns la Suceava şi s-a îndreptat, prin Polonia, spre Imperiul Habsburgic. De faptul că imperialii s-au temut că Radu Şerban ar putea cuceri Transilvania pentru sine şi nu l-au sprijinit eficient ca să-şi desăvârşească victoria asupra lui Gabriel Bathory au profitat otomanii. Astfel, Mathias a reeditat grava greşeală înfăptuită cu un deceniu mai înainte de fratele său, împăratul Rudolf al II-lea, faţă de Mihai Viteazul. Pe de altă parte, Mathias nu dorea o angajare fermă şi consistentă în Transilvania, pentru a nu fi acuzat de Poartă că ar viola pacea de la Zsitvatorok (1606). Traversarea Carpaţilor prin surprindere, constituirea unei rezerve bine mascate, spiritul ofensiv şi manevrier al oştii conduse de Radu Şerban, faptul că inamicul a fost în mare parte nimicit, fac ca victoria de la Braşov din 10 iulie 1611 să se asemene cu cea repurtată de Mihai Viteazul la Şelimbăr (28 octombrie 1599).

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …