Bătălia de la Belgrad (iulie 1456)

Sultanul otoman Mehmed al II-lea (1444-1446 şi 1451-1481) a imprimat un plus de dinamism politicii Porţii. Cucerirea Constantinopolului (1453) i-a conferit cognomenul de Cuceritorul (Fatih) şi a dat lovitura de graţie Imperiului Bizantin. Otomanii au devenit stăpânii de necontestat ai Strâmtorilor şi apoi ai Mării Egee şi ai Mării Negre. În Balcani, sultanul a invadat Serbia şi a cucerit cetatea Ostroviţa (1454), unde se afla tezaurul despotului Gheorghe Brankovici. Scopul Cuceritorului era zdrobirea oricărei rezistenţe în Balcani şi la Dunăre. Iscoadele lui Iancu de Hunedoara au surprins pregătirile febrile de război în atelierele din zona Usktib (Skoplje), iar între timp flota dunăreană a sultanului se regrupa la Vidin.

În aprilie 1456, o dietă a fost convocată de urgenţă, decretând ridicarea generală a oastei Ungariei. Iancu de Hunedoara, conştient de faptul că nu va putea rezista oastei sultanului, a cerut ajutor extern, subliniind că este în joc soarta creştinătăţii. În fapt, Belgradul reprezenta cheia strategică ce deschidea drumul către pusta ungară. Noul papă Calixt al III-lea (1455-1458) a depus mult zel pentru organizarea unei cruciade. Călugărul franciscan în vârstă de 70 de ani, Giovanni de Capistrano, a început să predice noua cruciadă începând cu 14 februarie 1456. În schimb, regele Ungariei, Ladislau al V-lea Postumul (1444-1457) a părăsit capitala ţării, Buda, pentru a participa la o vânătoare, din care nu s-a mai întors până ce otomanii nu s-au retras, refugiindu-se la Viena.

Din nou, conducerea luptei antiotomane a revenit voievodului Transilvaniei, Iancu trimiţând cu promptitudine comandantului cetăţii Belgrad, Mihail Szilagyi, 5.000 de mercenari, unguri, cehi şi poloni. Domnul Ţării Româneşti, Vladislav al II-lea (1448-l456), atacase sudul Transilvaniei, însoţit de detaşamente otomane. Pentru a se asigura împotriva unui atac al ostaşilor Porţii, Iancu l-a ajutat pe Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, să ocupe tronul strămoşesc de la Târgovişte, voievodul Transilvaniei putându-se astfel concentra asupra apărării Belgradului.

În tabăra de la Seghedin s-au strâns trupe din Ungaria, la care s-au adăugat trupele transilvănene ale lui Iancu şi mercenari, în total 20.000 de ostaşi. Tabăra sultanului cuprindea însă 100.000 de oameni. Predicile pentru cruciadă ale lui Capistrano au început însă să-şi facă efectul în Italia, Ungaria, Boemia, dar mai ales în Imperiul romano-german, în special în rândurile mulţimii săracilor, ţărani, meşteşugari şi preoţi. Puţini dintre ei aveau cai şi lănci, majoritatea doar bâte şi praştii, în total numărând 27.000-28.000 de oameni. Sultanul şi-a condus oastea spre Sofia, apoi prin valea Moravei, până la Belgrad, aflat la confluenţa râului Sava cu Dunărea. La 4 iulie 1456, 300 de tunuri otomane au început bombardarea fortificaţiilor cetăţii. Flota otomană, 60 de galere şi 150 de nave mai mici, interzicea aprovizionarea garnizoanei cetăţii pe calea Dunării.

Iancu şi-a organizat tabăra pe malul sudic al Dunării, la Zemun, la nord-vestul Belgradului. Pentru a înlătura blocada navală a cetăţii, Iancu a poruncit ca flota creştină să se concentreze la Slankamen, la vărsarea Tisei în Dunăre. La 14 iulie, flota otomană a fost atacată din două direcţii - de flota ce venea dinspre Slankamen, 200 de nave, şi de cele 40 de nave ancorate în dreptul fortăreţei, care au primit şi ele semnalul de luptă. Flota de Dunăre otomană a fost înfrântă şi s-a retras, astfel că a doua zi, la 15 iulie, Belgradul a primit noi trupe, arme şi alimente.

Spargerea blocadei a reprezentat începutul înfrângerii sultanului, care s-a concentrat doar asupra bombardării cetăţii. Artileria otomană a produs mari stricăciuni fortificaţiilor, iar ostaşii sultanului astupau şanţurile ce înconjurau cetatea cu pământ şi copaci. Asediaţii răspundeau cu săgeţi şi cu foc de artilerie. Un proiectil de tun l-a ucis pe însuşi beilerbeiul Rumeliei, Karadja Paşa.

Asaltul general a avut loc în după-amiaza zilei de 21 iulie. De două ori otomanii au pătruns în oraş, dar au fost respinşi. Al treilea atac i-a purtat pe ieniceri până sub zidurile citadelei. Podul ce asigura intrarea în fortăreaţă a fost apărat de Capistrano şi, după lupte crâncene, ienicerii s-au retras. Asupra otomanilor care puseseră scări de asalt pe ziduri s-a aruncat apă clocotită şi materiale inflamabile. Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau în cetate cu navele şi către seară au trecut la contraatac, oraşul fiind eliberat.

A doua zi, 22 iulie, întreaga tabără cruciată a trecut Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile otomanilor au fost capturate şi întoarse împotriva oastei Semilunei. Însuşi sultanul a fost în primejdie, fiind rănit de o săgeată, dar a fost salvat de aga ienicerilor, Hasan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe padişah cu propriul său trup. Cele trei contraatacuri otomane au fost respinse de ostaşii conduşi de Iancu cu ajutorul tunurilor capturate. La 23 iulie, otomanii s-au retras, evacuând tabăra. Aceasta a căzut în mâinile oastei creştine, care a găsit o pradă enormă, dar şi germenii unei molime cumplite.

Europa sărbătorea victoria la curtea imperială germană, la Veneţia, în Anglia, papa onorându-l cu laude „până deasupra stelelor” pe Iancu, considerat fortissimus athelta Christi (atletul cel mai puternic al lui Hristos). În semn de omagiu şi aducere-aminte, în fiecare zi se trag clopotele în toate bisericile catolice la ora 12, oră la care s-a consemnat victoria oastei lui Iancu de Hunedoara asupra celei a lui Mehmed al II-lea.

Marele comandant a căzut răpus de ciuma răspândită din tabăra otomană, în tabăra de la Zemun, la 11 august 1456. A fost înmormântat la Alba Iulia, în inima Transilvaniei natale. Victoria de la Belgrad a reuşit să stopeze expansiunea otomană timp de 65 de ani, cetatea fiind cucerită în 1521 de oastea sultanului Suleyman al II-lea Magnificul.

 

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …