Baladă cultă

În literatura universală, balada apare în secolul al XV-lea, la Francois Villon (Balada doamnelor din alte vremuri, Balada spânzuraţilor, Balada domnilor de altădată, Balada femeilor din Paris, Balada lui Villon pentru trupeşa Margot, Balada bunei învăţături pentru cei cu viaţa păcătoasă etc.), la Clement Marot. Se dezvoltă, mai ales, sub influenţa redescoperirii folclorului de către romantici, fiind cultivată intens începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor.

E cultivată de poeţii germani J.W. Goethe (Ucenicul vrăjitor, Regele din Thule), Friedrich Schiller, Heinrich Heine, de cei englezi T. Moore, S. Coleridge (Povestea tânărului marinar), la francezi de Victor Hugo (Ode şi balade), Alfred de Musset etc. Balada modernă se încarcă de lirism, de simboluri, elemente filosofice, în funcţie de curentele literare şi de şcolile literare. Astfel, se îmbogăţeşte cu trăsături noi, se nuanţează, deschizând noi orizonturi culturale şi estetice.

În literatura română, începuturile baladei culte se leagă de acţiunea de recuperare literară a naţionalităţii datorată Daciei literare şi directorului ei de opinie, Mihail Kogălniceanu.

Reprezentanţi

  • Dimitrie Bolintineanu, Mihnea şi baba
  • Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul
  • Vasile Alecsandri, Sburătorul, Baba Cloanţa, Andrii Popa
  • George Topârceanu, Balade vesele şi triste
  • George Coşbuc, Balade şi idile
  • Ştefan Octavian Iosif
  • Ion Barbu, După melci, Riga Crypto şi lapona Enigel
  • Ştefan Augustin Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint
  • George Stanca

Genul reapare la George Coşbuc, poet clasic şi romantic, în Balade şi idile. George Călinescu îl consideră creatorul la noi al poeziei pentru copii (1982) scrie o serie de balade de inspiraţie autohtonă sau exotică. Motivele epice sunt preluate nu numai din balada populară, ci şi din basme, din mit şi din istorie. El-Zorab, Regina ostrogoţilor, Baladă albaneză, Paşa Hassan, Vântoasele, Crăiasa zânelor, Trei, Doamne şi toţi trei!, Moartea lui Gelu.

Baladă

Nunta Zamfirei şi Moartea lui Fulger dezvoltă motivul nunţii şi pe cel al ceremonialului de înmormântare. La fel de cunoscute sunt baladele sale istorice: Paşa Hassan, Decebal către popor, Moartea lui Gelu. În Moartea lui Gelu apare motivul mortului eroic care se va ridica din mormânt în ceasul luptei finale. Gelu este mai puţin un personaj istoric, mai mult un simbol. El simbolizează rezistenţa eroică în faţa cotropitorilor, jertfa propriei vieţii închinată pământului şi neamului său, libertăţii. Firul epic al baladei e limitat la deznodământ, adică la stingerea eroului, iar testamentul acestuia apropie poezia de meditaţia romantică.

Fascinat de modelul Coşbuc, din aceeaşi familie de poeţi „obiectivizaţi”, Ştefan Octavian Iosif manifestă o înclinaţie aparte pentru istoricitate şi excelează în balada eroică în care motivele folclorice sunt stilizate cu mână sigură. Un „povestitor” în versuri, Şt. O. Iosif alege episoade caracteristice baladei împletite cu basmul: Novăceştii, Pintea, Gruia. Iosif nu posedă însă imaginaţia epică a lui Coşbuc şi nici nu aprofundează motivul preluat din basm sau mit.

În timp ce personajele din balada populară, precum şi cele din poeziile lui Coşbuc sunt angrenate în lupte îndârjite cu duşmanii, sfârşind-o în mod tragic în baladele lui Şt. O. Iosif, eroii participă la foarte puţine fapte vitejeşti, relatate cu veselie şi cu accente umoristice. Comicul rezultă din contrastul dintre forţa fizică şi morală a eroilor şi laşitatea adversarilor caricaturizaţi.

George Topârceanu este şi el autor de balade, dar deosebite de cele populare. Creaţiile din volumul Balade vesele şi triste contrazic în bună parte specia baladei: Balada morţii, Balada călătorului, Balada popii din Rudeni, Balada munţilor, Balada chiriaşului grăbit, Balada unui greier mic. Autorul le numeşte balade, însă poeziile au o dimensiune epică redusă, naraţiunea este înlocuită cu descrierea, iar personajele nu au statura eroilor de baladă, fiind oamenii simpli, prilej pentru poet de a-şi dovedi arta de fin portretist.

Balada munţilor dezvoltă în versuri mai mult descriptive decât narative motivul transhumantei. Există un firav filon epic, care înfăţişează pregătirile ciobanului cu oile şi măgarii săi pentru a coborî de pe munte la câmpie, pentru iernat. Accentul cade pe surprinderea semnelor toamnei şi ale începutului de iarnă, poezia fiind frumoasă prin succesiunea tablourilor de natură şi prin repetarea rotirii anotimpurilor.

Balada morţii, văzută de Garabet Ibrăileanu o capodoperă, are ca temă destinul unui drumeţ anonim, „muncitor cu sapa” care îşi află sfârşitul la marginea unui sat, fiind îngropat în pădure. Ideea reintegrării cosmice al omului prin moarte este similară cu aceea din balada Mioriţa. În câteva strofe se simt ecouri ale motivului fortuna labilis, Topârceanu accentuând contrastul dintre caracterul efemer al vieţii omului pe pământ şi veşnicia naturii.

Ştefan Augustin Doinaş are o serie de balade scrise între 1942-1945 şi continuând până spre 1958. Cea mai cunoscută baladă este Mistreţul cu colţ de argint. Balada preia din poezia populară, tema jertfei pentru creaţie, a sacrificiului creatorului care atinge un ideal doar de el văzut „mistreţul cu colţ de argint” plătind cu viaţa îndrăzneala sa. Balada e astfel mai mult o parabolă cu tentă de artă poetică. Ştefan Augustin Doinaş modernizează specia literară a baladei culte, apropiind-o de poezia modernă.

În perioada proletcultistă, balada decade la statutul de simplă versificare a evenimentului cotidian, reportaj pe subiecte industrial-agrare (Dan Deşliu, Lazăr de la Rusca, Mihai Beniuc, Balada luminii).

O excepţie este Nicolae Labiş, care construieşte un context dramatic pentru pierderea purităţii copilăriei în ecuaţie cu necesitatea în Moartea căprioarei. Poemul, singur în măsură să consacre un talent foloseşte datele imediatului - o amintire din copilărie, o expediţie cinegetică declanşată de foametea de după război - pe care le transfigurează în termenii unei iniţieri premature, tulburătoare în universul crimei şi al morţii, într-o confesiune tensionată pe tema vârstelor.