norbert

Figuri de stil şi proceduri de expresivitate

Figuri semantice (tropi) Figuri de analogie: epitet, comparaţie, metaforă, personificare, hiperbolă, oximoron, simbol, alegorie, sinestezie. Metafora poate fi: explicită (când sunt prezenţi ambii termeni) sau implicită (când e prezent numai termenul metaforic). Lucian Blaga distinge între metafora plasticizantă (care descrie obiectul) şi cea revelatorie (care sporeşte semnificaţia obiectului cu aspecte inedite). Figurile de contiguitate presupun înlocuirea între ele a unor cuvinte ale căror sensuri se află într-o relaţie logică (metonimia) sau într-o relaţie cantitativă (sinecdoca). Figuri sintactice şi de construcţie Figuri ale amplificării (sau ale insistenţei): repetiţie, anaforă, epiforă, refren, enumeraţie etc. Figuri ale contrastului: antiteză etc. Figuri de adresare: …

Read More »

Diversitate tematică în poezia interbelică. Motive poetice

Lucrul cel mai evident care particularizează, la o privire de ansamblu, lirica interbelică este diversitatea tematică. Ea se motivează prin sensibilitatea artistică novatoare, modernistă, prin modul nou de raportare la existenţă şi, ca o consecinţă, prin diversitatea formulelor estetice, a apartenenţei la curente şi orientări literare. De exemplu, Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura română între cele două războaie mondiale, inventariază numai în lirica argheziană un număr impresionant de teme şi de ipostaze ale lirismului: de la lirismul individualismului impenitent, la lirica mândriilor solitare, lirica neînţeleşilor, a blestemaţilor şi a însetaţilor de absolut, a universului ţărănesc, a temniţei ca infern, a …

Read More »

Procedee literare specifice postmodernismului

Procedeele literare specifice postmodernismului sunt următoarele: metaliteratură – discurs despre literatură, procedee prin care literatura se referă la specificul şi la arta sa. Modalităţi metaliterare: citatul, mottoul, prefaţa, colajul, parafraza, pastişa, parodia; autoreferenţialitate – se manifestă într-o operă care se referă la sine şi nu la un obiect, persoană, idee, altfel spus referentul textului nu este un dat al lumii exterioare, ci este însuşi textul; autoreferenţialitatea reprezintă, la nivelul unei anumite opere, ceea ce metaliteratură reprezintă la nivelul literaturii în general; colaj – prin analogie cu tehnicile picturale introduse la începutul secolului al XX-lea de Picasso (combinarea pe pânză a …

Read More »

Identitate culturală în context european

Definirea temei Noţiuni precum identitate naţională şi specific naţional sunt constructe ideologice caracteristice mai ales secolului al XIX-lea. La noi, discuţia despre raportul dintre specificul culturii naţionale şi contextul european în care se dezvoltă a început prin anii ’40 ai acestui secol, odată cu apariţia revistei „Dacia literară”. Pătrunderea prea rapidă a noutăţilor europene îl alarmase atunci pe Mihail Kogălniceanu, care declara în Introducţie (1840) că dorul imitaţiei s–a făcut o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. Este primul semnal de alarmă dintr-un lung şir în care, deşi vocile s-au schimbat, melodia a rămas, în esenţă, aceeaşi. …

Read More »

Autori şi romane după al doilea război – cronologie

1953 – George Călinescu, Bietul Ioanide 1954 – Radu Tudoran, Toate pânzele sus! 1955 – Marin Preda, Moromeţii, I 1957 – Eugen Barbu, Groapa 1957 – Petru Dumitriu, Cronica de familie 1966 – Nicolae Breban, În absenţa stăpânilor 1967 – Marin Preda, Moromeţii, II 1968 – Nicolae Breban, Animale bolnave 1968 – Fănuş Neagu, Îngerul a strigat 1968 – Alexandru Ivasiuc, Cunoaştere de noapte 1970 – Augustin Buzura, Absenţii 1970 – Radu Petrescu, Matei Iliescu 1973 – D.R. Popescu, Vânătoare regală 1975 – George Bălăiţă, Lumea în două zile 1976 – Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică 1977 – Eugen Uricaru, Rug şi flacără 1977 – Ştefan Bănulescu, Cartea …

Read More »

Dinamica unor specii după 1990: jurnalul şi memoriile

Premisă. Definirea cazului Memoriile sunt rarisime în ţările cu regim comunist, deoarece Memoria reprezintă unul din cei mai mari duşmani ai unui astfel de regim, şi prima victimă a lui. Memoria e „colectivizată”, aparţine Statului, care e liber să facă tot ce vrea cu ea. A-ţi scrie „memoriile „, cu pretenţia de a fi avut o istorie a ta, inserându-se în Istoria generală al cărei martor vrei să fii, este, pentru o astfel de putere, un păcat. De aceea, şi nu din vreo tendinţă autohtonă, rarele „memorii” şi „jurnale „publicate în România ultimelor decenii au fost mai ales „literare” (un …

Read More »

Forme ale istoriei şi criticii literare

Premisă. Definirea cazului Critica literară studiază operele literare – scrie Tudor Vianu – „cu scopul de a le caracteriza, a le lega de împrejurările lor, a le preţui şi a le impune aprecierii generale după meritul lor relativ”. Actul critic presupune o analiză multilaterală a operei literare, prin abordarea textului din unghiuri diverse. Critica integrează opera literară într-un sistem de relaţii cu alte opere (ale aceluiaşi autor / ale unor autori diferiţi / ale epocii respective / ale unor epoci diferite) şi o supune unei judecăţi de valoare. Ea se află în relaţie cu istoria literară şi cu teoria literară. …

Read More »

Literatura aservită ideologiei comuniste

Premisă. Definirea cazului Ideologia comunistă are ca punct de plecare teoria determinismului social, potrivit căreia comportamentul persoanei nu este indus de propria individualitate, ci de clasa din care provine. Drept urmare, devine obligatorie educarea sa în spiritul noii societăţi, comuniste, singura care, se afirmă, îi poate asigura dezvoltarea plenară. În această situaţie, rolul literaturii ca mijloc de propagandă devine covârşitor, ea având menirea să educe individul în spiritul supunerii faţă de partid şi de conducătorul său, dar şi de ură faţă de tot ce se opune acestei atitudini. Ca unică alternativă de existenţă, propaganda aduce astfel în prim-plan sloganul Cine …

Read More »

Curente culturale / literare: modernism vs. tradiţionalism (prezentare sintetică)

Contextul istoric În perioada de până la Primul Război Mondial, în timpul domniei regelui Carol I, s-a petrecut o transformare radicală a societăţii româneşti, ale cărei norme democratice nu se vor mai schimba în deceniile trei şi patru ale secolului al XX-lea, chiar dacă vor apărea noi legi, reforme şi partide politice. Modernizarea în societate a avut ca reflex modernismul în literatură. Literatura română interbelică se caracterizează prin două tendinţe majore: modernismul şi tradiţionalismul. Termenii au fost introduşi în vocabularul istoriei literare de criticul Eugen Lovinescu, deşi circulaseră şi mai înainte. Modernismul Trăsături, reprezentanţi, reviste În sens larg, modernismul este …

Read More »

Literatura şi muzica (limbajul literaturii, limbajul muzicii)

Phoenix şi Cantofabule (1975) Formaţia „Phoenix”, înfiinţată în anul 1962 la Timişoara, a abordat numeroase subgenuri ale muzicii rock: rock and roll, muzică progresivă, beat, hard rock şi etno rock. În 1978, membrii trupei fug din ţară şi ajung în R.F. Germania. Din acest moment vor concerta sub numele „Transsylvania-Phoenix”. Cantofabule este ultimul album al formaţiei înregistrat în România. Formaţia „Phoenix”: Nicolae Covaci – chitară solo, voce, chitară acustică, (chitară) double six, blockfldte (fluier) Josef Kappl – chitară bas, voce, vioară, blockflote Mircea Baniciu – solist vocal, chitară acustică Gunther Reininger – pian, pian electric, sintetizator, celestă (instrument muzical de …

Read More »