Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ - 16 septembrie 1990, Bucureşti) - poet. Este fiul Mariei (născută Ana) şi al lui Petre Dumitraşcu, silvicultor. A urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Borca. După absolvirea liceului (1974), lucrează ca merceolog şi profesor suplinitor. Între 1983 şi 1987, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Este profesor în Borca şi muzeograf la Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, iar după decembrie 1989, consilier la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Neamţ.

Debutează cu un grupaj de poeme în „Tomis” (1976) şi editorial cu Furtunile memoriei (1984), volum care e distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. A mai colaborat la „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară” şi „Tribuna”. Furtunile memoriei dezvăluie coordonatele tematice şi stilistice care vor fi regăsite, cu nesemnificative modificări de nuanţă şi tonalitate, în volumele următoare, Biblioteca din Nord (1986), Mesagerul (1992) şi Fiara melancolică (1999).

Dumitraşcu este un tragic livresc, un neoexpresionist şi un neosuprarealist, un metafizic evaziv, uneori teatral. Este, în primul rând, o voce dedublată, prinsă într-un iremediabil conflict între irealitate şi realitate, livresc şi autentic, între moarte (cuvinte) şi viaţă (iubire), între tragismul, prozaicul şi absurdul existenţei, explorând, asumând şi refuzând oricare dintre ipostazele eului său: „Eu sunt viu eu sunt mort eu rămân” (Aurel Dumitraşcu citit de o zână). Deopotrivă liric şi lucid, colocvial şi ceremonios, vizionar şi livresc, Dumitraşcu este actor, regizor şi spectator al propriei drame: „într-o viaţă umblam într-o alta scriam” (Oraş cu Maria).

Relevant pentru această mistică ambiguă a poemului (fără să excludă autoironia, ludicul şi, din nou, livrescul) este poemul Tânărul artist face mici precizări: „Am scris şi poeme în care am fost fericit. Grecii perşii / latinii au spus: glorie acestui bărbat glorie lui. / Mama mea a spus: glorie fiului meu glorie fiului meu fericit. / I-am lăsat pe toţi să vorbească am lăudat înţelepciunea / Îngenunchind în acele cuvinte am fost fericit. Zile întregi / împreună am petrecut zile întregi. / Dintr-o carte veche m-a speriat / un hohot de plâns.”

Se configurează o ambiguă soteriologie, pentru că, pe de-o parte, cuvântul este dătător de fericire, salvator, iar pe de altă parte, este malefic, ucigător: „Şi doamne, ce cuvânt îmi rupe gura acum?” (Crucea talienilor); „Destule hârtii veninoase aşteaptă să muşte din mine” (În bibliotecă); „Stau în casă cu mâinile aproape tăiate. Puţine versuri / frumoase mai ştiu” (Printre hărţi).

Construcţia urmează principiul optzecist al hibridizării. Unele texte au o structură dialogică: eul liric este o voce, un personaj, un „el” care se desparte şi apoi se uneşte ambiguu cu „eu”, poemele, mai ales cele din volumele antume, încep invariabil cu o linie de dialog şi conţin mărci ale adresării (uneori către cititor). De multe ori, există chiar o tramă epică, uneori în stilul discursiv, colocvial-livresc al biograficului anodin al lui Mircea Ivănescu, alteori, într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv.

Se regăsesc în poezia lui Dumitraşcu multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualista, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea unor cuvinte sau expresii în engleză ori franceză, alternând cu limbajul colocvial şi cu oralitatea. Diferenţa specifică rezidă în subordonarea lor faţă de o semnificaţie şi faţă de o emoţie: „Tu nu ştii că metoda filosofică ţine de căzătura / din pat a bunicii aglaia? avem mişcare? avem. / avem gândire? avem. avem concepte? avem. / pe dracu’ - zise liftierul - privighetorile / sunt închise în alt salon” (Privighetorile).

Poemul este o sumă de întâmplări, mai mult sau mai puţin relevante, de impresii sau imagini disparate, aşezate prin juxtapunere, într-o ordine halucinată, bulversantă. Acest discurs spart, de tip neosuprarealist, nu vizează, ca finalitate programatică, producerea unui şoc la lectură (avangardist) sau hibridizarea (optzecistă) a spaţiului poematic, ci urmează doar logica (ilogică) a producerii revelaţiei poetice. Totul ţâşneşte dintr-o emoţie vizionară, pe care autorul încearcă să o reprezinte printr-un fel de derealizare-obiectivare, într-un scenariu labirintic, din care, de obicei în versul sau versurile finale, se desprinde, fulgurantă, viziunea.

Jurnalul din Carnete maro (I-II, 2001-2003) este un document emoţionant, prin felul în care omul trăieşte în „realitatea” unei vieţi mediocre, dăruindu-se neîncetat, înzestrând-o cu acel nimb de frumuseţe numit poezie. Dumitraşcu îşi scrie jurnalul la persoana a doua; linia de dialog, care precedă fiecare dintre paragrafele acestui jurnal, cum se întâmplă şi în multe dintre poemele sale, indică acelaşi ambiguu dialogism: eu se adresează celuilalt eu, pe care îl numeşte „tu”.

Teatralizarea „comunicării” se simte în pagini care ori exagerează sentimentul, emoţia, ori o cenzurează: uneori o anume artificialitate plângăcioasă (paginile melodramatice despre moartea lui Nichita Stănescu), alteori o rigiditate de intelectual orgolios şi egotist, puseuri de cinism (amintind de personajul lui Anton Holban, de care diaristul recunoaşte că se simte atras). Lirism, poezie, cinism, copilărie, senzualitate, orgoliu, revoltă (inclusiv socială) - câte ceva din toate acestea se află în Carnete maro. Ceea ce dezvăluie jurnalul este coincidenţa de substanţă (şi stil) între poezia şi viaţa unui poet autentic.

Opera literară

  • Furtunile memoriei, Bucureşti, 1984;
  • Biblioteca din Nord, Bucureşti, 1986;
  • Mesagerul, Iaşi, 1992;
  • Tratatul de eretică, Iaşi, 1995;
  • Mesagerul, Iaşi, 1997;
  • Fiara melancolică, Botoşani, 1999;
  • Carnete maro, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Adrian Alui Gheorghe, Iaşi, 2001-2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …

Anghel Dumbrăveanu

Anghel Dumbrăveanu (21 noiembrie 1933, Dobroteasa, judeţul Olt) – poet, prozator şi traducător. Este fiul …