Artele plastice în Dobrogea romană

Un loc deosebit în cultura greco-romană din Dobrogea îl ocupă artele plastice. Aşa cum era de aşteptat, în artele plastice din secolele I-III, înainte de toate în sculptură, se constată pe de o parte continuarea vechilor tradiţii greceşti, pe de altă parte apariţia unor elemente artistice specific romane. Deşi, datorită vicisitudinilor prin care a trecut Dobrogea în ultimele veacuri înaintea erei noastre, ni s-au păstrat numai puţine monumente sculpturale din oraşele pontice, ele ne îngăduie totuşi să constatăm felul în care artiştii locali, în pas cu vremea lor, realizaseră la Histria, Tomis şi Callatis câteva opere deosebit de sugestive atât din punctul de vedere al temelor alese, cât şi din acela al realizării lor plastice.

Statui izolate, îmbrăcate în stofe uşoare şi transparente, ca şi frize de marmură, împodobite după modelele neoattice cu divinităţi ce se succed în spaţii simetric regulate, au împodobit, desigur în mai mare număr decât cunoaştem noi astăzi, monumentele oraşelor pontice. Caracterul static al personajelor reprezentate îi corespundeau din punctul de vedere al expresiei chipului, trăsături calme, care ţin să exprime o seninătate aparentă. Această lipsă de expresivitate, ce a degenerat adesea în „academism”, era compensată de un rafinament în execuţia draperiilor şi de o mare pricepere în distribuirea personajelor în diferite grupuri. Amănunte luate din viaţa de toate zilele imprimau, în special stelelor funerare, o anumită duioşie, desigur stăpânită.

Nu e astfel de mirare că această tradiţie, veche de mai bine de două veacuri, a continuat să influenţeze şi în epoca romană inspiraţia şi tehnica artiştilor plastici din centrele pontice, a căror activitate poate fi urmărită mai ales la Tomis. Un exemplu sugestiv în această privinţă îl constituie un monument funerar a cărui parte superioară, încadrată în pilaştri cu capitel corintic, reprezintă o femeie culcată pe un pat frumos împodobit. Artistul a reuşit să sugereze prin stofa subţire şi transparentă, drapată în cute simetrice şi fine, eleganţa acestei tomitane, aparţinând fără îndoială clasei înstărite din metropolă.

Chipul a rămas însă cu totul inexpresiv. Artistul încearcă să dea totuşi o notă personală acestui portret, reprezentând-o pe defunctă ţinând în braţe animalul său preferat în viaţă. O altă stelă din Tomis este dedicată lui Theocritos, armator şi cârmaci. Prezentat după modelul clasic al filozofilor antici, înfăşurat într-o amplă mantie, personajul reprezentat de această stelă funerară reactualizează, ca şi sculptura anterioară, tradiţii artistice mai vechi care se păstrează în oraşele pontice în epoca romană.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în prima jumătate a secolului II d.Hr. se făcuse simţit în Dobrogea un nou curent artistic, propriu epocii împăraţilor din dinastia Antoninilor. Idealizarea aproape excesivă a figurii umane, umbrită cel mai adesea de o accentuată melancolie, este caracteristică acestor vremuri, în care rafinamentul execuţiei artistice încearcă să suplinească, fără a reuşi însă, lipsa unei puternice vieţi interioare.

În fond, acest curent care exprimă, în ciuda virtuozităţii unor artişti, suflul tot mai stins al artei greco-romane - el însuşi oglindind evoluţia generală a orânduirii sclavagiste - s-a mulţumit să reactualizeze în mod eclectic idealuri şi canoane artistice, realizate în chip strălucit pentru alte vremuri. Nu este astfel de mirare că şi atelierele pontice din Dobrogea se întrec în a produce cât mai multe copii în marmură, de proporţii mai mari sau mai modeste, după modelul unor statui celebre, realizate câteva veacuri mai înainte. Exemplul cel dintâi în această privinţă îl dăduse Roma imperială însăşi, tot mai des împodobită cu copii reci şi inexpresive, executate în marmură după bronzurile marilor maeştri ai Eladei.

Frecvenţa unor astfel de produse sculpturale, descoperite la Tomis, dovedeşte că în această metropolă au existat mai multe ateliere, pe lângă care cele de la Histria, de obicei de proporţii mai mici, au un caracter provincial mult mai accentuat. Deşi ni s-au păstrat puţine lucrări de la Callatis, este totuşi limpede că, fără a egala producţia tomitană, sculpturile descoperite în acest vechi centru pontic se prezintă în condiţii destul de bune. Oricum ar fi, produsele atelierelor tomitane se aşează pe primul loc în raport cu celelalte centre, pe lângă faptul că numărul lor mult mai mare îngăduie să urmărim mai îndeaproape atât repertoriul, cât şi izvorul de inspiraţie al sculptorilor din acest oraş.

În această ordine de idei putem cita un cap al lui Zeus, ce face parte din seria reproducerilor după cunoscutul bust al lui Zeus din Otricoli; statuile feminine copiate după modelul celebrelor opere greceşti din prima jumătate a veacului al V-lea î.Hr., reprezentate în poziţie de repaus, cu veşmintele drapate în falduri largi şi drepte; statuetele lui Asclepios, executate după originalele greceşti de la sfârşitul aceluiaşi veac; statuetele zeiţei Isis-Fortuna, inspirate de operele maeştrilor elenistici; statueta zeiţei Artemis, copiată foarte probabil după un original de bronz din aceeaşi epocă, căreia îi sunt proprii mişcarea violentă, accentuată de stofa transparentă şi umedă, cu ajutorul căreia artistul redă în chip sugestiv şi pictural corpul omenesc prins în plină mişcare.

Exemplele s-ar putea înmulţi, dar nu ar aduce nimic nou care să depăşească această tendinţă. Amintim doar două sculpturi - prima reprezentând capul unei tinere femei, acoperit cu văl, făcând parte dintr-o statuie funerară, a doua bustul zeiţei. Isis, îmbrăcată în costumul specific preoteselor egiptene - care ilustrează atât grija artistului pentru amănunt, cât mai ales tendinţa, generală la acea dată, de a idealiza până la exces trăsăturile chipului. Jocul umbrelor accentuează melancolia acestor figuri, incapabile parcă să trăiască în chip intens viaţa, pe care de altminteri artistul nici nu încercase să le-o dea.

Acest curent artistic, ale cărui începuturi pot fi urmărite în timp încă de pe la sfârşitul secolului I d.Hr., capătă în a doua jumătate a secolului II d.Hr. unele trăsături, ce se vor accentua în tot cursul secolului următor. Ele sunt îndeobşte considerate ca izvorând dintr-o puternică influenţă orientală, care se face simţită, aşa cum se va arăta mai jos, în toate provinciile imperiului roman şi cu atât mai repede în Dobrogea, ale cărei legături directe cu Asia Mică, Siria şi Egiptul au fost subliniate într-un capitol anterior. Sculpturile dobrogene care se încadrează acestui nou curent au fost descoperite mai ales la Tomis, de unde provin atât unele realizări de mai mare valoare artistică, cât şi nenumăratele reliefuri de cult sau funerare, răspândite pretutindeni între Dunăre şi mare.

Pentru unele din aceste reliefuri, care se încadrează curentului greco-oriental, tot mai puternic în cursul secolului III, se poate pune chiar problema dacă nu cumva au fost importate din marile centre din sud, în special din Asia Mică, celebră în această perioadă prin numeroasele sale ateliere, a căror producţie s-a răspândit până în îndepărtata Spanie. Este foarte probabil cazul unui sarcofag descoperit la Tomis, decorat cu un relief reprezentând lupta grecilor cu amazoanele.

Tema şi execuţia acestei scene, legată încă de modelele clasice şi redată în formele caracteristice artei greco-orientale din secolul III, se aseamănă în atât de mare măsură cu produsele identice din Asia Mică, încât atribuirea sa unui centru de producţie din această parte a lumii romane pare foarte plauzibilă. Sarcofagul de la Bărboşi, adus din Asia Mică, poate şi sarcofagul de la Constanţa, pe care sunt sculptate simboluri ale zeului oriental Men, pot fi aduse în sprijinul acestei ipoteze.

În schimb originea tomitană a câtorva alte sculpturi, care se integrează în acelaşi curent greco-oriental, este mai mult decât probabilă, iar în cazul portretului cetăţeanului din Tomis, este chiar sigură. Amintim în această ordine de idei un relief reprezentând o scenă din cultul lui Dionysos, pus în 241 d.Hr. În cinstea împăratului Gordianus al III-lea de un „thiasos” din Tomis.

O altă sculptură, reprezentând pe zeul Dionysos, împodobit cu o coroană încărcată de iederă şi struguri, obţine prin contrastul cu suprafaţa netedă şi lucioasă a chipului, un efect aproape pictural. Această tendinţă apropie sculptura tomitană de alte produse similare din Orientul Apropiat sau din Italia, de care se deosebeşte doar prin faptul că acestea din urmă, prin întrebuinţarea unor roci colorate, ajung la o policromie din ce în ce mai încărcată.

Aceluiaşi curent greco-oriental i se încadrează şi o altă operă de la Tomis, datând de pe la mijlocul secolului III d.Hr. Este o statuie-portret a unui tomitan, reprezentat în costumul grec tradiţional şi ţinând în mână un manuscris (volumen). La picioare, artistul a reprezentat o legătură de astfel de manuscrise, cu intenţia de a sugera ideea că statuia aparţine unui cărturar.

Dacă corpul, drapat în haine cu cute grele, fără de supleţea obişnuită statuilor greceşti, nu poate fi considerat decât ca un produs de serie, capul însă prezintă unele trăsături realiste, ce aşează această sculptură printre cele mai bune opere ale artiştilor tomitani. Părul şi barba continuă desigur a fi tratate după moda generală a timpului. Figura, a cărei oboseală este accentuată de cutele adânci ale obrazului şi frunţii păstrează o expresie de adâncă umanitate. Tristeţea privirii atenuează scepticismul accentuat al gurii, imprimând astfel acestui portret o notă de autenticitate şi un suflu de viaţă, ce lipseşte cu totul altor opere contemporane.

Alături de aceste produse artistice, ale căror merite sau scăderi pot fi considerate în raport cu tendinţele generale ale artei greco-romane din secolele I-III d.Hr., s-au descoperit în Dobrogea, atât în oraşele pontice, cât şi în noile aşezări romane, nenumărate reliefuri al căror interes nu constă atâta în realizarea lor artistică, cel mai adesea modestă, cât mai ales în faptul că ele oglindesc într-o măsură mai mare sau mai mică credinţele şi obiceiurile populaţiei din Dobrogea în primele trei veacuri ale stăpânirii romane.

Ele sunt deopotrivă interesante şi prin aceea că ne permit să studiem felul în care unele tradiţii artistice, închegate în marile oraşe, pătrund în mediul rural, nu numai prin însăşi răspândirea acestor produse, ce pot fi atribuite unor meşteri pietrari, al căror singur merit este acela de a fi copiat mai mult sau mai puţin fidel modele curente din iconografia religioasă sau funerară, dar şi prin faptul că unele din aceste reliefuri au fost executate chiar în mediul rural, dacă ţinem seama de stângăcia lor neobişnuită.

Două sunt înainte de toate categoriile de sculpturi care interesează din acest îndoit punct de vedere: statuetele de cult şi stelele funerare. Numărul lor mare ca şi răspândirea pe întreaga suprafaţă a Dobrogei romane, dovedesc că, începând mai ales cu veacul al II-lea d.Hr., ele reprezintă tipuri absolut curente în mijlocul populaţiei rurale şi urbane. Dintre cele dintâi, trebuie pomenite numeroase reprezentări ale zeiţei Cibele despre al cărui cult, de origine orientală, se va vorbi puţin mai jos. Statuetele de cult ale zeiţei Cibele, descoperite în Dobrogea, prezintă o mare unitate iconografică: zeiţa stând pe tron, îmbrăcată într-un veşmânt amplu care cade în falduri regulate, ţine într-o mână un vas de cult, iar pe genunchi o mică panteră.

Indiferent de dimensiunile, de cele mai adesea ori reduse, execuţia lor artistică este în general bună. Se poate afirma că în marile oraşe pontice au existat ateliere specializate de astfel de sculpturi. Există chiar unele exemplare executate în marmură fină sau altele care împodobesc, în forma unui relief, inscripţiile onorifice puse în cinstea unor preotese ale zeiţei. Un astfel de relief a fost descoperit recent la Histria. Muzeul arheologic din Mangalia păstrează o statuetă de terracotta a zeiţei Cibele, lucrată cu o deosebită grijă, după o tradiţie mai veche, frecvent întâlnită în arta elenistică.

Din ciclul iconografic al cultelor orientale, trebuie amintite de asemenea unele reliefuri închinate zeului Mithras. Deşi de proporţii mult mai modeste în raport cu marile reliefuri mitriace descoperite în Dacia romană, ele dovedesc prin răspândirea lor, însemnătatea pe care acest cult o avea, îndeosebi în rândurile armatei romane. Merită a fi citat din acest punct de vedere, relieful descoperit la Mircea Vodă (judeţul Constanţa) a cărui execuţie artistică poate fi considerată drept o realizare de bună calitate.

Zeul Mithras, îmbrăcat cu o tunică şi o hlamidă larg desfăşurată, purtând pe cap boneta frigiană, este reprezentat în interiorul unei peşteri, înjunghiind taurul sacru. Cât priveşte cultele greco-egiptene, răspândite în Dobrogea prin coloniile de negustori alexandrini de la Tomis, am amintit mai sus statuetele zeiţei Isis-Fortuna, a căror realizare artistică merită a fi subliniată.

Un loc cu totul aparte îl ocupă în producţia artistică dobrogeană monumentele închinate călăreţului trac. Această străveche divinitate tracică, adoptată încă din epoca elenistică de unii locuitori greci din oraşele pontice, a cunoscut în epoca romană o foarte mare răspândire atât în oraşele, cât şi în satele dobrogene, încât pe drept cuvânt pătrunderea acestei divinităţi autohtone în lumea greco-romană din Tracia şi Moesia poate fi considerată ca forma cea mai tipică a simbiozei greco-trace şi romano-trace.

De proporţii de obicei reduse, aceste reliefuri, care-l reprezintă pe călăreţul trac în goana calului sau în pas liniştit, cu mantia fluturând, îndreptându-şi lancea împotriva unui mistreţ, prezintă din punct de vedere iconografic o mare unitate. Calitatea execuţiei este însă deosebit de variată: de la exemplarele descoperite la Tomis sau în jurul oraşului Tomis, dovedind o mare măiestrie în reproducerea acestei teme, pentru care existau desigur modele greceşti, până la unele exemplare cu totul rustice şi stângace, descoperite în partea de nord a Dobrogei, există o întreagă gamă de execuţie, oglindind felul în care se deosebeau meşterii pietrari cu lungă experienţă de cioplitorii în piatră din satele îndepărtate de centru.

De pe icoanele în piatră închinate cultului călăreţului trac, această scenă a trecut şi pe numeroase stele funerare, punând astfel în evidenţă caracterul htonian ale acestei vechi divinităţi autohtone adoptată de lumea greco-romană. Pe stelele funerare, figura călăreţului trac întovărăşeşte o altă scenă, tipică pentru acest fel de monumente şi anume scena banchetului funebru. Un exemplu sugestiv pentru această contaminare de scene funebre îl prezintă cele două pietre de mormânt descoperite la Ulmetum (Pantelimonul de Sus, astăzi în muzeul cetăţii Histria) şi în comuna Dulgheru (astăzi în muzeul Constanţa), amândouă purtând numele lui Attas.

Din punct de vedere artistic, aceste două reliefuri funerare, ca şi figura călăreţului trac de pe o stelă pusă în cinstea sa de către o asociaţie de cetăţeni originari din Asia-Mică, în frunte cu Menia Iuliana din Tyana, reprezintă fără îndoială exemplarele cele mai reuşite. Ele sunt opera unor meşteri pietrari care ştiau să sape în piatră cu multă îndemânare această scenă atât de mult răspândită.

Cea de-a doua temă a pietrelor de mormânt şi anume scena banchetului funebru, care a cunoscut o foarte largă răspândire în provinciile dunărene ale imperiului roman, este reprezentată în Dobrogea prin reliefuri variate din punctul de vedere al distribuţiei personajelor, cât şi din acela al execuţiei artistice. Cele mai frecvente reprezintă pe defunct culcat pe un pat, ţinând în mâna dreaptă întinsă o coroană.

În faţa sa, pe o măsuţă cu trei picioare, sunt reprezentate în chip simbolic bucatele ospăţului. De o parte şi de alta sunt reprezentate diferite persoane din familia defunctului. La picioarele lor, de proporţii minuscule, apar unul sau doi sclavi. Este foarte probabil că astfel de monumente funerare erau executate în cele câteva variante posibile în serie, numele defunctului adăugându-se la cererea cumpărătorului.

Există însă unele pietre funerare care se disting de cele amintite mai sus prin făptui că ele reprezintă, uneori deosebit de stângaci, alteori cu mai multă îndemânare, portretul defunctului sau scene care amintesc felul lui de viaţă. Pot fi citate astfel stela funerară a lui Attalos, gladiator din Tomis, al cărui bust, ca şi acela al soţiei sale, de altminteri foarte stângaci sculptat, este reprezentat pe frontonul pietrei de mormânt.

Stela funerară a unui alt gladiator din Tomis, dacul Skirtos, îl prezintă cu costumul şi armele caracteristice luptătorilor de circ. Portrete propriu-zise apar uneori şi pe sarcofagii, ca de pildă acela descoperit recent la Constanţa. În săpăturile din ultimul timp de la Mangalia s-a descoperit o placă funerară de marmură, cu un portret bine executat, datând de la începutul veacului al III-lea d.Hr.

În raport cu informaţiile noastre cu privire la operele de artă plastică sau cu producţia meşteşugărească legată de viaţa Religioasă, celelalte capitole ale producţiei artistice şi meşteşugăreşti din Dobrogea sunt mult mai sporadice. Ştim astfel că unele edificii din oraşele pontice erau împodobite cu mozaicuri, tradiţie ce va continua şi în perioada finală a stăpânirii romane în Dobrogea. Ştim de asemenea că în oraşele pontice existau numeroase ateliere de bijutieri. Unele produse de acest fel, dintre care unele destul de fine, au fost descoperite în mormintele din Constanţa.

Existenţa atelierelor de ceramică fină, ca şi a celor de ceramică comună este arheologic dovedită în toate cele trei mari oraşe pontice. Cât priveşte atelierele de sticlărie, existenţa lor este de presupus măcar la Tomis. Numărul mare de vase de sticlă de tot felul descoperite nu numai în acest oraş, dar şi pe teritoriul întregii Dobroge, exclude părerea că avem de-a face numai cu obiecte importate.

Vasele de sticlă datând de la sfârşitul veacului al II-lea d.Hr., descoperite în mormintele de lângă Mangalia şi Histria, sunt de o rară fineţe şi ele arată în orice caz că, la acea dată, populaţia înstărită din Dobrogea romană cunoştea şi folosea produse a căror calitate putea fi pusă alături de cele din provinciile cele mai înaintate ale imperiului roman.

Check Also

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Dobrogea în perioada prăbuşirii stăpânirii romano-bizantine (602-679)

Evenimentele din anul 602 însemnau pierderea provinciilor nordice ale imperiului, care au fost luate în …