Arhitectura şi viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică

În perioada interbelică viaţa de zi cu zi a românilor a devenit mai complexă şi diferenţiată, în funcţie de mediu (urban sau rural), stare materială sau mentalitate, evoluând, în general, între tradiţionalism în lumea satelor, şi modernitate la oraş. Potrivit recensământului din 1930, populaţia României trăia într-o majoritate absolută în mediul rural.

Oraşul - centru al vieţii civilizate

Oraşul a reprezentat mediul cel mai favorabil dezvoltării vieţii moderne. Primăria contribuia la îmbunătăţirea ei, asigurând serviciile proprii mediului urban. În orice oraş românesc, clădirile reprezentative erau primăria, liceul, tribunalul, cinematografele, teatrele, monumentele istorice, librăria şi una sau mai multe bănci.

În oraşele României predominau clădirile cu parter. Cele cu 7-8 etaje au fost ridicate în Capitală, străjuind marile bulevarde: Brătianu, Elisabeta, Calea Victoriei etc. Tot în această perioadă au apărut aşa-numitele block-houses, proiectate în stil cubist, aşa cum este, de pildă, blocul ARO din Bucureşti. Stilul neoromânesc a fost aplicat fie la edificiile publice - Şcoala de Arhitectură, Ministerul Lucrărilor Publice -, fie la locuinţele propriu-zise: Vila Minovici de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Casa Dissescu de pe Calea Victoriei etc.

Centru şi mahala

În general, aşezările urbane aveau patru zone funcţionale. Confortul vieţii urbane era asigurat de reţeaua de apă curentă, străzile asfaltate, iluminatul public, serviciile de salubritate, transportul în comun. Totuşi, în mahalale canalizarea era deficitară, deoarece 96% din locuinţele acestei zone nu aveau decât latrine sau gropi. Ancheta sanitară realizată în 1938 a stabilit că din 176 de oraşe, 74 erau lipsite de alimentare cu apă, iar 123 nu erau canalizate.

În Bucureşti 80% din totalul străzilor erau pavate. În oraşele mici erau pavate 2-3 străzi din centru, iar celelalte rămâneau desfundate. Iluminatul public utiliza gazul aerian, dar spre sfârşitul perioadei interbelice se generalizase iluminatul electric. Oraşele aveau servicii de salubritate care acopereau mai ales zonele centrale, unde se mătura şi se ridica zilnic gunoiul. În celelalte zone aceste operaţiuni se desfăşurau săptămânal.

De la birjă la tramvaiul electric

Deşi unii nostalgici nu au apreciat această schimbare, în marile oraşe, datorită modernizării transportului public, tramvaiul electric a înlocuit tramvaiul tras de cai. Au apărut şi autobuzele, iar la Timişoara (1921) şi apoi la Bucureşti (1929), au fost introduse firobuzele. Totuşi, mai ales în oraşele mici, birja a rămas mijlocul de transport predilect al orăşenilor din România interbelică.

Strada şi locuitorii

Farmecul străzilor, care erau foarte animate, a rămas intact, ba chiar a sporit când magazinele s-au împodobit cu firme luminoase. Contemporanii erau impresionaţi de rafinamentul vitrinelor din centrul Bucureştiului sau al marilor oraşe. Vânzătorii ambulanţi ofereau zilnic un spectacol pitoresc, amuzant şi plin de farmec pentru unii, supărător pentru alţii.

Oraşul prezintă un tablou complex al ocupaţiilor, al stării materiale şi al nivelului de cultură. Elementele cele mai dinamice proveneau din rândurile burgheziei. Dar ponderea sa numerică era restrânsă: 0,12% din totalul populaţiei. Viaţa orăşenilor a fost influenţată în primul rând de dezvoltarea industriei, comerţului şi serviciilor. Aproape un milion de persoane lucrau în aceste domenii.

Şi numărul lor a crescut spectaculos după 1918, ca urmare a modernizării aparatului de stat, extins în provinciile unite cu România. Intelectualitatea era puţin numeroasă în România. În statisticile acestei perioade, era cuprinsă în categoria funcţionarilor sau a burgheziei. Cel mai mare număr de intelectuali era reprezentat de cadrele didactice care, în general, aveau o situaţie materială mai bună comparativ cu alte categorii. Profesorii universitari aveau un statut privilegiat.

Locuinţa

În mediul urban o clădire era locuită în medie de 6,1 persoane în Vechiul Regat, de 7,2 în Transilvania şi Bucovina, de 6,8 în Basarabia. O situaţie specială avea Capitala, cu 9,8 locuitori într-o clădire. Locuinţele se deosebeau în funcţie de situaţia materială şi de nivelul intelectual al proprietarului. Marea burghezie avea, de obicei, locuinţa în centrul oraşului.

Aceasta se bucura de toate avantajele confortului urban, era amenajată şi decorată în interior sub influenţa curentelor europene, supunându-se exigenţelor modei. O parte a marii burghezii locuia în apartamente de bloc, care aveau de regulă trei camere, bucătărie, baie, unul sau două holuri. Impresia de spaţiu se datora mobilierului simplu şi camerelor luminoase.

Burghezia mijlocie (ofiţeri inferiori, funcţionari superiori, liber-profesionişti, profesori, medici) locuia în zona mediană a oraşului. Locuinţele aveau canalizare, baie, apă curentă, lumină electrică, telefon şi frigider. De cele mai multe ori, aceste locuinţe le imitau pe cele ale aristocraţiei, dar fără să aibă aceeaşi strălucire. Micii comercianţi, lucrătorii trăiau în case cu parter, având 2-3 camere, bucătărie, holuri şi dependinţe. Casele erau construite de obicei din materiale ieftine (chirpici, paiantă), nu dispuneau de lumină electrică, apă curentă şi canalizare. Mobila era foarte simplă, sărăcăcioasă. Aceste locuinţe se aflau la periferia oraşului şi contrastau puternic cu cele din zona centrală.

Oraşul în expansiune

În perioada interbelică s-a construit foarte mult atât în Bucureşti, cât şi în alte mari oraşe: Cluj, Cernăuţi, Chişinău, Timişoara. În funcţie de venituri, s-au ridicat blocuri şi vile luxoase, dar şi case ieftine. În Bucureşti s-a extins cartierul Cotroceni şi a apărut cartierul Dacia, cu vile luxoase şi confortabile. Au apărut, de asemenea, cartierele cu locuinţe ieftine (muncitoreşti) din Vatra Luminoasă, Lacul Tei, Drumul Sării.

Conform legii, fiecare oraş trebuia să aibă planuri de sistematizare; totuşi de cele mai multe ori se construia la voia întâmplării, în special în zonele periferice. Aşa au apărut construcţiile „instantanee”: locuinţe ridicate în mare grabă, în câteva zile chiar, cu materiale de calitate inferioară, fără instalaţii sanitare şi electrice şi ignorând normele de urbanism.

Alimentaţia

Şi în materie de alimentaţie, veniturile, obiceiurile, mentalităţile, mediul îşi spuneau cuvântul, astfel încât nu toţi românii mâncau la fel. În general, erau gurmanzi, impresionând prin cantitatea şi calitatea mâncărurilor şi băuturilor. Aproape fiecare oraş avea o hală şi o piaţă mare, bine aprovizionate. În cea mai mare parte, orăşenii mâncau acasă, după ce veneau de la serviciu. În familiile sărace se servea un singur fel de mâncare. În fiecare oraş existau birturi, bodegi şi restaurante de mai multe categorii. Timpul liber era împărţit între distracţii şi activităţi culturale.

Moda

Vestimentaţia era diferită de la o zonă geografică la alta, de la sat la oraş, fiind influenţată direct de starea materială. La oraş predominau hainele „nemţeşti”, bărbaţii purtau costum, pantofi, pălărie. Membrii înaltei societăţi îmbrăcau la ocazii deosebite smoking şi puneau pe cap cilindru. Moda feminină era mult mai capricioasă. Doamnele mai în vârstă au rămas la vestimentaţia antebelică, înzorzonată cu dantele, funde şi alte accesorii. Femeile tinere au adoptat moda occidentală, mai simplă şi mai accesibilă.

Moda franţuzească avea cea mai largă răspândire. Rochiile erau mai scurte, cu talia căzută. Pălăriile erau şic, de mici dimensiuni şi simple. Tinerele se tundeau băieţeşte (a la garcon), purtau haină şi cravată. Nostalgia după moda antebelică, după femeia rafinată, enigmatică, femeia care lăsa doar să i se ghicească formele se resimţea din plin. La periferie, femeile nu se preocupau de modă. Abia aveau timp doar pentru copii, gospodărie şi bărbat. Doar la sărbători îmbrăcau haine mai îngrijite, dar nu moderne.

Zonele funcţionale ale aşezărilor urbane

Zona Caracteristici
zona centrală • case înalte şi bine îngrijite
zona mahalalelor

• case joase

• curţi şi grădini

zona industrială

• fabrici şi antrepozite

• casele muncitorilor

• vile ale personalului tehnic superior

zona agricolă

• locuinţe

• proprietăţi ale particularilor şi ale primăriei

Petrecerea timpul liber

 

Lectura presei:

  • ziare independente;
  • reviste ilustrate.

Radioul:

  • în 1935 - 1 milion de ascultători.

Plimbări:

  • program artistic al fanfarei militare;
  • Cişmigiu (Bucureşti), Bibescu (Craiova), Copou (Iaşi), Trivale (Piteşti), Tâmpa (Braşov);
  • lacuri din jurul Bucureştiului.

Sporturi sau spectacole sportive:

  • turismul montan;
  • plaja şi baia la mare;
  • meciuri de fotbal.

Festivităţile prilejuite de sărbători naţionale:

  • 24 ianuarie - Unirea Principatelor;
  • 10 mai - ziua naţională, urcarea pe tron a lui Carol I;
  • 8 iunie 1930 - „Restauraţia”.

Serbări populare:

  • în special după 1930, datorită pasiunii lui Carol al II-lea pentru astfel de manifestări

„Satisfacţii intelectuale”:

  • spectacole de teatru, operă, concerte, cinematograf;
  • vizitarea saloanelor de artă, a muzeelor, expoziţiilor (Expoziţia industrială - deschisă în Parcul „Carol” - 1921)

Check Also

Perioada interbelică – o perioadă fertilă în publicistica craioveană

În peisajul publicisticii craiovene  interbelice,  al preocupărilor de cercetare istorică, etnografică, folclorică şi de istorie …

Viaţa cotidiană din România în perioada interbelică

După 1918 exista sentimentul general că România Mare trebuie să fie o Românie nouă. Asta …

Anglia în perioada interbelică

Războiul din 1914-1918 a zguduit mult mai adânc planeta decât războaiele napoleoniene. State milenare au …

Teoria şi acţiunea politică românească în perioada interbelică

Între democraţie şi totalitarism În viaţa politică, problema principală a fost menţinerea şi consolidarea democraţiei …

Limba şi literatura română între cele două războaie mondiale

Este a doua mare şi fertilă epocă din literatura română, după epoca marilor clasici. Mai …