Argumentare

Argumentarea eficientă

Argumentarea eficientă presupune, în general, din partea vorbitorului, trei calităţi: logică, emoţie şi caracter.

Logica se referă la abilitatea vorbitorului de a dezbate pe tema dată, făcând apel la realităţi concrete, la fapte sau la idei; emoţia presupune capacitatea vorbitorului de a influenţa şi sensibiliza audienţa, implicând-o afectiv; caracterul se referă la aptitudinea vorbitorului de a fi credibil în faţa interlocutorului. Evident, eficienţa argumentării este influenţată şi de cadrul în care se desfăşoară, de timpul în care se produce, eventual, de relaţia anterioară dintre vorbitor şi conlocutori etc.

Deşi lasă receptorului libertatea de a accepta sau a respinge punctul de vedere exprimat de vorbitor, este util de reţinut că argumentarea poate fi mai eficientă prin repetare.

Discuţia

Discuţia, spre deosebire de conversaţie, presupune restricţii atât în privinţa cadrului, cât şi a tematicii şi, de asemenea, o diferenţiere a rolului participanţilor în funcţie de obiectivele pe care aceştia doresc să le atingă. Indiferent de tipul dialogului (conversaţie sau discuţie), o caracteristică importantă a acestuia este reversibilitatea rolurilor de emiţător şi receptor, ceea ce are drept consecinţă permanenta adaptare a partenerilor la contextul şi la scopul comunicării. Adaptarea trebuie să se manifeste atât la nivelul verbal al comunicării, cât şi la cel nonverbal sau paraverbal.

Strategiile comunicării

Strategiile comunicării sunt de obicei de tip anticipativ şi vizează mai cu seamă reacţia interlocutorului. Ele pot exprima de exemplu ezitarea, tatonarea (sondarea) sau politeţea şi se realizează atât la nivel nonverbal, prin gesturi specifice, mimică, poziţia corpului, cât şi la nivel verbal prin elemente / structuri precum: de..., ei!, aşa deci, ca să vezi!, în fine etc. Scopul strategiilor este de a determina din partea interlocutorului o ascultare activă şi, în consecinţă, reacţii adecvate de răspuns.

Rolurile argumentării

Rolul argumentării diferă în funcţie de obiectivul comunicării şi, conform Dicţionarului de ştiinţe ale limbii, sunt: asentimentul (confirmarea, adeziunea), justificarea, corectarea, obiecţia, contestarea (dezacordul), critica (acuzaţia, reproşul) şi concluzia (teza). Între expresiile şi cuvintele cu rol argumentativ, frecvente sunt: pentru că, deoarece, totuşi, aşadar, deci, aşa, ca atare, de altfel, de asemenea, astfel, de vreme ce, ştii bine că, probabil că ştii (eşti de acord), trebuie să recunoşti că, nu se poate să nu ştii (să nu fi auzit, să nu fi aflat etc.) că, ţine seama (cont) că, ai în vedere că, ai dreptate, ba bine că nu, sunt de acord că, desigur că, da ... dar, fără îndoială că... dar, dimpotrivă, contrar celor spuse de tine etc.