Anghel Dumbrăveanu

Anghel Dumbrăveanu (21 noiembrie 1933, Dobroteasa, judeţul Olt) - poet, prozator şi traducător. Este fiul Elenei (născută Niţulescu) şi al lui Teodor Bacşiş, ţărani.

Face gimnaziul la Liceul „Radu Greceanu” din Slatina (1946-1949), apoi urmează Şcoala Pedagogică din Timişoara (1949-1953). Angajat în 1953 redactor la revista „Scrisul bănăţean” (devenită ulterior „Orizont”), rămâne aici până în 1990. Între timp, va fi secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al publicaţiei. Urmează Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (1962-1968). Este ales o lungă perioadă secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (1969-1990) şi membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România (1972-1990).

Între 1990 şi 1994, editează revista „Meridianul Timişoara”, al cărei redactor-şef a fost. Întreprinde numeroase călătorii în fosta Iugoslavie (îndeosebi), Statelor Unite, Rusia, Grecia, Italia, Cuba etc. Ele se vor materializa, printre altele, în însemnările de călătorie adunate în volumul Chemarea mărilor (1976) şi vor lăsa urme durabile în poezia şi în biografia poetului. Disponibilitatea pentru prieteniile literare va contribui la închegarea grupului căruia Nichita Stănescu îi va dedica volumul Belgradul în cinci prieteni şi din care mai făceau parte Petre Stoica, Adam Puslojici şi Srba Ignjatovici.

După 1990, funcţionează câţiva ani ca director în Ministerul Culturii, iar din 1995, este redactor, apoi din 1996, redactor-şef al revistei „Rostirea românească”. Colaborează la aproape toate publicaţiile literare şi culturale din ţară şi la impresionant de multe publicaţii străine (din Iugoslavia, Suedia, Macedonia, Statele Unite, Canada, Austria, Germania, Rusia, Grecia, Belgia, Australia, India, Polonia etc.). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973, 1982), Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Nichita Stănescu” (1986), Premiul special pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” şi Premiul Internaţional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda” (Krusevac, 1998).

După o juvenilă tentativă revuistică (scrie singur, ca gimnazist, o revistă care va rămâne în manuscris), debutează cu versuri în „Scrisul bănăţean” (1952) şi editorial cu volumul Fluviile visează oceanul (1961). Deşi despre Dumbrăveanu s-a scris mult şi insistent, criticii nu s-au putut sustrage unei seducţii simplificatoare, ce priveşte atât anumite obsesii tematice (marea, iubirea), cât şi afectarea calofilă. În realitate, ca şi colegii săi de generaţie, poetul s-a văzut în faţa unei duble îndatoriri: să reînnoade cu o tradiţie literară brutal şi nemeritat întreruptă şi să denunţe, cu mijloace poetice, pseudopoezia anilor ’50. De aceea, monotonia, câtă există, trebuie privită în sens bacovian, adică superior, iar preocuparea pentru estetizarea expresiei - înţeleasă ca o reacţie la dezinteresul arătat în această privinţă de versificatorii de rând ai epocii. Impresia că după 1970 poezia sa s-ar fi schimbat simţitor este numai parţial întemeiată.

Într-adevăr, volumele Faţa străină a nopţii (1971) şi mai ales Singurătatea amiezii (1973) indică mai puţin o schimbare de univers, cât mai ales de atitudine. Două modificări sunt, totuşi, evidente. Dacă până aici temele şi motivele erau tratate separat, în texte distincte, grupate, la rândul lor, în cicluri, acum se produce o modificare a procedurii poetice, care nu este alta decât o tehnică a congruenţei, adică aclimatizarea celor mai diferite stări, atitudini şi afecte, împreună cu referenţialitatea care le-a generat şi le întreţine în spaţiul ospitalier al aceluiaşi text.

În volumele mai recente, se constată o permanentă întretăiere a tot ce alcătuieşte substanţa poeziei, astfel încât nimic nu mai poate surprinde, întrucât totul a devenit surprinzător. Cea de-a doua noutate rezidă în adoptarea unor poziţii opuse în raport cu acelaşi „obiect” poetic: singurătatea doare şi, totodată, încântă; moartea, suferinţa, trădarea etc. devin inofensive prin poetizare; caducitatea, vicisitudinea vremelniciei sunt tot atâtea prilejuri de nostalgică mirare, dar şi trepte către Ţara Himerei, căci mirajul însuşi devine mai prietenos în măsura în care suferă, omeneşte, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.”

Apoi marile spaţii neptunice şi uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuşi este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să şteargă hotarul dintre moarte şi zămislire, dintre zori şi amurg, dintre mişcare şi încremenire. Dumbrăveanu este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică şi extaz, ci alunecă doar de la îndoială la uimire, stăpâneşte adică un univers al contrariilor paşnice.

Predica focului (1993) pare să anunţe o nouă etapă, cea ironică, perceptibilă mai puţin în limbaj (neaşteptat de aspru, chiar sarcastic pe alocuri), şi mai degrabă în plăcerea distanţării de sine şi de ceilalţi, distanţare ce ia forma adecvat-carnavalescă a ascunderii într-o alteritate, în cazul dat, Axios Tracul, prezenţă poetică atât de interesantă încât, până la urmă, e greu de decis dacă e vorba de disimularea într-o identitate străină sau de o lepădare a măştii.

Într-adevăr, aici Dumbrăveanu „personalizează tema crizei, dezvăluindu-ne faţa necunoscută a realităţii subminate de propriile ei contradicţii” (Marcel Corniş-Pop). Bun cititor al propriei poezii, el şi-a scrutat cu severitate creaţia atunci când a purces la alcătuirea numeroaselor volume selective. Având renume bun şi în străinătate, multe volume i-au fost traduse în alte limbi. Poet rămâne şi atunci când scrie proză, aşa cum o dovedesc romanele sale (Piatra de încercare, 1976, etc.).

Opera literară

  • Fluviile visează oceanul, prefaţă de Ion Bănuţă, Bucureşti, 1961;
  • Pământul şi fructele, Bucureşti, 1964;
  • Iluminările mării, Bucureşti, 1967;
  • Oase de corăbii, Bucureşti, 1968;
  • Delte, Bucureşti, 1969;
  • Faţa străină a nopţii, Bucureşti, 1971;
  • Poeme de dragoste, cu un medalion de Nichita Stănescu, Bucureşti, 1972;
  • Singurătatea amiezii, Timişoara, 1973;
  • Enigma orhideii - Das Geheimnis der Orchidee, ediţie bilingvă, traducere de Irene Mokka şi Horst Fassel, Timişoara, 1976;
  • Chemarea mărilor, Cluj Napoca, 1976;
  • Piatra de încercare, Bucureşti, 1976;
  • Diligenta de seară, Bucureşti, 1978;
  • Poeme, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1979;
  • Intrarea în cetate. Timişoara - poeme şi privelişti (în colaborare cu Iosif Costinaş), Timişoara, 1980;
  • Cuvinte magice - Magic Words, ediţie bilingvă, traducere de Irina Grigorescu, introducere de Cornel Ungureanu, Cluj Napoca, 1981;
  • Tematica umbrei, Bucureşti, 1982;
  • Iarna imperială, prefaţă de Marcel Corniş-Pop, Bucureşti, 1986;
  • Fonetica astrelor, Timişoara, 1986;
  • Călătorie neterminată, Bucureşti, 1986;
  • Curtea retorilor, Bucureşti, 1989;
  • Capcane şi visuri, Timişoara, 1990;
  • Predica focului, Cluj Napoca, 1993;
  • Dragoste şi iarnă, Timişoara, 1995;
  • Diamantul de întuneric, Ceraşu-Prahova, 1997;
  • Războiul estetic, postfaţă Crişu Dascălu, Bucureşti, 1998;
  • Begoniile de la mansardă, Timişoara, 2002;
  • Ceva pentru care merită să pierzi o corabie, ediţie îngrijită şi introducere de Alexandru Ruja, Timişoara, 2003;
  • Fenomenul Nichita Stănescu, Timişoara, 2003.

Ediţii

  • Nichita Stănescu, Fel de scriere. Poeme inedite, ediţia II, postfaţa editorului, Timişoara, 1998.

Traduceri

  • 65 de povestiri, Pancevo, 1970 (în colaborare cu Duşan Petrovici);
  • Michael Babinka, Unde se nasc ceţurile, Pancevo, 1972 (în colaborare cu Pavel Roskos);
  • Vladimir Ciocov, Poemele candorii, prefaţă de Andrei A. Lillin, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu autorul);
  • Din lirica iugoslavă, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Slavco Almăjan);
  • Kurt Kusenberg, Unde este unchiul Bertram?, Bucureşti, 1980 (în colaborare cu Horst Fassel);
  • Irene Mokka, Un cântec nesfârşit, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Horst Fassel);
  • Alexander Tisma, Fata din vis, Novi Sad, 1988 (în colaborare cu Neboişa Popovici).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …