Alexandru Donici

Alexandru (Alecu) Donici (1806, Bezin, azi Donici, raionul Orhei, Basarabia - 20 octombrie 1865, Piatra Neamţ) - fabulist şi traducător. Născut într-o familie boierească, Donici este unul dintre cei patru copii ai Elenei (născută Lambrino) şi ai lui Dimitrie Donici (frate cu Andronache, vestit pravilist).

Învaţă acasă, cu dascăli tocmiţi anume, după care, în 1819, este trimis la Liceul Militar din Petersburg. Prin 1821-1822 familia se mută la Chişinău, unde se găsea, în exil, şi Puşkin. În pofida legendei, e puţin probabil ca Donici să-l fi cunoscut pe autorul poemului Ţiganii, poem pe care avea să-l transpună în româneşte. Absolvind liceul, după 5 ani, cu gradul de sublocotenent, este repartizat la un regiment din Ekaterinburg; la începutul lui 1826 îşi dă demisia.

În 1829, era funcţionar în administraţia civilă, iar după doi ani, asesor la Judecătoria civilă din Chişinău. În 1835 se mută la Iaşi, unde lucrează pentru Epitropia Şcolilor, după care, în 1841, se stabileşte la Piatra Neamţ. De acum înainte va îndeplini diferite funcţii în magistratură (asesor al Curţii de Apel din Iaşi, preşedinte al Divanului de întărituri), devenind şi membru al Divanului Obştesc. Nepărtaş la mişcarea de la 1848, aga e, în schimb, activ în viaţa culturală a Moldovei. În 1855 este numit, împreună cu Costache Negruzzi şi Gheorghe Asachi, în comitetul de conducere al Teatrului Naţional din Iaşi. Pregătise pentru tipar o ediţie amplă din fabulele sale, care nu a mai apărut.

Fabulist prin excelenţă, înclinat spre umor şi ironie, Donici datorează nu puţin contactului cu literatura rusă. Opera lui e alcătuită îndeosebi din traduceri, adaptări, localizări, făcute cu aplicaţie. Era un versificator îndemânatic, având şi momente de virtuozitate. În versuri este şi cântecelul Căruţa poştei, care avea să circule mult, fiind pus şi pe note. Atribuită lui Puşkin, poezia pare mai curând o traducere după un scriitor rus încă neidentificat.

A mai tălmăcit, trimiţând-o revistei „Dacia literară”, povestirea romantică Tunsul de A.F. Veltman (semnată cu pseudonimul Radu Curălescu); tălmăcirea va apărea integral în „Calendarul pentru poporul românesc”. Iscălind A. Dio, Donici transpune o nuvelă a scriitorului polonez Osip Senkovski, Toată viaţa femeiască în câteva ceasuri (1840). În cooperare cu Costache Negruzzi, traduce, cu unele libertăţi faţă de original, Satire şi alte poetice compuneri de Antioh Cantemir (1844).

Donici a fost un scriitor popular, mai ales datorită stilului său vioi, clar şi accesibil. Era un colaborator apreciat al publicaţiilor epocii: „Albina românească”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Dacia literară”, „Curierul românesc”, „Curier de ambe sexe”, „Propăşirea”, „Zimbrul”, „Almanah pentru învăţătură şi petrecere”, „România literară” şi „Revista română”. Poeziile lui, cu accent patriotic, satiric sau meditativ, sunt lipsite de pretenţii. O comedie originală, nesemnată şi netipărită, compusă prin anii 1835-1840, îl poate aşeza pe autor printre primii noştri dramaturgi.

Consacrat ca fabulist, Donici se bucură în timpul vieţii de multă preţuire; Mihai Eminescu, în Epigonii, îl numeşte „cuib de-nţelepciune”. Se pare că prepara pentru tipar o culegere din opera lui I.A. Krîlov. A prelucrat şi a localizat fabule aparţinând lui A.E. Izmailov şi I.I. Dmitriev. De multe ori, impresia de creaţie originală se impune (ambianţa devine în bună parte una a realităţilor autohtone, morala e schimbată uneori în sensul dorit de autorul român, care, în plus, foloseşte expresii şi proverbe autohtone în locul celor ruseşti). Fabulele neîndatorate cuiva sunt puţine (cinci la număr) şi deloc mai reuşite decât cele localizate. Greoi în primii ani, cu o exprimare zgrunţuroasă şi cam în afara regulilor prozodiei, Donici se impune treptat ca un fabulist agreabil, cu stilul său familiar şi curgător, concis şi de o atrăgătoare simplitate.

Opera literară

  • Fabule, Iaşi, 1840; ediţia II, I-II, Iaşi, 1842;
  • Fabule, prefaţă de Costache Negruzzi, Iaşi;
  • Culegere de fabule, Bucureşti, 1895;
  • Fabule, prefaţă de Emil Boldan, Bucureşti, 1950;
  • Fabule, ediţie îngrijită de Valeriu Ciobanu, prefaţă de Emil Boldan, Bucureşti, 1956;
  • Fabule, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornelia Mosora, Bucureşti, 1963;
  • Opere, ediţie îngrijită de Isac Grecul, introducere de Gheorghe Bogaci, Chişinău, 1966;
  • Opere, introducere de Lazăr Ciobanu, Chişinău, 1975;
  • Fabule, ediţie îngrijită şi postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1988.

Traduceri

  • Aleksandr Puşkin, Ţiganii, Bucureşti, 1837;
  • Osip Senkovski, Toată viaţa femeiuşcă în câteva ceasuri, Iaşi, 1840;
  • Antioh Cantemir, Satire şi alte poetice compuneri, Iaşi, 1844 (în colaborare cu Costache Negruzzi);
  • A.F. Veltman, Tunsul, în Alexandru Donici, Opere, ediţie îngrijită de Isac Grecul, introducere de Gheorghe Bogaci, Chişinău, 1966.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …