A. Dominic

A. Dominic (pseudonimul literar al lui Avram Reichman) (1 decembrie 1889, Bucureşti - 1942, Bucureşti) - poet şi dramaturg. Originar dintr-o familie relativ înstărită, Dominic învaţă la şcoala evreiască „Moira” şi Ia Liceul Evanghelic (de limbă germană) din Bucureşti. După bacalaureat (1906) pleacă la Bruxelles şi, obligat de părinţi, urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice, obţinând titlul de doctor în drept.

Trece apoi la Paris, unde, pe cât se pare, va fi susţinut şi licenţa în litere, iar după unele informaţii, chiar doctoratul. Dar perioada pariziană îi oferă şi ocazia unei activităţi publicistice. Scrie destul de mult în periodicele moderniste, debutul său fiind legat de revista „La Societe nouvelle” (1907). Pentru a-şi iscăli colaborările recurge la semnăturile A. Boumy, Marc Heina sau Konowalow. În ţară, primul său text va fi tipărit în cotidianul „Adevărul”, în 1908. După primul război mondial practică avocatura, dar fără convingere, situaţia materială îngăduindu-i să se dedice literaturii.

O primă plachetă de versuri, Revolte şi răstigniri (1920), în care sunt antologate versurile scrise între 1916 şi 1919, este urmată de drama Sonata umbrelor (1921), pe care Teatrul Naţional din Bucureşti o reprezintă în stagiunea 1920-1921 în regia lui C.I. Nottara, interpret şi al rolului principal alături de Lily Popovici-Dominic, soţia autorului. Textul dramatic, tradus în limba germană de Max Hochdorf, va fi pus în scenă de Heinz Goldberg şi la Neues Theater am Zoo din Berlin, aici rolurile principale fiind jucate de Conrad Veidt şi Else Heim, soţia lui Max Reinhardt. Dar ambele înscenări nu vor înregistra decât un succes de stimă. Câţiva ani mai târziu este secretar de redacţie şi scurt timp director la „Mişcarea literară” (1924-1925), revistă condusă o perioadă de Liviu Rebreanu şi la care colaborează Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, George Bacovia etc.

Versurile publicate aici sau în alte periodice („Cronica” lui Tudor Arghezi, „Flacăra”, „Capitala”, „Cugetul liber”, „Literatorul”, „Salonul literar”, „Puntea de fildeş”, „Sburătorul” etc.) vor fi adunate, parţial, în cartea de poeme Clopote peste adâncuri (1927). Cu articole este prezent în „Lumea evree”, „Ora” lui Pamfil Şeicaru, „Gândirea” şi „Umanitatea”. În diferite ocazii a afirmat că ar avea terminate dramele Golgotha şi Iuda Iscarioteanul şi romanul Oameni de azi şi de totdeauna, dar după 1930 nu a mai publicat, practic, nimic.

Deşi a frecventat câţiva ani cenaclul revistei „Sburătorul”, poezia lui Dominic poate fi alăturată mai curând „neosimbolismului” (Mircea Scarlat). Înrâurite de lirica deceniului 1910-1920, versurile din reviste sau acelea alese pentru a fi incluse în cele două cărţi ale sale reflectă, într-o transcriere poetică uneori inspirată, alteori copleşită de tezism, preocupări specifice în primul rând intelectualităţii evreieşti a epocii. Unele dintre ele, care depăşesc totuşi acest orizont de percepţie lirică, mai pot fi citite cu interes. Nu întâmplător, Nicolae Iorga remarca poemul Cântecul pomului.

Dominic îşi compunea poezia cu precădere pentru a fi recitată. Temele abordate sunt în chip predilect cele sociale, văzute din perspectiva propriei experienţe: libertatea individului, egalitatea dintre oameni sau dintre rase etc. Este o poezie a clamării, a nemulţumirii şi neliniştii, străluminată adesea de accente vizionare. Eugen Lovinescu o caracteriza adecvat, ca „un pumn crispat spre necunoscut”. Dar energia necontrolată a protestului, relaţia prea directă, chiar prozaică, dintre discurs şi faptul actual, împreună cu o oarecare lejeritate a lexicului tind adesea să împingă rostirea poetului spre discursiv şi banal.

Drama Sonata umbrelor este centrată pe o problematică aproape uzată încă de atunci: soarta artistului de geniu într-o societate puţin dispusă ori inaptă să-l înţeleagă şi să-l preţuiască. Autorul se pricepe să-şi însufleţească personajele, compozitorul orb Ivan Nour, soţia acestuia, Elena, şovăitoare, nedreaptă, şi îmbogăţitul de război Traian Pandrea, necinstit, abuziv. Dialogurile, vii, incitante în mare măsură, însă lipsite de un gram de umor, succesiunea aptă pentru scenă a evenimentelor explică suficient interesul oamenilor de teatru pentru acest text. Dar şi aici s-ar fi simţit nevoia unei surdine puse demonstraţiei exagerate şi unui maniheism care îngrădeşte vizibil posibilele deschideri şi semnificaţii.

Opera literară

  • Revolte şi răstigniri, Bucureşti, 1920;
  • Sonata umbrelor, Bucureşti, 1921;
  • Schattensymphonie, traducere de Max Hochdorf, Potsdam, 1922;
  • Clopote veste adâncuri, Bucureşti, 1927.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …