Monthly Archives: mai 2017

Alexandru Ecovoiu

Alexandru Ecovoiu (3 noiembrie 1943, Bucureşti) este un prozator. Este fiul Elenei (născută Mincă) şi al lui Constantin Ecovoiu, tehnician. Face liceul la Bucureşti şi este, pe rând, muncitor, funcţionar, proiectant, intendent de muzeu, în fine, scriitor liber profe­sionist. Debutează în volum cu Fuga din Eden, apărut în 1984. După primele două volume, Fuga din Eden şi Călătoria (1987), mai curând nesemnificative şi neremarcate de critică, Ecovoiu publică romanul Saludos (1995; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei „Observator” din Munchen), care îl impune atenţiei în lumea literară. Cartea înscenează un mecanism narativ sofisticat, cu subtext autoreflexiv, racordabil postmodernismului. Dincolo de anecdotica lui, care valorifică senzaţionalul romanelor de aventuri, Saludos tratează relaţia realitate-ficţiune, …

Read More »

Diversitate stilistică în poezia interbelică

Limbajul liricii moderne se revendică nu doar din avangarda poetică, ci şi din simbolism. O demonstrează şi părerea lui Stephane Mallarme cum că „a numi un lucru înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”, o justificare, în fond, a poeziei ermetice. Dar ermetismul este doar o ipostază a marii poezii a secolului al XX-lea. Cuvintele lui Mallarme fixează precis una dintre dimensiunile esteticii simboliste – sugestia. De fapt, prin evitarea tabloului descriptiv, poezia simbolistă se desparte de întreaga lirică anterioară – clasică şi romantică – deschizând porţile tuturor experimentelor moderniste de la suprarealism la ermetism. Poezia modernă afirmă însă …

Read More »

Curente culturale / literare: postmodernismul

Scurt istoric Termenul postmodern se pare că a fost utilizat întâia oară în anul 1949, în legătură cu arhitectura. Dar abia la începutul anilor ’70 el va intra cu adevărat în limbajul de specialitate al teoreticienilor şi al artiştilor. Devenise clar atunci că tendinţa de accelerare a schimbărilor, tot mai vizibilă, nu era una conjuncturală, că dezvoltarea unor noi tehnologii, precum cea genetică, dar, mai cu seamă, electronica vor face foarte curând ca lumea să nu mai semene deloc cu ceea ce fusese ea cu doar un deceniu înainte. Explozia informaţională (cablu TV, internet, utilizarea computerului), care va pătrunde, în …

Read More »

Tipuri de roman în perioada postbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul romanului românesc în perioada postbelică, al literaturii în întregul ei, a stat sub semnul seismelor ideologice, sociale şi politice ale epocii. Caracterizat de „stalinism integral”, deceniul 1950-1960 este unul al schematismului ideologic. Totuşi, şi în această epocă apar câteva romane care se salvează valoric, aparţinând unor scriitori ce debutaseră, cei mai mulţi, în perioada interbelică sau în timpul războiului. Aceste romane menţin o legătură plină de foloase cu romanul interbelic, în sensul creării unor tipologii viabile sau al conturării unor tablouri sociale şi personaje complexe. Prozatorii au învăţat că prezentul trebuia evitat, întrucât nu putea fi …

Read More »

Discurs specific domeniului de specializare. Limbaje de specialitate (pedagogic, militar, juridic-administrativ, religios etc.)

Limbajele de specialitate reprezintă variante caracteristice anumitor domenii de activitate şi, în consecinţă, pot fi identificate prin trăsături distincte. Specificul lor decurge din scopul diferit al comunicării fiecăruia. De exemplu, limbajul pedagogic, ca variantă a stilului ştiinţific, uzează de terminologie specifică, structură sintactică proprie. În planul expunerii, apelează la raţionamente. Limbajul militar se distinge prin precizie şi concizie şi, de asemenea, prin sobrietate. Limbajul juridic–administrativ se caracterizează prin terminologie specifică şi prin formule şi construcţii standardizate. Limbajul religios este solemn şi cu o pronunţată notă arhaică.

Read More »

Ipostaze şi semnificaţii ale unor motive asociate naturii în poezia romantică şi bacoviană

Ipostaze ale naturii în poezia romantică temă favorită alături de iubire, istorie, trecut, având rolul unui cadru al emoţiilor; natură sălbatică sau surprinsă în momente ale genezei; dublă reprezentare: terestră şi cosmică; spaţiu originar al evadării, imagine a paradisului pierdut şi a unităţii originare a eului şi a lumii, cadru al iubirii şi al izolării cuplului de lume; motive poetice recurente: codrul, izvorul, lacul, teiul, salcâmul, luna, marea etc., interpretate idilic sau feeric (Mihai Eminescu: Dorinţa, Floare albastră, Crăiasa din poveşti etc.); corespondenţe de tip romantic între sentimentele eului şi înfăţişarea naturii, mai ales atunci când se asociază temei iubirii; …

Read More »

Diversitatea tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul literaturii în anii ’20-’30 a fost profund marcat de două fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistă interbelică, şi teoretizarea sincronismului de către Eugen Lovinescu. Dacă prin sincronismul lovinescian se explică, în parte, dezvoltarea întregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienţa simbolismului european devine punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar şi romanul şi poezia sunt expresia unei noi sensibilităţi, citadine, care modifică relaţia dintre om şi lume, felul în care artistul se înţelege acum pe sine şi în raport cu lumea exterioară. Perioada interbelică înseamnă, pe de altă parte, şi separarea definitivă a …

Read More »

Tradiţionalism, modernism şi avangardism în lirica interbelică

În contextul în care rolul factorilor exteriori în constituirea imaginarului poeziei devenea, în perioada interbelică, unul minor, iar conceptul poezie se schimba radical, tradiţionalismul, modernismul şi avangarda sunt trei termeni generici, care încearcă să acopere, într-o anumită măsură, experienţele şi varietatea lirismului interbelic, noutatea formulelor artistice estetice într-o perioadă în care curentele literare tind să interfereze, iar graniţele diferitelor formule estetice se permeabilizează mai mult ca oricând. Înfăţişarea poeziei româneşti de după Mihai Eminescu anunţase, la început de secol al XX-lea, înfruntarea specifică oricărui fenomen cultural, aceea dintre tradiţie şi inovaţie. Încercând să conserve vechile idealuri poetice, tradiţia românească se …

Read More »

Fronda în literatura interbelică

Premisă. Definirea cazului În primele decenii ale secolului al XX-lea, tendinţa de emancipare a literaturii române de sub influenţa direcţiei tradiţionaliste, dominante în acel moment, şi de sincronizare cu ideile europene devine tot mai evidentă. Se o produce o delimitare de ruralismul şi autohtonismul, ca şi de idilismului şi paseismului semănătorist şi poporanist, cărora le sunt contrapuse noua sensibilitate promovată de literatura simbolistă. În anii războiului şi imediat după încheierea acestuia, acţiunea devine mai puternică şi mai violent contestatară, manifestându-se adesea sub forme voit provocatoare, nonconformiste, menite să şocheze gustul comun, dar şi să deparaziteze creierul „consumatorului” de artă. Se …

Read More »

Curente culturale / literare: orientări avangardiste (prezentare sintetică)

Scurt istoric Avangarda este o mişcare artistică specifică primelor decenii ale secolului al XX-lea, care îşi propune să impună noi forme de expresie în dauna celor tradiţionale, considerate a fi depăşite. Avangarda – afirma Eugen Ionescu într-un Discurs despre avangardă – „ar fi deci un fenomen artistic şi cultural precursor: ceea ce ar corespunde sensului literal al cuvântului. Ea ar fi un fel de pre-stil, conştientizarea şi dirijarea unei schimbări care trebuia să se impună în cele din urmă, o schimbare care trebuie într-adevăr să schimbe totul. […] Prefer să definesc avangarda în termeni de opoziţie şi de ruptură. În …

Read More »