Monthly Archives: aprilie 2017

Poezia interbelică – cronologie

1919 – Lucian Blaga, Poemele luminii 1921 – Vasile Voiculescu, Pârgă 1922 – Alexandru Philippide, Aur sterp 1923 – Ion Pillat, Pe Argeş în sus 1923 – Camil Petrescu, Versuri. Ideea. Ciclul morţii 1923 – Ilarie Voronca, Restrişti 1931 1924 – Lucian Blaga, În marea trecere 1924 – Adrian Maniu, Lângă pământ 1926 – George Bacovia, Scântei galbene 1927 – Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite 1927 – Vasile Voiculescu, Poeme cu îngeri 1930 – Ion Barbu, Joc secund 1930 – Benjamin Fundoianu, Privelişti 1931 – Tudor Arghezi, Flori de mucigai 1931 – Dan Borta, Eulalii 1933 – Lucian Blaga, La cumpăna apelor 1934 – Tristan Tzara, Primele …

Read More »

Denotaţie şi conotaţie. Sensul cuvintelor în context

Problema funcţiei expresive a comunicării rămâne un domeniu sensibil al textelor ficţionale, mai ales al textelor poetice. Este adevărat că expresivitatea unui text poate veni din oricare dintre compartimentele limbii: fonetic, lexical, morfosintactic sau semantic, iar poezia modernă a valorificat, într-adevăr, toate aceste compartimente. Putem vorbi, în acest sens, de arii semantice semnificative – vezi lirica bacoviană -, de elipse, propoziţii nominale şi dislocări sintactice, de alăturarea dintre concret şi abstract etc., dar şi de rolul tot mai important al contextului în descifrarea sensului conotativ şi denotativ al unor cuvinte. E cazul sensului figurat, asociat simbolului din poezia simbolistă, ale …

Read More »

Începuturile avangardei artistice europene – cronologie

1909 – F.T. Marinetti publică, la Paris, primul manifest futurist, Le Futurisme. 1910 – la Berlin, apare revista „Der Sturm”, publicaţie de orientare expresionistă. 1911 – la Paris are loc prima manifestare de grup a pictorilor cubişti. 1912 – F.T. Marinetti publică al doilea manifest futurist. 1915 – la Sankt Petersburg, Kazimir Malevici şi Vladimir Maiakovski publică Manifestul suprematismului. 1916 – la 8 februarie, la Cabaretul „Voltaire” din Zurich, Tristan Tzara iniţiază prima mişcare de avangardă, dadaismul. 1919 – în Germania, apare mişcarea Bauhaus, iniţiată de Walter Gropius, ce se va manifesta cu precădere în arhitectură, fotografie, desen; printre adepţi …

Read More »

Trăsături ale romanului postmodern

Trăsăturile romanului postmodern sunt următoarele: aplicarea principiului colajului se reflectă la nivelul producerii romanului, în diversitatea ofertei, deopotrivă tematică şi formală (pluralitatea formelor, amestecul stilurilor şi al registrelor stilistice, dialogul diverselor scriituri, caracterul ostentativ al coexistenţei unor niveluri literare, dinspre formele literaturii de consum – romanul de aventuri, poliţist etc.). folosirea unor modalităţi de expresie diferite şi prin recuperarea, adesea ironică, a unor locuri comune şi clişee; anularea distincţiei tradiţionale dintre literatură şi viaţa propriu-zisă; naraţiunea devine spaţiul în care se intersectează universul fictiv, lumea lectorului şi intertextul (Carmen Muşat); atomizarea subiectului şi a perspectivei narative (pluralismul „vocilor” narative, simultaneitatea …

Read More »

Viziune poetică în poezia interbelică

În contextul în care diversitatea tematică reprezintă o caracteristică a liricii interbelice, se poate vorbi şi despre o nouă viziune poetică. Aceasta este evidentă mai întâi la nivelul artelor poetice. Pentru Ion Barbu, de exemplu, poezia trebuie să fie expresia unor trăiri esenţiale, aşa cum se poate deduce din Timbru: „Ar trebui un cântec încăpător, precum / Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; / Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare / Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Ideea centrală a textului ar fi aceea că poezia nu mai poate avea ca obiect vechea referenţialitate, lumea reală (contingentul), …

Read More »

Exprimarea corectă şi nuanţată

Evitarea anacolutului, a confuziilor paronimice, a pleonasmului şi tautologiei, a cacofoniei Anacolutul Anacolutul este o greşeală de exprimare, un fenomen de discontinuitate sintactică specific exprimării orale, care constă în continuarea unei structuri sintactice prin alta echivalentă ca semnificaţie, dar incompatibilă ca formă. Atracţia Efectul perturbator al paronimiei în vorbire este reprezentat de atracţia / confuzia paronimică. Această eroare semantică se produce când cei doi termeni paronimi (forme lingvistice asemănătoare) sunt cunoscuţi în grade diferite de vorbitor şi constă în „atragerea” şi înlocuirea, în comunicarea verbală, a termenului mai puţin cunoscut de către termenul mai cunoscut din perechea paronimică. În plus, …

Read More »

Poezia în perioada interbelică

Lirica interbelică se constituie într-o perioadă de mare diversitate, atât în ceea ce priveşte temele şi motivele poetice abordate, cât şi în privinţa limbajului şi a noutăţii unor formule estetice. În esenţă, se poate spune că poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Fenomenul, teoretizat la noi de Eugen Lovinescu, presupunea o circulaţie a unor formule estetice europene în toate literaturile vremii, iar literatura / poezia română nu putea face excepţie. Un poet ca Ion Barbu, de exemplu, va ilustra un gen de poezie ermetică, pură, cultivat, între alţii, de francezul Stephane Mallarme, a cărui lirică …

Read More »

Deixis. Anaforă

Organizarea discursivă. Aspecte ale construcţiei discursului „Anafora este strâns legată de deixis, cu care are în comun mecanisme asemănătoare de preluare a interpretării referenţiale a unui element lingvistic de la alt element, aflat în context (în contextul lingvistic, în cazul anaforei, sau în cel situaţional, în cazul deixisului), precum şi un inventar de mijloace lingvistice: multe deictice funcţionează şi ca anaforice.” (Gramatica limbii române. Enunţul, 2005). Distincţia dintre anaforă (care face aluzie la context) şi deixis (care indică în mod direct un anumit element al situaţiei de comunicare) se plasează la nivelul opoziţiei dintre context (vecinătatea lingvistică a unei expresii) …

Read More »

Sintaxa propoziţiei şi a frazei

Relaţii sintactice În gramatica tradiţională, relaţiile sintactice presupun: coordonarea şi subordonarea / dependenţa Coordonarea Coordonarea – relaţia dintre unităţi sintactice cu acelaşi statut: dintre părţi de propoziţie cu acelaşi rang sintactic (Pleci la munte sau la mare? Ion şi Petre sunt colegi.), dintre propoziţii principale (Citeşte şi scrie.), dintre propoziţii subordonate sau dintre părţi de propoziţie şi propoziţii subordonate, dependente de acelaşi regent (Vine cine vrea sau cine poate. Cântă cum poate şi unde poate. Omul era cumsecade şi cât se poate de corect.). Mijloacele de realizare a coordonării pot fi joncţiunea (coordonare copulativă, adversativă, disjunctivă, concluzivă) sau juxtapunerea / …

Read More »

Lectura-înţelegere

Înţelegerea globală a textului, analiza unor elemente ce pot conduce la înţelegerea textului, anticipări; chei de lectură – titlu, incipit, simbol central etc. Înţelegerea globală a textului este etapa care precede analiza şi interpretarea. Ea presupune sesizarea elementelor fundamentale de conţinut şi de expresie ale textului, care facilitează constituirea sensului. Întrebările care dirijează procesul lecturii–înţelegere se plasează la nivelul elementar al proceselor gândirii (recunoaştere şi comprehensiune), fără a viza direct, dar pregătind accesul la nivelul superior (analiză, sinteză, evaluare). Lectura-înţelegere a unui text epic sau dramatic presupune identificarea, fără detalieri, a unor aspecte legate de: gen şi specie, temă, problematică, …

Read More »