Monthly Archives: octombrie 2016

Irina Bădescu

Irina Bădescu (4 noiembrie 1938, Cluj) – traducătoare şi istoric literar. Este fiica Irinei şi a lui Radu Bădescu. Bădescu a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Bucureşti (în 1961). Predă până în 1964 la Institutul Pedagogic din Bucureşti, după care devine asistent şi urcă până la gradul de profesor la Facultatea de Limbi Străine, secţia franceză, a Universităţii din Bucureşti. Bădescu reprezintă un caz tipic de vocaţie pedagogică universitară care cenzurează fatalmente energia scriitoricească, punând mereu cu urgenţă în prim-plan misia social-formativă. Şi-a luat doctoratul cu o teză despre receptarea lui J.J. Rousseau în Franţa (1750-1800), din care …

Read More »

Ioan Scipione Bădescu

Ioan (Ioniţă) Scipione Bădescu (15 mai 1847, Răştolţ, judeţul Sălaj – 4 septembrie 1904, Botoşani) – poet, ziarist şi culegător de folclor. Era al doisprezecelea copil al protopopului Ion Bădescu. A urmat liceul românesc din Beiuş, pe care l-a terminat în 1867. A încercat apoi să studieze la Universitatea din Pesta; probabil din motive politice, pleacă la Bucureşti, iar de aici, la Iaşi, unde urmează şi termină cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. Devenit membru al Junimii încă din studenţie, semnează în „Convorbiri literare”, este redactor la „Curierul de Iaşi” şi întemeiază, alături de T. Codrescu la început, un ziar …

Read More »

Horia Bădescu

Horia Bădescu (24 februarie 1943, comuna Arefu, judeţul Argeş) – poet, prozator, eseist, traducător, profesor şi diplomat de carieră. Este fiul Elenei (născută Petcu) şi al lui Gheorghe Bădescu, învăţători, Bădescu frecventează şcoala primară şi gimnaziul în localitatea natală, iar în 1957 devine elev al Liceului „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş. Bacalaureat în 1961, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, finalizate în 1968. Lucrează ca redactor la Studioul teritorial de radio Cluj, fiind şef al secţiei culturale (1968-1971), apoi redactor-şef al secţiei de tineret, până la desfiinţarea studioului de către autorităţile comuniste (1985). În 1987 …

Read More »

Alexandru Bădăuţă

Alexandru Bădăuţă (14 iunie 1901, Zâmbreasca, judeţul Teleorman – 18 mai 1983, Bucureşti) – prozator şi cronicar literar. Fiu al Elenei (născută Popescu) şi al lui Constantin Bădăuţă, ţărani, Bădăuţă urmează cele dintâi clase în satul natal, liceul la Piteşti, devenind în 1922 student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, absolvită magna cum laude în 1930. Ar fi făcut, în acest răstimp, şi studii la Paris. După un debut cu versuri în „Nufărul” din Alexandria (1919) şi după câteva încercări în proză apărute în revista „Muguri” din Câmpulung (Muscel), în „Foaia tinerimii” şi la „Cugetul românesc”, elevul lui …

Read More »

Nicolae Băciuţ

Nicolae Băciuţ (10 decembrie 1956, Chintelnic, judeţul Bistriţa-Năsăud) – poet, eseist şi  traducător. Este fiul Mariei (născută Măgheruşan) şi al lui Gheorghe Băciuţ, ţărani. Absolvent al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, face studii universitare la Facultatea de Filologie (secţia română-engleză) a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca (1978-1982). În timpul studiilor universitare este redactor şi apoi secretar responsabil de redacţie la „Echinox”, unde şi debutează în 1980. Mai întâi profesor (1982-1983), devine apoi redactor la revista „Vatra” din Târgu Mureş, corespondent al Televiziunii Române (din 1991). Este fondator, redactor-şef şi director al mai multor publicaţii, între care şi „Noul Pământ” (Statele …

Read More »

Iosif Băcilă

Iosif Băcilă (12 septembrie 1947, Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin) – poet. Este fiul Floarei Băcilă, funcţionară, şi al lui Iosif Băcilă, tâmplar. Urmează şcoala generală în localitatea natală, apoi liceul în comuna Bozovici (1961-1965) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (1968-1972). A debutat cu poezie în revista „Orizont” (1979). Imaginea-cheie a liricii lui Băcilă este aceea a locului natal, văzut ca spaţiu privilegiat, generator de sentimente şi aserţiuni lirice, textul reflectând puternice afinităţi cu poezia lui Lucian Blaga: „Să ştii că-i frumos / Să te auzi în cuvânt / (veghe adunată într-un dor de-aurori); / În fiecare vers. E …

Read More »

Nicolae Batzaria

Nicolae Batzaria (18 martie 1874, Kruşovo, Macedonia – 28 ianuarie 1952, Bucureşti) – prozator şi ziarist. Este fiul lui Constantin Batzaria, agricultor înstărit şi negustor. A urmat primele clase în satul natal, cu un învăţător chemat din România, pentru a merge apoi la liceul românesc din Bitolia. Absolvent din 1891 al liceului, este inclus între cadrele didactice în 1891-1892 şi 1895-1902, între timp având şi alte profesiuni (conductor tehnic, negustor). Continuă studiile la Bucureşti, unde frecventează cursuri la Litere şi Drept. Pentru un timp, va fi profesor şi director la şcoala din localitatea natală, profesor la gimnaziul din Ianina, interpret …

Read More »

Dimitrie Batova

Dimitrie Batova (pseudonimul literar al lui Dimitrie Popescu) (8 iunie 1909, Cuzgun, azi Ion Corvin, judeţul Constanţa – 27 noiembrie 1942, Călăraşi) – poet şi prozator. A urmat clasele primare şi liceul în comuna natală şi la Silistra, unde se va stabili cu familia în 1919. Îşi ia bacalaureatul în 1928, cu multe laude, dar înscris la Facultatea de Litere, e nevoit să abandoneze studiile din cauza situaţiei materiale precare. Cum îi plăcea să citească, se angajează ca bibliotecar la liceul din Silistra (1926-1932), aici îndeplinind şi funcţia de pedagog. Din 1929, suplineşte catedrele de religie, fizică-chimie şi desen. Preşedinte …

Read More »

Aurelia Batali

Aurelia Batali (16 septembrie 1934, Bazargic, judeţul Caliacra, Cadrilater) – poetă, editoare şi traducătoare. Este fiica unui contabil. A absolvit liceul la Constanţa (1951) şi timp de un an a lucrat ca reporter. A urmat apoi, până in 1957, Facultatea de Filologie din Bucureşti şi a activat ca redactor, mai întâi la „Gazeta literară”, apoi la Editura pentru Literatură, în cele din urmă la Editura Eminescu, până la pensionare. A debutat cu versuri în revista liceului, „Flori albastre” (1950), iar prima ei carte, Balade pentru orele de seară, apare în 1969. În volumele de versuri, Batali versifică egal, cu uşoare …

Read More »

Ioan A. Bassarabescu

Ioan Alexandru Bassarabescu (17 decembrie 1870, Giurgiu – 29 martie 1952, Bucureşti) – prozator. Este fiul Elisabetei (născută Starostescu) şi al pitarului Alexandru Bassarabescu. Bassarabescu urmează clasele primare la Bucureşti, unde familia se mutase în 1877. Înscris în 1884 la Liceul „Sf. Sava”, îşi ia bacalaureatul în 1891. Va urma Facultatea de Litere şi Filosofie, absolvind în 1896. Silit, în urma morţii tatălui său, să-şi caute o slujbă, studentul se angajase ca „impiegat” în Ministerul de Finanţe. În 1896 suplinea o catedră de geografie la Liceul „Unirea” din Focşani, pentru ca din decembrie 1897 să fie transferat Ia Ploieşti. Luându-şi …

Read More »